Am avut marele privilegiu de a lucra o perioadă de timp alături de un mare om și un mare jurnalist, un mare om de radio și ulterior de presă scrisă. Un om care putea scrie un reportaj de rămâneai cu gura căscată după ce arunca o singură privire asupra subiectului, observa adevăratul subiect dintr-un teanc de hârtii, citea un om ca pe o carte de povești și te făcea doar să speri că odată poate vei ajunge să poți mânui penița așa cum o făcea el.
El avea o vorbă: „În presă sunt mulți cu trimitere și puțini cu chemare“. Și ce mare dreptate avea!
Păcat că nu a apucat să vadă avalanșa de cititoare de prompter, de bălbâite și bâlbăiți care mor fără să se prindă nici măcar dacă cineva se autodenunță, dacă nu scrie pe prompter, care își măsoară opera în pagini de aberații, cât mai multe semne că se plătește mai bine, care sunt în stare să repete la nesfărșit aceeași tâmpenie, că apoi oricum trece la alta și ce mai contează. Corect maestre, degeaba ai trimitere, chiar și șapte diplome și masterate, dacă nu ai chemare.
Da , poate o sa iei toată viața un salariu de doi lei și vei consuma degeaba sute de cartușe tipografice, degeaba, dacă după asta te vei sărpina tot ca maimuța în cap și nici măcar tu nu îți vei aduce aminte de ceva memorabil, de ceva ce a schimbat ceva, nimic, zero barat. Astea sunt clasice și pretutindeni, dar uitasem ce m-a enervat. Duminică la România Tv o paparudă a tot intrat în direct din oră în oră repetând ca papagalul niște banalități, subiectul central, pe care doar l-a tot ocolit și nu l-a lămurit fiind decesul fotbalistului de la Delta Tulcea, Henry.
Cred că de cel puțin trei ori pe propoziție și de zece ori pe intervenție tuta respectivă a repetat apelativul „băiatul“,„băiatul a intrat“, „băiatul a căzut“, „băiatul era din Nigeria“. Dacă nici după cinci live-uri, multe ore de la tragedie , când deja internetul era plin de informații, nu te-ai lămurit cum se numește o schipă și nu găsești sinomime pentru „boy-ul“ nigerian, cu siguranță ar trebui să te reprofilezi sau cineva să o reprofileze automat. Cred că dacă o mai auzeam odată fie făceam atac cerebral fie plecam spre Balotești, poate chiar cu avionul în speranța că o nimeream. Sper totuși că au uitat-o acolo la soare, deși cu siguranță nimic nu i-ar mai fi putut afecta creierul….
