Președintele AUR, George Simion, vizitează fabrica Deltaica din Tulcea, în cadrul unei campanii de promovare a produselor tradiționale românești.
ActualitateDezvaluiri 11 noiembrie 2026 D.C.
Rămâne de văzut dacă Simion va participa ulterior și la ședința de alegeri a organizației municipale AUR, în cadrul căreia urmează să fie ales un nou președinte, în persoana lui Ștefan Avram.Președintele AUR, George Simion, va ajunge mâine, 12 noiembrie, la Tulcea, unde va vizita fabrica Deltaica Seafood, unul dintre producătorii reprezentativi de preparate pescărești din zona Deltei Dunării.
Vizita are loc în contextul unor acțiuni de promovare a produselor tradiționale românești și a producătorilor autohtoni, care valorifică rețete și tradiții locale.
Deltaica Seafood este o companie tulceană înființată în 2002, cu o tradiție de familie de mai multe generații în domeniul pescuitului și prelucrării peștelui. Sub marca „Deltaica – Tradiții sănătoase” sunt produse preparate afumate, marinate, congelate, dar și salate de icre, după rețete inspirate din gastronomia tradițională a Deltei Dunării.
Compania se remarcă și prin produse recunoscute la nivel european, precum Scrumbia de Dunăre afumată și Salata cu icre de știucă de Tulcea, ambele cu Indicație Geografică Protejată (IGP), precum și Salata tradițională cu icre de crap, certificată ca Specialitate Tradițională Garantată (STG).
Câteva informații interesante despre Deltaica
-
Compania: Deltaica Seafood SRL, înființată în 2002.
-
Acționariat: companie de familie, deținută de Daniela și Daniel Buhai, potrivit Ziarului Financiar.
-
Investiții: în 2022–2023, compania a derulat un proiect de extindere și modernizare, investiția ajungând la aproximativ 1,7 milioane de euro.
-
Producție: preparate din pește inspirate din rețetele tradiționale ale Deltei și Mării Negre.
-
Certificări europene: scrumbie de Dunăre afumată (IGP), salată cu icre de știucă de Tulcea (IGP) și salată tradițională cu icre de crap (STG).




