Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

„EtnoFest”, eveniment dedicat promovării tradițiilor și obiceiurilor comunităților etnice din județ „EtnoFest”, eveniment dedicat promovării tradițiilor și obiceiurilor comunităților etnice din județ
Consiliul Județean al Elevilor Tulcea organizează în data de 19 iulie 2026, începând cu ora 18:00, în Piața Civică din municipiul Tulcea, evenimentul „EtnoFest”,... „EtnoFest”, eveniment dedicat promovării tradițiilor și obiceiurilor comunităților etnice din județ

Consiliul Județean al Elevilor Tulcea organizează în data de 19 iulie 2026, începând cu ora 18:00, în Piața Civică din municipiul Tulcea, evenimentul „EtnoFest”, dedicat promovării tradițiilor și obiceiurilor
comunităților etnice din județ.

Evenimentul își propune să aducă în prim-plan bogăția culturală a zonei prin momente artistice susținute de ansambluri și reprezentanți ai diferitelor comunități, contribuind la consolidarea dialogului
intercultural și la promovarea diversității în rândul tinerilor.

Participanții vor avea ocazia să descopere elemente specifice patrimoniului cultural local, prin spectacole și prezentări artistice cu
o durată de aproximativ 10–15 minute, menite să reflecte identitatea culturală a fiecărei comunități reprezentate.

„EtnoFest este un eveniment prin care dorim să evidențiem faptul că diversitatea culturală reprezintă o resursă valoroasă pentru comunitatea noastră. Prin implicarea tinerilor și a ansamblurilor participante, ne
propunem să creăm un spațiu de dialog, respect și apreciere reciprocă”, a transmis Consiliului Județean al Elevilor Tulcea.

Organizatorii invită publicul tulcean să participe la această manifestare culturală și să susțină promovarea patrimoniului etnic și a
valorilor interculturale ale județului.