Superba „Casa Avramide“, transformată în culcuş pentru angajaţii ICEM!
ActualitateDezvaluiri 19 septembrie 2012 D.C.
Apreciată în unanimitate de vizitatori ca una dintre cele mai reuşite reabilitări din istoria municipiului, ba chiar cea mai reuşită, „Casa Avramide“ a ajuns să găzduiască birourile angajaţilor Institutului de Cercetări EcoMuzeale.
A fost nevoie de peste 46 de milioane lei pentru refacerea acestui monument istoric, obiectivul acestui proiect fiind creşterea cu 25.000 a numărului anual al turiştilor care vin în judeţul Tulcea, creşterea sezonului turistic de la patru la opt luni, precum şi dublarea veniturilor atrase la bugetul de stat de administraţia publică.
În momentul de faţă însă, tot ce pot vedea turiştii sunt câteva birouri de bugetari care îşi fac veacul în clădire şi un spatiu gol la subsol , asta datorită unor concluzii tâmpite trase de secretarul Consiliului Judeţean Constantin Cabuz, asupra căruia vom reveni în scurt timp, dar şi unor indecizii ale încă actualului manager Cristina Dinu, căreia se pare că îi lipseşte fostul preşedinte Tarhon, astfel încât continuă să nu facă mai nimic de una singura…..
PS. Angajaţii cu pile portocalii din cadrul ICEM tremură din toate încheieturile şi încă mai speră ca nu-I va atinge valul schimbării. Degeaba,existând deja chiar şi liste cu persoane angajate având ca merit un carnet de partid. Cât despre numele viitorului manager, acesta este cunoscut deja şi de încă actualul manager.