COMUNICAT: PROGRAMUL DE GUVERNARE 2013-2016
ActualitatePolitica 21 decembrie 2012 D.C.
Acest Program apare într-un moment istoric şi se bazează pe conlucrarea mai multor forţe politice, în scopul realizării unei Românii Puternice. Soluţia pe care o susţinem este aceea de a întări instituţiile statului, de a aduce bunăstare, corectitudine şi bun-simţ. O Românie puternică are ca scop relansarea economiei şi susţinerea clasei de mijloc, înseamnă dreptate socială şi sprijin pentru românii afectaţi de criză, înseamnă instituţii corecte şi drepte, înseamnă un stat puternic, cu şanse în lumea care se schimbă sub ochii noştri.
Elaborarea prezentului Program de Guvernare a ţinut cont de o serie de factori care creează premisele de evoluţie a României pentru următorii patru ani. Este vorba despre situaţia economică dificilă din Uniunea Europeană – cel mai important partener comercial al nostru – despre aşteptările populaţiei şi votul categoric exprimat pe 9 decembrie, despre angajamentele pe care România şi le-a asumat în faţa partenerilor săi europeni şi euroatlantici, precum şi despre realitatea economică şi socială din ţară. Toate acestea impun o abordare responsabilă a actului de guvernare, care să servească intereselor imediate ale cetăţenilor, dar şi obiectivelor pe termen mediu şi lung ale societăţii româneşti.
Evaluarea obiectivă a realităţii economice şi sociale din ţară relevă că România se află în acest moment pe drumul cel bun al dezvoltării sustenabile, deşi se confruntă în continuare cu efectele unei crize economice gestionate deficitar până în 2012. Astfel, o parte din nedreptăţile comise de guvernările PDL au fost reparate, rezolvarea dezechilibrelor sociale a fost ţintite în mod direct în ultimele şapte luni, guvernarea a devenit mult mai preocupată de problemele reale ale populaţiei, iar mediul economic a primit semnale favorabile din partea Guvernului. Totuşi, anii în care austeritatea a fost singura politică implementată şi-au spus cuvântul, iar îndreptarea tuturor erorilor comise începând din 2009 şi până în primăvara lui 2012 necesită o acţiune susţinută, de lungă durată.
În acest context, guvernul îşi propune să continue lucrurile bune începute în ultimele şapte luni. Obiectivul central constă în realizarea unui echilibru corect între consolidarea fiscală sustenabilă şi relansarea economică, între economic şi social, între nevoia unui stat puternic şi reducerea risipei din banul public. În acest sens, vom promova un set coerent de politici macroeconomice menite să susţină mediul de afaceri, să refacă atractivitatea investiţională a României, să conducă la crearea de noi locuri de muncă şi să ofere o evoluţie favorabilă nivelului de trai al populaţiei.
Programul de guvernare reflectă şi în acelaşi timp armonizează o serie de principii ce fundamentează guvernarea europeană: prudenţa macroeconomică şi responsabilitatea fiscal-bugetară, respectarea dreptului fiecăruia la muncă decentă, bine plătită, la oportunităţi egale şi protecţie împotriva nedreptăţii şi discriminării, combaterea sărăciei prin crearea locurilor de muncă şi şanse egale pentru cei din mediul rural; principiul flexicurităţii, ce asigură convergenţa între legislaţia muncii, politicile active de ocupare şi bunăstarea socială a unei forţe de muncă flexibile; principiul reducerii decalajelor ce despart România de ţările avansate din Uniunea Europeană, inclusiv prin preluarea solutiilor europene; principiul protejării şi încurajării familiei, ceea ce înseamnă acces la locuinţe decente, la educaţie şi sănătate de calitate, la infrastructuri şi comunicaţii moderne, la mediu sănătos, la timp liber.
Acest Program de guvernare este expresia unei viziuni privind viitorul României ca stat puternic si va fi sustinut de o strategie nationala de dezvoltare pe termen mediu si lung. El nu se reduce la obiective şi măsuri sectoriale, ci conţine un proiect de societate menit să refacă spiritul comunitar, să întărească solidaritatea şi să repună instituţiile statului pe noi baze contractuale. Propunem aşadar o bună guvernare, care să redea românilor speranţa, demnitatea şi mândria de a trăi în ţara lor.
Pentru a întări instituţiile statului, pentru a creşte eficienţa lor funcţională şi a reface relaţia cu cetăţenii este esenţial ca sistemul instituţional să intre cu prioritate într-un proces de reconfigurare. Revizuirea Constituţiei este un demers ce nu poate fi amânat. Obiectivul revizuirii constituţionale constă în (re)câştigarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului prin garantarea unui comportament predictibil şi stabil al puterii instituţionalizate. Miza acestui demers constă în consolidarea democraţiei româneşti. Legea fundamentală ar trebui să clarifice atribuţiile şi raporturile dintre principalele autorităţi publice și, foarte important, să realizeze funcția integratoare. Raportarea la Constituție și la valorile sale trebuie să devină liantul care unește cetățenii români în cadrul statului. De asemenea, din procesul de regândire a arhitecturii instituţionale nu poate să lipsească legislaţia electorală. Armonizarea actelor normative în materie şi integrarea lor în cadrul unui Cod electoral, expresie a unei abordări consensuale la nivelul clasei politice şi a consultării cu societatea civilă reprezintă unul dintre obiectivele majore ale guvernării. Este important ca legea electorală să genereze predictibilitate cu privire la sistemul de partide, asigurând un cadru unitar de competiţie pentru partidele politice.
Principiul echilibrului între politicile de consolidare fiscală, susţinerea mediului economic şi imperativul protecţiei şi solidarităţii sociale este unul dintre fundamentele Programului de guvernare. Societatea românească are nevoie în continuare de o guvernare care să urmeze modelul social european, care a dovedit că este aproape de oameni, că poate introduce mai multă justiţie socială şi că poate oferi o direcţie de evoluţie spre dezvoltarea durabilă.
Un alt principiu pe care se întemeiază prezentul Program de guvernare este cel al respectului faţă de Opoziţie. Sistemul politic românesc are nevoie de o opoziţie închegată şi activă, cu care Guvernul să poată dialoga în momentul adoptării unor decizii majore pentru societate. România nu poate continua pe linia conflictului şi a dezbinării. O Guvernare responsabila promoveaza dialogul, al construcţia şi stabilitatea.
De asemenea, dialogul cu opoziţia va fi dublat de dialogul social. Transparenta si deschiderea spre partenerii sociali şi consultarea societăţii civile reprezintă constante ale actului de guvernare. Ele vor asigura o bază solidă de susţinere a iniţiativelor şi măsurilor Guvernului întărind angajamentul acestuia pentru respectarea principiilor bunei guvernări: transparenţă, responsabilitate, participare cetăţenească.
Plecând de la cateva principii, pe care le-am sustinut si in ultimele 7 luni, dar si in perioada de campanie electorala, guvernarea 2013-2016 va începe construcţia unei Românii puternice, care să însemne prosperitate, bunăstare şi corectitudine.
- Respectăm regulile statului de drept şi drepturile individuale, aşa cum sunt ele prevăzute în Constituţie. Guvernarea este promotorul legalităţii.
- Respectăm angajamentele asumate cu partenerii externi ai României – Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială – urmărind obţinerea unei creşteri economice inclusive, distribuite echilibrat în rândul populaţiei, prin implementarea reformelor structurale care să permită creşterea competitivităţii economiei româneşti.
- Aplicăm o nouă viziune pentru România: dezvoltare economică şi coeziune socială. Relansarea ia locul stagnării, fără a neglija continuarea procesului de consolidare fiscală.
- Considerăm că îmbunătăţirea semnificativă şi imediată a gradului de absorbţie a fondurilor structurale reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi limitarea datoriei externe.
- Sprijinim libertatea econimică, iniţiativa privată şi competiţia corectă, căi eficiente de combatere a sărăciei.
- Garantăm proprietatea si sprijinim acumularea corecta de capital.
- Banii publici trebuie folosiţi eficient, avuţia naţională trebuie protejată, şi declarăm război evaziunii fiscale.
- Accelerarea reformelor structurale si mobilizarea rezervelor interne mari de eficienta vor ajuta economia romaneasca sa-si fructifice potentialul de crestere economica.
- Susţinem dezvoltarea unei economii competitive, a industriei româneşti şi a unei agriculturi moderne, care să ofere românilor locuri de muncă stabile şi bine plătite.
- Promovăm politici sociale sustenabile care să ofere accesul liber şi egal la educaţie şi la sănătate şi care să asigure cetăţenilor români o viaţă demnă.
- Spunem oamenilor adevărul şi lucrăm împreună.
- Nu promitem mai mult decât putem face. Vrem să redăm românilor speranţa şi încrederea.
- Construim o guvernare axată pe transparenţă, competenţă şi cinste; cu alt model de guvernare, cu alte standarde; cu profesionişti si competenta.
- Nu vom putea continua fără o reformare politică. Aceasta înseamnă o Constituţie îmbunătăţită, un Parlament legitim şi credibil.
- România trebuie să-şi recapete locul demn pe care îl merită printre statele lumii, ca partener respectat în Uniunea Europeană.
Acest program este creat pentru o constructie pe minim 4 ani, o constructie puternica, progresista, de viitor, bazata pe valorile libertatii, corectitudinii, dreptatii si responsabilitatii. In ultimele 7 luni, ne-am tinut de cuvant. Am inceput sa reparam nedreptatile si vom continua sa lucram pentru a construi o Romanie puternica.
REALIZĂRILE GUVERNĂRII: MAI-NOIEMBRIE 2012
Guvernul USL a reusit in mandatului mai-noiembrie 2012 mai mult decat stabilitate si predictibilitate. A arătat că în România se poate realiza o consolidare fiscală echitabilă, sustenabilă. A continuat ajustarea fiscală, fără a tăia din veniturile oamenilor. Dimpotrivă, a reusit să corecteze greşeli din trecut.
Guvernul USL a reusit continuarea ajustarii fiscale gasind concomitent solutii de relansare a economiei. Guvernul USL a reusit sa securizeze economia, respectand toate tintele convenite cu FMI si CE, consolidand stocul tampon din Trezorerie la 4 luni de acoperire a cheltuielilor curente. Increderea ridicata a investitorilor interni si externi se vede in reducerea randamentelor la emisiunile interne si externe de obligatiuni.
Desi a trebuit sa rezolve multe dintre problemele ramase necorectate de fostele guverne (nemultumirile legate de taierile de venituri, risipa si jaful din bugetul public, energie s.a, bomba unor cheltuieli ridicate cu dobanzile dupa guvernarea pe datorie din ultimii ani etc), Guvernul USL a reusit sa realizeze un compromis corect intre austeritate si relansare economica, intre economic si social, intre nevoia unui stat puternic si reducerea risipei.
CE AM PROMIS ŞI CE AM FĂCUT
REPARAREA NEDREPTĂȚILOR SOCIALE. Am promis corectarea unor inechităţi sociale. Am adoptat OUG nr. 15 din mai 2012 prin care au fost majorate salariile personalului bugetar cu 8% începând cu luna iunie a.c. şi cu 7,4% începând cu luna decembrie a.c.,în scopul aducerii salariilor respective la nivelul din iunie 2010. Am aprobat OUG nr. 19 din mai 2012 având ca obiectiv restituirea sumelor reţinute pensionarilor, în mod necuvenit, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională, de la data de 1 ianuarie 2011 şi până la 30 aprilie 2012 şi stoparea taxării cu 5,5% pentru fondul de sănătate a pensiilor care a făcut obiectul deciziei Curţii Constituţionale.
GESTIONAREA EFICIENTĂ A BANILOR PUBLICI. Am promis gestionarea eficientă a banului public. Am emis OUG nr. 26 din mai 2012 prin care s-au redus substanţial o serie de cheltuieli bugetare ineficiente şi inoportune constând în: Reducerea cu 30% a cheltuielilor de protocol şi a celor privind deplasările în străinătate în semestrul II 2012 faţă de semestrul II 2011; Interzicerea achiziţionării de servicii juridice şi de consultanţă de către organele centrale şi locale ale statului, în condiţiile în care acestea dispun de structuri proprii cu profil similar; Interzicerea achiziţionării studiilor de fezabilitate pentru obiective de investiţii care nu au asigurată finanţarea; Limitarea substanţială a achiziţionării de tipărituri şi altor bunuri cu caracter de protocol; Limitarea numărului de angajaţi din sectorul public care pot face parte din delegaţii în străinătate.
REDUCEREA EVAZIUNII FISCALE. Am promis Zero toleranţă în faţa evaziunii fiscale. Prin OUG nr. 24 din 2012 pentru modificarea şi completarea legii nr. 572/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale s-a decis următoarele: Introducerea obligaţiei marcării păcurii şi altor produse energetice asimilate acesteia din punct de vedere al accizelor – măsură activă de combatere fermă a evaziunii fiscale care, de altfel, şi-a arătat roadele, deoarece în perioada august –septembrie 2012 încasările din acciza la motorină au crescut cu 114 milioane lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
MĂSURI DE SPRIJIN PENTRU MEDIUL DE AFACERI. Am promis relaxarea constrângerilor pentru mediul de afaceri. Am majorat plafonul de scutire la plata TVA de la 35.000 euro la 65.000 euro, cu aplicare de la 1 iulie 2012 ceea ce a generat o relaxare fiscală consistentă la nivelul micilor întreprinzători. Am asigurat un tratament fiscal stimulativ la nivelul sistemului bancar pentru valorificarea creanţelor neperformante,cu efectefavorabile în privinţa relansării creditării. Am acordat dreptul recuperării pierderii fiscale în cazul fuziunii şi divizării firmelor.
RESPECTAREA ANGAJAMENTELOR CU FINANȚATORII INTERNAȚIONALI. România a îndeplinit toate angajamentele convenite cu creditorii internaţionali, aprobarea Scrisorilor de Intenţie făcându-se fără probleme de fiecare dată. România îşi va respecta ţinta principală a acordului preventiv – reducerea deficitului bugetar efectiv de la 4,1% din PIB în 2011 la 2,2% din PIB în 2013. Deficitul bugetar structural redus de la 3% din PIB in 2011 la 0,9% din PIB estimat pentru 2012. Aceasta reducere substantiala a deficitului, chiar intr-un an electoral, este o performanta remarcabila, care asigura credibilitate şi predictibilitate politicii economice a Guvernului şi finanţarea la costuri rezonabile a deficitului bugetar şi a celui extern.
RENUNȚAREA LA MODELUL BAZAT PE ÎNDATORARE. Nevoia de finanțare brută a României va scădea de la 12,3% din PIB în 2012 la 11,4% din PIB în 2013. Ungaria va avea în 2013 o nevoie de finantare brută de 20,5% din PIB iar Polonia 9,9% din PIB. Aceasta înseamnă crearea de spaţiu fiscal pentru măsuri de stimulare a economiei şi fonduri mai mari pentru educatie, sănătate, agricultură, infrastructură etc.
CREȘTEREA ÎNCREDERII INVESTITORILOR. Increderea investitorilor de pe pieţele internaţionale este mai mare acum decat la preluarea primului mandat al guvernării USL, în mai. Prima de risc pe care o practică asigurătorii pentru titlurile emise de statul român (CDS) a ajuns la numai 215,6 puncte de bază, respectiv 2,15% comparativ cu 337,5 puncte de bază, adică 3,37% în 7 mai a.c., ceea ce reprezintă o reducere cu peste o treime în această perioadă. De subliniat că nivelul CDS-ului României este mai scăzut,în prezent,cu circa 40 puncte de bază faţă de cel al Ungariei şi cu aproximativ 30 puncte de bază faţă de cel al Croaţiei.
SCĂDEREA COSTURILOR DE FINANȚARE. Costul finanţării trezoreriei pe piaţa internă se situează la un nivel mai redus comparativ cu începutul anului. Costul finanţării trezoreriei pe piaţa internă se situează la un nivel mai redus comparativ cu începutul anului. La începutul lunii septembrie a.c. la o solicitare de euroobligaţiuni însumând 750 milioane euro investitorii străini au oferit 3,5 miliarde euro, respectiv de 4,7 ori mai mult, la un cost de 5,1% pentru o scadenţă de 6 ani, ceea ce reprezintă o scădere cu 0,15pp comparativ cu emisiunea similară din septembrie 2011, în condiţiile în care aceasta avea o scadenţă mai scurtă de doar 5 ani. Pe 21.10.2012, Guvernul USL a înregistrat un important succes pe piaţa internă de capital, reusind să vândă obligaţiuni de stat în euro, pe termen de 2,8 ani, în sumă de 421,5 milioane euro (faţă de 150 milioane euro solicitate), la un cost mediu de numai 3,76%. Creşterea încrederii pieţelor de capital în Guvernul Ponta faţă de cele precedente ale PDL este demonstrată, în mod evident, de faptul că la o scadenţă relativ similară (3 ani), în mai 2011, Executivul de atunci s-a împrumutat, tot de pe piaţa internă, la un cost mediu de 4,89%, respectiv cu 1,13pp mai mult decât a reuşit ieri actualul executiv. În data de 31 octombrie 2012, România a atras cu succes, prin Ministerul Finanţelor Publice, o sumă de 1,5 miliarde de euro de pe pieţele internaţionale de capital, în urma unei emisiuni de obligaţiuni de stat denominate în euro. Costul mediu la care s-a reuşit operaţiunea, respectiv 5,04 la sută, reprezintă minimul istoric al emisiunilor suverane realizate de România. În acelaşi timp, scadenţa împrumutului a fost extinsă la şapte ani, cu doi ani mai mult decât cea aferentă finanţărilor externe precedente.
MENŢINEREA ŞI CONSOLIDAREA BUFFERELOR INTERNE ŞI EXTERNE. Rezerva financiară a Trezoreriei statului (buffer-ul valutar) creată în urma acordului cu partenerii externi pentru a acoperi necesarul de finanţare a deficitului şi datoriei publice pentru circa 4 luni se află în parametrii conveniţi. În prezent, soldul buffer-ului este de 4,787 mld. euro respectiv cu 14% mai mare faţă de 8 mai 2012.
România dispune în conturile FMI de o linie de credit de 3,2 mld. euro, sumă la care Guvernul USL nu îşi propune să apeleze, deoarece, aşa cum am arătat anterior, România se bucură de încrederea pieţei financiare interne şi internaţionalece îi asigură finanţarea necesară.
FINANȚAREA SUSTENABILĂ A DEFICITULUI DE CONT CURENT. Gradul de acoperire a deficitului de cont curent prin investiţii străine directe la finele mandatului guvernului precedent, era de numai 8,4%, în timp ce la finele lunii august acelaşi indicator se situează la 30,1%, ceea ce corespunde unei îmbunătăţiri de 3,6 ori.
ACELERAREA RITMULUI REFORMELOR STRUCTURALE. Am realizat reforme structurale la nivelul companiilor de stat. Am privatizat/suntem în curs de privatizare integrală sau a unor pachete minoritare de acţiuni la unele societăţi cu capital de stat din domeniile energie, transport,precum şi la Posta Română. Am implementat procedurile de liberalizare graduală a preţurilor la gaze naturale şi energie electrică (angajament al guvernului Boc în faţa creditorilor externi). Vom aplica o politică transparentă şi clară privind subvenţionarea consumatorilor vulnerabili, finanţată prin impunerea unei taxe pe veniturile excepţionale ale companiilor din energie. Am restructurat Hidroelectrica, în scopul atingerii nivelului real de profitabilitate pe care îl conferă potenţialul societăţii începându-se prin anularea contractelor de vânzare în pagubă a energiei electrice către “băieţii deştepţi” Am parcurs toate procedurile legale în vederea vânzării unui pachet minoritar de acţiuni la Transgaz, demers care se află în faza finală de realizare. Am oferit spre privatizare pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Oltchim, angajament asumat în faţa partenerilor externi încă din iunie 2011 de guvernul din acea perioadă care şi-a asumat vânzarea societăţii până la finalul anului 2011. Guvernul Ponta a plătit salariile restante la Oltchim şi a repornit combinatul. În plus, se pregăteşte o nouă procedură de privatizare.
Am finalizat procedurile de selectare şi numire a managementului privat la un prim grup de societăţi comerciale aparţinând statului,dintre care la Tarom au fost desemnaţi deja managerii privaţi. Am eficientizat astfel companiile de stat cuprinse în acest program. Am eliminat din pierderile unor companii de stat şi am crescut profitabilitatea altora dintre aceste societăţi.
STIMULAREA MEDIULUI DE AFACERI PRIVAT PRIN MĂSURI FISCALE. Măsuri legiferate care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013:
- Introducerea TVA la incasare pentru contribuabilii cu o cifră de afaceri inferioară plafonului de 2.250.000 lei. Beneficiari – aproximativ 430.000 de plătitori de TVA, care reprezintă aproximativ 92% din numărul total al plătitorilor de TVA.
- Simplificarea declarării şi plata impozitului pe câştigurile de capital prin renunţarea la declararea trimestriala şi efectuarea de plăţi anticipate trimestriale în favoarea declarării şi plăţii anuale. Măsura are ca scop simplificarea administrării impozitului pe venit şi încurajarea dezvoltării pieţei de capital.
- Transpunerea prevederilor Directivei 2010/45/CE referitoare la emiterea facturilor, care va oferi contribuabililor securitate juridică în ceea ce priveşte obligaţiile de facturare, prin stabilirea unor reguli clare privind informaţiile cuprinse în facturi şi termenul limită de emitere a facturilor în cazul tranzacţiilor transfrontaliere.
POLITICA MACROECONOMICA
Masurile de corectie macroeconomica alese in perioada 2010-2011 pentru reducerea deficitului bugetar au fost inadecvate intrucat au afectat toata populatia, si in special populatia cu venituri reduse, au crescut inegalitatea sociala, au alimentat inflatia. Mai mult, a fost subestimata importanta absorbtiei fondurilor europene ca instrument de contracarare a efectelor macroeconomice ale crizei; nivelul de cheltuieli publice ar fi putut fi protejat printr-o absorbtie de fonduri structurale si de coeziune de 1,5% – 2% din PIB anual.
Guvernul USL instalat in luna mai 2012 a continuat procesul de consolidare fiscal-bugetara de la 5,6% din PIB deficit bugetar in 2011 pe metodologia de angajamente (ESA) la sub 3% din PIB in 2012, ceea ce este o ajustare remarcabila cu atat mai mult cu cat a fost realizata intr-un an electoral. La sfarsitul acestui an, datorita in principal acestui efort de consolidare, Romania are sanse foarte mari de a iesi din procedura de deficit excesiv.
Angajamentele cu partenerii internationali au fost mentinute dar au fost implementate masuri care au atenuat efecte sociale dureroase din anii precedenti. Pe partea de cheltuieli bugetare Guvernul USL a operat doua ratiuni fundamentale legate de cresterea eficientei acestora: diminuarea risipei, care trebuie sa fie un obiectiv permanent al executiei bugetare si, decurgand din acest demers, eliberarea de resurse pentru alte nevoi, inclusiv de ordin social. Astfel s-a redus alocarea defectuoasa a banului public, fiind economisite resurse pentru reintregirea salariilor si returnarea CAS-ului retinut pensionarilor.
Provocarile de politica macroeconomica se mentin insa in anii urmatori ca efect al constrangerilor asupra cererii interne agregate, pe de o parte, si al unui mediu international neprietenos, al persistentei crizei din zona euro, pe de alta parte. Este nevoie, in acest context, de un mix potrivit de politica macroeconomica, format din :
– Reforme structurale care sa favorizeze procesul investitional ca factor determinant al cresterii economice. Prioritare sunt reformele in administrarea companiilor de stat, in colectarea veniturilor fiscale, in managementul cheltuielilor publice, in educatie si sanatate.
– Imbunatatirea substantiala a ratei de absorbtie a fondurilor structurale, cea mai ieftina sursa de finantare externa si un instrument de protejare a nivelului cheltuielilor publice in conditiile cresterii efectului de antrenare al acestora.
– Continuarea procesului de consolidare fiscal-bugetara pe cele doua trasee. Pe partea de venituri, urmarim cresterea gradului de colectare a taxelor si impozitelor prin combaterea evaziunii fiscale. Pe partea de cheltuieli, urmarim in continuare cresterea eficientei acestora.
– Cresterea ocuparii prin masuri active de creare de noi locuri de munca si de stimulare a dezvoltarii mediului de afaceri.
– Mentinerea unui nivel adecvat al stocului tampon al bugetului public.
– Un management prudent al datoriei publice.
– Fundamentarea unui ansamblu de politici macroeconomice (monetare, valutare, fiscal-bugetare) care sa previna derapaje, dezechilibre mari.
Accelerarea reformelor structurale si mobilizarea rezervelor interne mari de eficienta vor ajuta economia romaneasca sa-si fructifice potentialul de crestere economica, estimat la 3% pe an.
Guvernul Romaniei va urmari ca acest deziderat sa fie atins prin politici care sa tina seama de nevoia de a concilia eficienta economica si dezvoltarea spiritului antreprenorial cu o realitate sociala macinata de inechitati.
Politica macroeconomica interna nu poate fi disociata de guvernanta economica in Uniunea Europeana. Romania va participa la mecanismele de coordonare a politicilor economice europene. Romania isi mentine obiectivul de aderare la zona euro fiind preocupata de convergenta reala ca o conditie necesara atingerii acestei tinte.
AGRICULTURĂ
Agricultura și dezvoltarea satului romanesc sunt priorități absolute ale actualului Guvern. România a pierdut foarte mult, în urma deteriorarii situatiei in sectorul agricol, prin distrugerea filierelor pe produse si ca urmare a divizarii in milioane de exploatatii de mici dimensiuni, lipsite de utilajele necesare unei agriculturi moderne si care cu greu se aliniaza cerintelor pietei si unei agriculturi moderne, performante.
În acest mandat ne propunem să fructificăm potențialul agricol real al României, concomitent cu revitalizarea zonelor rurale.
Ne propunem ca sectorul agricol să devină un motor de creștere economică și o sursă de locuri de muncă pentru populația din mediul rural, odată cu garantarea veniturilor agricultorilor.
Se impune accelerarea modernizarii agriculturii pentru a-i permite să asigure hrana necesară intregii populaţii, recâştigarea pieţei interne, un nivel de trai decent fermierilor, reducerea importurilor si cresterea exporturilor de produse agro-alimente.
Guvernul USL consideră fundamentală reducerea decalajelor dintre mediul rural din Romania si cel din statele membre din vestul Europei.
Creșterea nivelului de trai, crearea de locuri de muncă și asigurarea accesului la serviciile de sănătate și educație publică reprezintă obiective fundamentale ale Guvernului Uniunii Social Liberale.
DIRECTII DE ACTIUNE
Dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc
- Cresterea competitivitatii agriculturii romanesti pentru a face fata concurentei pe piata europeana si internationala; cresterea productivitatii agriculturii pentru a permite acoperirea necesarului de produse agroalimentare si creşterea exporturilor, în special de produse finite;
- Dezvoltarea sistemului de irigaţii, finalizarea infrastructurii primare de irigat (Canalul Siret – Baragan) si reabilitarea sistemului de îmbunătăţiri funciare;
- Stabilirea filierelor pe produse – altfel, multe produse de calitate nu vor ajunge la piata sau se vor vinde la preturi derizorii;
- Revizuirea sistemului de impozitare si combaterea evaziunii; pe termen mediu, stabilirea unei cote reduse de TVA la produse agroalimentare de bază, cu condiţia asigurării spaţiului fiscal necesar;
- Incurajarea agriculturii de nişă (de ex. agricultura ecologică şi produse tradiţionale);
- Dezvoltarea sectorului de producere a fructelor;
- Crearea platformelor de preluare, sortare, condiţionare, păstrare, ambalare şi analiză a legumelor şi fructelor, precum şi funcţionarea corectă a pieţelor acestora.
- Stabilirea fondului de creditare agricola si a celui mutual in agricultură;
- Identificarea de masuri menite sa conduca la dezvoltarea rolului economic al organizatiilor asociative din agricultura;
- Reforma in domeniul cercetarii si inovarii in agricultură; elaborarea unui program naţional de cercetare – dezvoltare agricolă pe perioada 2014 – 2020, care să fie în concordanţă cu prevederile viitorului PAC;
- Adoptarea de măsuri care sa conduca la comasarea terenurilor si reducerea numarului de ferme şi exploataţii ;
- Revigorarea şi dezvoltarea zonei montane;
- Identificarea de noi masuri de sustinere a tinerilor fermieri;
- Adoptarea de masuri pentru stabilirea unei piete funciare functionale infiintarea unei scheme de creditare pentru achizitia de terenuri
Fonduri europene
- Accelerarea absorbtiei fondurilor europene. Este esential ca Romania sa reduca la minimum sumele ce vor fi dezangajate in final ;
- Negocierea unui buget european cat mai mare pentru agricultura si dezvoltarea rurala in perioada 2014 – 2020.
- Pregătirea şi negocierea Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020; viitorul program va asigura identificarea prioritatilor reale ale mediului rural romanesc si concentrarea fondurilor doar pe proiecte din cadrul prioritar
- Intreprinderea demersurilor necesare la nivel european pentru cresterea platilor directe astfel incat sa se reduca decalajul fata de statele membre vecine, dar si sa conduca la cresterea competitivitatii fermierilor romani in ansamblul Uniunii Europne.
Acte normative
- Simplificarea legislatiei si procedurilor – aceasta este o necesitate obiectiva, avand in vedere ca legislatia europeana agricola este deja foarte complexa, iar Romania de obicei o complica si mai mult
- Un dialog mai bun şi consistent cu organizaţiile producătorilor, procesatorilor şi comercianţilor în procesul de adoptare a legislatiei din domeniu;
Reforma instituţională a Ministerului Agriculturii şi instituţiilor din subordine
Aplicarea politicilor agricole comune nu se va putea realiza fara o reforma importanta in domeniul administratiei romanesti.
- Introducerea managementului modern in structura ministerului;
- Îmbunătăţirea informării fermierilor privind măsurile de sprijin (măsuri de e-guvernare);
- Realizarea unei proiecţii bugetare a MADR, pentru o perioadă de minim trei ani şi cu perspectivă aferentă perioadei 2014-2020. Programul pentru agricultură va reflecta nevoile de finanţare ale sectorului astfel încât să se poată realiza o planificare multianuală a bugetului
- Eficientizarea activităţii agenţiilor prin comasarea acestora;
- Asigurarea de personal suficient, bine pregatit si remunerat corespunzator.
- Implicarea treptată a organizaţiilor profesionale reprezentative în derularea plăţilor, ca o măsură de responsabilizare a acestora.
Camerele agricole
- Transformarea lor în furnizori de consultanţă pentru fermieri şi tineri întreprinzători în mediul rural;
- Elaborarea cadrului legal necesar pentru ca acestea să îşi poată asigura autofinantarea;
- Îndeplinirea rolului Camerelor Agricole aşa cum sunt definite acestea pentru a indeplini cerintele la nivel national si european.
Toate aceste deziderate se vor realiza prin:
- întărirea capacitătii institutionale;
- utilizarea eficientă a resurselor naturale
- formarea şi educaţia profesională continuă;
- întărirea capacitătii de prognoză, cu estimarea corectă a evoluţiilor sectorului agricol;
- dezvoltarea cercetării şi inovării în domeniu;
- emiterea de avize ştiinţifice consultative după caz.
VIITORUL AGRICULTURII ŞI SATULUI ROMÂNESC
- Readucerea agriculturii pe locul dat de potenţialul şi tradiţia ei;
- Asocierea în agricultură va atinge nivelul necesar promovarii unei agriculturi performante, bazate pe cererea pietei europene si internationale;
- Dezvoltarea zootehniei şi creşterea ponderii acesteia în totalul producţiei agricole este prioritară;
- Promovăm şi susţinem produsele ecologice şi tradiţionale româneşti;
- MADR va avea o structură administrativă funcţională şi depolitizată;
- Agricultorii vor fi informati si pregatiti profesional prin programe dedicate în PNDR ;
- Organizaţiile patronale vor juca un rol mai important în luarea deciziilor în agricultură;
- Cresterea rolului jucat de agricultori astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a influenţa decisiv politicile agricole;
- Cresterea suprafetelor irigate prin măsuri de stimulare a utilizării eficiente a apei şi prin facilitarea accesului agricultoruilor la un preţ rezonabil al energiei electrice;
- România poate deveni din piaţă de desfacere un jucător pe piaţa internaţională;
- Procedurile de acordare a fondurilor agricole europene vor fi simplificate pentru a facilita accesul beneficiarilor.
- Se va redefini rolul turistic, dar nu numai, al satului românesc.
APĂRARE
Politica de apărare a Guvernului României în perioada 2013-2016, va asigura elementele de continuitate strategică pe dimensiunea NATO, UE şi a Parteneriatelor strategice, în mod deosebit Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI cu SUA, va genera condiţiile creşterii capacităţii operaţionale a forţelor şi va asigura implementarea unui model de management al resurselor umane care să permită dezvoltarea motivării profesionale şi evoluţia în carieră.
Direcţii de acţiune:
- Continuarea participării la operaţiile internaţionale pentru onorarea angajamentelor asumate la NATO şi UE;
- Îndeplinirea responsabilităţilor ce decurg din calitatea de membru NATO şi UE pentru asigurarea capabilităţilor necesare îndeplinirii nivelului de ambiţie politico-militar al celor două organizaţii;
- Angajarea activă la proiectele din cadrul iniţiativelor “Smart Defence/NATO” şi “Pooling and Sharing/UE”;
- Îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Parteneriatul strategic cu SUA, inclusiv cele determinate în baza prevederilor Legii nr.290/2011 privind amplasarea unor elemente ale Scutului Antirachetă al SUA/NATO pe teritoriul României;
- Creşterea contribuţiei la asigurarea securităţii şi stabilităţii regionale;
- Participarea activă la procesele decizionale în cadrul Alianţei Nord – atlantice şi al Uniunii Europene;
- Revizuirea cadrului normativ specific domeniului apărării, managementului carierei militare, salarizării şi sistemului de pensii ocupaţionale pentru militari;
- Elaborarea documentelor de planificare conform legii, Cartei Albe a Apărării şi Stategiei Militare a României, printr-o revizuire strategică a apărării;
- Revizuirea structurii de conducere a ministerului;
- Creşterea calităţii vieţii personalului Armatei României, în acord cu realităţile economice şi sociale interne şi cu statutul de stat membru NATO şi UE, concomitent cu sporirea atractivităţii profesiei militare;
- Reorganizarea sistemului medical propriu în corelare cu nevoile operaţionale şi sistemul naţional de sănătate;
- Modernizarea sistemului de învăţământ militar;
- Restabilirea capacităţii operaţionale a Armatei României, având la bază principiile procesului de planificare a apărării în cadrul NATO, pentru dezvoltarea unei structuri de forţe şi optimizarea actului decizional în baza unui Plan Multianual de refacere şi consolidare a capacităţii operaţionale a Armatei României;
- Creşterea alocaţiilor bugetare pentru apărare în vederea realizării capacităţii operaţionale şi sustenabile;
- Reanalizarea programelor de achiziţii şi înzestrare în raport cu resursele financiare la dispoziţie şi nevoile operaţionale;
- Realizarea graduală a capacităţii de apărare aeriană prin programul „Avion multirol”;
- Eficientizarea administrării patrimoniului ministerului;
- Clarificarea situaţiei Regiei autonome Compania română de aviaţie „Romavia”;
- Stimularea producţiei interne a industriei de apărare autohtone, conform cerinţelor Armatei şi standardelor NATO şi UE.
APE ŞI PĂDURI
Politicile în domeniul apelor şi pădurilor vor urmări gestionarea durabila si eficienta a resurselor naturale in scopul cresterii beneficiilor economice ale populatiei, fara periclitarea dreptului constitutional la un mediu sanatos, asigurarea unui management durabil al apelor, inclusiv prevenirea riscului şi diminuarea efectelor calamităţilor naturale pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi asigurarea unui management durabil al pădurilor şi al faunei cinegetice.
DIRECȚII DE ACTIUNE
Managementul resurselor de apă şi al riscului la inundaţii
- Gospodărirea durabilă a resurselor de apă, protecţia împotriva inundaţiilor, asigurarea monitoringului adecvat hidro-meteorologic, protectia surselor de apa, imbunatatirea calitatii apei pana la atingerea starii bune a apelor și perfecţionarea cadrului legislativ, a metodologiilor, normelor si reglementărilor din domeniile gospodăririi apelor, meteorologiei si hidrologiei.
- Integrarea elementelor de protecţie a apelor în politicile sectoriale dezvoltate la nivelul Uniunii Europene, în particular Politica Agricolă Comună, energia şi schimbările climatice.
- Imbunătățirea infrastructurii de gospodărire a resurselor de apă, pe bazine hidrografice, în scopul asigurării, în condiții de siguranta, a cerințelor de apă pentru populație, irigații, industrie, zootehnie.
- Reducerea vulnerabilității la efectele schimbărilor climatice prin îmbunătățirea capacității de răspuns la nivel central, regional și local în situații de urgență generate de inundații ori secetă, prin concentrarea acțiunilor în special în zonele în care cetățenii sunt deosebit de vulnerabili și/sau ecosistemele sunt expuse riscului unor asemenea efecte.
- Satisfacerea cerinţelor Directivei Cadru privind Apa a Uniunii Europene în vederea atingerii stării ecologice bune a apelor.
- Realizarea proiectelor de investitii de alimentare cu apa, canalizare si statii de epurare ape uzate orasanesti in scopul implementarii directivelor europene in domeniul apelor, in vederea respectarii angajamentelor europene si internationale in acest domeniu.
- Implementarea strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung in scopul prevenirii şi diminuarii riscului la inundaţii al populaţiei si a cresterii gradului de siguranţă a cetăţenilor si a bunurilor.
- Amenajarea bazinelor hidrografice în scopul diminuării efectelor inundaţiilor şi al secetei hidrologice.
- Îmbunătăţirea prognozelor, creşterea timpilor de reacţie a autorităţilor implicate, precum şi îmbunătăţirea exploatării coordonate a acumulărilor.
Administrarea sistemului naţional de meteorologie
- Imbunatatirea prognozelor, intregrarea acestora cu prognozele hidrologice in scopul cunoasterii si prognozarii unor fenomene complexe si conjugate precum si eficientizarea fluxului informational catre populatie si factori de decizie, la nivel central si local.
- Asigurarea monitorizarii meteorologice si hidrologice in scopul asigurarii protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale.
- Emiterea de prognoze, atenţionări şi avertizări, precum si prognoze, atenţionări şi avertizări integrate hidro-meteorologice în vederea informării populaţiei şi a factorilor de decizie, pentru prevenirea şi/sau diminuarea efectelor datorate fenomenelor meteorologice periculoase.
Protecţia şi gestionarea durabilă a pădurilor şi faunei cinegetice
Gestionarea durabilă a pădurilor şi faunei cinegetice, în scopul creşterii contribuţiei acestora la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi asigurarea dezvoltării durabile, cresterea potentialului economic si ecologic al padurilor, intensificarea eforturilor de protectie a padurilor printr-o administrare adecvata precum si imbunatatirea cadrului legislativ in domeniulile silvic si cinegetic.
- Aprobarea unei strategii forestiere nationale si Revizuirea Programului Forestier National in scopul unui management durabil al padurii.
- Elaborarea unui Program National de Impadurire care sa aibă ca principal obiectiv cresterea suprafetelor impadurite ca suport al adaptarii la efectele schimbărilor climatice (stabilizare terenuri, îmbunătătirea ciclului apei în natură, combaterea deșertificării, creșterea capacității de absorbție a emisiilor de gaze cu efect de seră).
- Intocmirea unui Inventar Forestier National in scopul unei bune cunoasteri a resurselor silvice si crearea cadrului necesar in vederea realizarii lucrărilor de Cadastru pentru Fondul Forestier Naţional.
- Realizarea lucrarilor de amenajare complexa a bazinelor hidrografice torentiale precum si împădurirea terenurilor degradate şi crearea de perdele forestiere.
- Dezvoltarea reţelei de accesibilizare a Fondului Forestier Naţional.
- Promovarea certificării forestiere în Fondul Forestier Naţional in scopul cresterii potentialului economic si ecologic al padurilor.
- Eficientizarea actului de control privind respectarea regimului de utilizare a resurselor pădurii.
- Utilizarea durabilă a resurselor cinegetice.
- Promovarea utilizării şi valorificării produselor secundare şi a serviciilor oferite de ecosistemele forestiere.
Piscicultura
- Activitati durabile de pescuit precum si acvacultura competitiva economic cu respectarea principiilor ecologice.
- Dezvoltarea infrastructurii in vederea eficientizarii economice a pescuitului comercial.
- Crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea acvaculturii cu scopul cresterii aportului acestei activitati la circuitul economic si al scaderii presiunii exercitate de cererea de produse pescaresti pe resursa piscicola naturala.
BUGET
Un ritm mediu anual de creştere economica de 3% in perioada 2013-2016.
- Menţinerea deficitului bugetar pe sistem ESA sub 3% din PIB până în 2016, respectând criteriul stabilit de Tratatul de la Maastricht.
- Atingerea unui deficit bugetar structural de 0,7% din PIB în 2014 şi menţinerea la acest nivel în 2015 şi 2016.
- Menţinerea ponderii datoriei publice totale în PIB la un nivel sustenabil, semnificativ mai mic decat nivelul de 60% din PIB fixat prin Tratatul de la Maastricht.
- Realizarea unei Strategii de management a datoriei publice după model polonez, transpusa prin lege, care să includă măsuri automate de ajustare în cazul depăşirii unor praguri ale datoriei.
- Realizarea tuturor paşilor necesari pentru trecerea, odată cu bugetul anului 2014, la programare bugetară multianuală conform bunelor practici internaţionale în domeniu.
- Vom continua acordurile cu partenerii externi (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială) și vom respecta prevederile acestora.
- Gestionarea finanțelor publice va fi caracterizată prin predictibilitate, transparență, reguli și proceduri clare în toate segmentele acestora, atât la nivel central, cât și la nivel local.
COMUNICAŢII
Deoarece scopul principal al integrarii tehnologiilor digitale în economia si societatea româneasca este de a stimula inovația și creșterea economică, îmbunatățind în același timp calitatea vieții de zi cu zi a cetățenilor și a întreprinderilor, principale obiectivele ale programului de guvernare a USL pentru perioada 2013 – 2016 vizeaza implementarea prevederilor europene cu privire la Agenda Digitala, alinierea la cadrul legislativ cu privire la comunicatii in banda larga, accesul la informatii publice, identitate electronica, protectia datelor cu caracter personal, precum si implemantarea solutiilor de interoperabilitate in conformitate cu cadrul european.
Adoptarea si implementarea rapidă a măsurilor aferente domeniului tehnologiei informației și comunicațiilor din Agenda 2020 a Uniunii Europene se va realiza prin elaborarea si punerea în practică a „Strategia naţională privind Agenda Digitală pentru România”. Această viziune strategică naţională unică va fi anvelopa tuturor strategiilor sectoriale şi a planurilor naţionale specifice priorităţilor de dezvoltare în domeniu. O astfel de abordare asigură o coordonare unitară a celor şapte piloni cuprinşi în Strategia europeană Agenda Digitală pentru Europa. In acest scop se va institui un mecanism de coordonare și monitorizare internă, la nivelul Guvernului României, pentru armonizarea între diferitele politici si strategii sectoriale propuse în cadrul Agendei Digitale.
Pentru monitorizarea si evaluarea efectelor masurilor prevazute în strategie și pentru îmbunătățirea sau corectarea acesteia se va institui unui dialog periodic cu reprezentanții societății civile si mediului de afaceri.
In vederea asigurarii dreptului la informare nediscriminatorie a cetatenilor se va asigura cadrul legal pentru trecerea la televiziunea digitala terestra, precum si implementarea unui proiect pilot pentru trasmiterea programelor nationale de televiziune in format digital.
Pentru liberalizarea serviciilor postale, a serviciului universal postal, si a modernizarii serviciilor CN Posta Romana se va asigura cadrului legal adecvat.
DIRECTII DE ACTIUNE
e-Guvernare, Interoperabilitate, Cloud Computing, Media Sociale
E-Guvernarea implică mai mult decât sisteme informatice, aceasta implică regândirea organizaţiilor şi proceselor astfel încât serviciile publice să fie livrate mai eficient. e-Guvernarea permite cetăţenilor, mediului de afaceri şi organizaţiilor publice să-şi atingă obiectivele mai uşor, mai rapid şi la un cost mai mic. Asigurarea interoperabilității sistemelor va încuraja semnificativ furnizarea de servicii publice electronice prin guvernanţă şi procese adecvate, în conformitate cu politicile şi obiectivele Uniunii Europene și prin schimb securizat de informaţii.
- Realizarea interoperabilitatii la nivel national, coordonata cu UE, pentru eficientizarea activitatilor publice in sensul orientarii pe servicii electronice si centrate pe evenimentele din viata unui cetatean.
- Susținerea unei sistem de coordonare instituțional care sa asigure aplicarea cadrului de interoperabilitate, asa cum este agreat la nivel european din punct de vedere strategic si organizational.
- Sustinerea cooperarii dintre institutiile publice pentru aliniere si interconectare în vederea realizării si implementării serviciilor publice trans-europene
- Implementarea unui sistem centralizat de autentificare şi identificare unică a utilizatorilor (certificat digital, one time password, amprenta digital, etc)
- Implementarea tehnologiilor de tip Cloud la nivelul institutiilor publice prin crearea unei platforme centralizate, scalabile și dinamice care să ofere servicii IT de calitate cu costuri reduse, la un nivel de securitate la standarde europene. Cloud Guvernamental va imbina un concept particular al unui Cloud Hibrid – o zona de Cloud Public destinata relatiei cu cetatenii in contextul e-Guvernarii (eficientizeaza costurile de dezvoltare e-Gov) si o zona sensitiva de Could Privat destinata interoperabilitatii organizatiilor guvernamentale
- Implementarea monitorizarii serviciilor de cloud, definirea unui cadru legislativ si a normelor metodologice pentru furnizarea de servicii de tip cloud si implementarea masurilor de evaluare a vulnerabilitatilor si a testelor de penetrare pentru arhitecturile de cloud computing.
- Aplicarea initiativei europene Open Data – punerea la dispozitia publicului de date accesibile, reutilizabile si redistribuibile in mod liber, fara a tine cont de restrictii de tipul drepturi de autor (copyright), patente sau alte mecanisme de control (open data) printr-un portal de tip open-data guvernamental
- Promovarea si aplicarea tehnologiilor de procesare inovativa a sistemelor de tip big data pentru a asigura optimizarea procesele de luare a deciziilor si pentru a facilita analiza informatiilor din administratia publica
- Simplificarea procedurilor administrative prin promovarea de platforme electronice pentru facilitarea schimburilor de documente la nivelul administratiei publice centrale, regionale si locale
- Implementarea controalelor de securitate în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu şi a reglementarilor naţionale şi Europene privind protectia datelor cu caracter personal, precum şi auditarea periodica (anuala) a acestora, reprezintă un prim pas în sporirea increderii cetatenilor în sistemele de guvernare electronic
- Revizuirea legislatiei in domeniu privind identificarea electronica, semnatura electronica, marca temporala si utilizarea documentelor in forma electronica.
- Dezvoltarea unui cadru strategic privind combaterea criminalitatii informatice si de crestere a increderii cetatenilor in utilizarea tehnologiei informatiei.
- Promovarea și implementarea sistemelor colaborative online, instrumentelor si serviciilor electronice participative la initiative publice sau guvernamentale pentru persoane si mediul de afaceri
- Stimularea cetățenilor în sensul generării de conţinut digital relevant pentru România si contributiei in medii digitale colaborative (Romania on-line)
- Eficientizarea activitatii centrelor de date si dezastru, servicii informatice si suport pentru realizarea mediului comun informational al institutiilor administratiei publice care sa permita accelerarea semnificativa a proceselor de luare a deciziilor la nivel central, sectorial si teritorial prin utilizarea mai eficienta a sistemelor TIC de planificare si suport de decizie.
TIC în slujba Educatiei, Sănătătii și Culturii
- Formarea de competenţe digitale de bază pentru cetăţenii României cu accent pe categoriile dezavantajate (persoanelor de vârsta a 3-a, persoane cu dizabilităţi etc.)
- Susținerea, în colaborare cu Ministerul Educației, a metodelor inovative de integrare a resurselor educaționale de tip web 2.0 și a resurselor educaționale deschise în procesul de învățare
- Publicarea şi diseminarea patrimoniului cultural digital al României: biblioteci publice, muzee, obiective culturale. Asigurarea accesului facil la informații culturale on-line
- Asigurarea, în colaborare cu Ministerul Educației, de programe de formare continuă a profesorilor pentru convergenţa cu ritmul tehnologic
- Susținerea organizarii concursurilor naţionale de conţinut digital educațional pentru invatamantul preuniversitar
- Susținerea informatizării complete a unităților educaționale și serviciilor administrative din învăţământ la toate nivelurile
- Susținerea de initiative de promovare a aplicării si interoperabilitătii solutiilor de e-sănătate la nivel national si european (sisteme informatice din spitale, sisteme informatice laboratoare, aplicaţii pentru medicii de familie, etc), sisteme informatice administrative (contabilitate,resurse umane, etc) şi sisteme naţionale e-sănătate (statistică, CNAS, DSP)
- Asigurarea conditiilor de mobilitate a informatiei medicale în format electronic în cadrul organizațiilor din sistemul de ocrotire a sănătății
E-commerce, TIC și cercetare –dezvoltare –inovare
- Promovarea mecanismelor moderne de e-commerce, m-commerce, m-wallet si NFC prin alinierea la reglementarile europene
- Încurajarea comercianților în folosirea canalelor de vânzare electronice: e-commerce, m-commerce, atât pe piața internă, cât și în afara țării
- Initierea de programe de cercetare-inovare in domeniul IT&C cu un caracter predominant aplicativ, bazate pe nevoile industriei
- Introducerea specializarii inteligente (smart specialisation) ca o conditie prealabila de finantare a activitatilor de cercetare din sectoarele selectate ca fiind prioritare pentru Romania. Asigurarea de mecanisme de tip clustere de inovare și poli de competitivitate pentru creșterea regională
- Stimularea investitiilor private in domeniul cercetarii-inovarii in scopul cresterii ponderii produselor si serviciilor inovative in economia Romaniei, pentru asigurarea competitivitatii si stimularii productivitati
- Implementarea de proiecte in cadrul programului Conecting Europe, atat in domeniul infrastructurii de comunicatii electronice, cat si in ceea ce priveste dezvoltarea de servicii electronice.
Bandă largă şi infrastructura de servicii digitale
Obiectivul general este acela de a îmbunătăţi disponibilitatea serviciilor în bandă largă pentru cetăţenii români şi întreprinderile din zonele rurale, prin realizarea unei infrastructuri de bandă largă (reţele de distribuţie ), urmărind totodată încadrarea în gradul de acoperire și standardele de calitate adoptate la nivelul UE. Această măsură va avea un impact direct asupra reducerii decalajului digital, promovarea mediului concurenţial în piața serviciilor IT&C, accelerarea proceselor de trecere la societatea informaţională în România, creşterea coeziunii și incluziunii sociale.
- Elaborarea unui pachet de acte normative și legislative, care să încurajeze dezvoltarea infrastructurii în bandă largă și să asigure un cadru concurențial;
- Asigurarea unui cadru instituțional unitar, care să permită o coordonare eficientă a investițiilor din domeniul infrastructurilor de comunicații, în care să fie implicați toți actorii importanți;
- Modernizarea rețelelor de broadband (NGA-FTTH) – prin care se urmărește îmbunatățirea tuturor rețelelor de comunicații de bandă largă, astfel încât să asigure cerințele tehnice impuse de noul set de aplicații generate în conformitate cu Agenda Digitală 2020.
Înființarea în directa coordonare a Primului-ministru a Departamentului pentru Servicii Online și Design, având ca principale responsabilități:
a) Să conducă procesul de transformare și inovare al serviciilor online furnizate de către Guvernul României;
b) Să planifice, să dezvolte și să implementeze inițiative având drept scop informarea corectă și transparentă a publicului asupra modului de lucru al administrației publice;
c) Să îmbunătățească gradul de implicare a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor în vederea livrării unor servicii publice de calitate;
d) Să coordoneze eforturile pentru realizarea unui portal unic de recrutare pentru posturile vacante finanțate de la bugetul de stat și bugetele locale, precum și alte inițiative privind transparența și integritatea administrației publice;
e) Să realizeze centralizarea datelor primare privind personalul angajat în administrația publică, a celor privind cheltuielile publice, precum și alte inițiative de agregare a datelor produse de entitățile publice;
f) Să conducă eforturile privind datele deschise (open data), împuternicind cetățenii să identifice, să descarce și să utilizeze seturi de date publice generate sau deținute de către administrația publică;
g) Să monitorizeze implementarea proiectelor de e-Guvernare, Partneneriatul pentru Guvernare Deschisă (Open Government Partnership), strategia privind Agenda Digitală a Uniunii Europene, precum și să sprijine instituțiile publice implicate;
h) Să urmărească procesul de definire și implementare a unei identități vizuale unitare la nivelul administrației publice centrale și, totodată, a unei prezențe unitare în mediul online a entităților de stat, inclusiv implementarea domeniului gov.ro la nivelul întregului sistem public.
CULTURĂ
Misiunea principală a politicilor culturale rezidă, pe de o parte, în sporirea capacităţii de inventariere, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional şi local, iar pe de altă parte în susţinerea celor mai semnificative forme de creativitate artistică, precum şi a industriilor culturale celor mai competitive. Metoda prin care se urmăreşte realizarea acestei misiuni este reprezentată de sprijinirea colectivităţilor locale în creşterea capacităţii instituţionale, bugetare şi tehnice de încurajare, gestiune, protecţie şi promovare a expresiilor culturale locale şi a creativităţii individuale. Acest sprijin are în vedere facilitarea formelor de acces atât la fondurile publice, cât şi la programele europene dedicate patrimoniului cultural, industriilor culturale sau dezvoltării regionale şi turismului.
Cultura naţională este expresia cea mai cuprinzătoare a identităţii naţionale înţeleasă în profunzimea şi diversitatea ei istorică, iar patrimoniul cultural reprezintă cea mai importantă zestre pe care naţiunea o poate aduce în spaţiul comun european. În această etapă, prezervarea patrimoniului construit este principala urgenţă a politicilor culturale. Protejarea şi cunoaşterea patrimoniului cultural naţional, de o diversitate unică în Europa, trebuie să devină o prioritate pentru întreaga societate românească, prin introducerea acestei teme în educaţia formală şi informală. Pe această cale, cultura va deveni un bun public constitutiv al cetăţeniei democratice, deopotrivă naţională şi europeană. Tocmai de aceea, propunem o viziune care să conducă la o valorificare intesivă şi extensivă a patrimoniului cultural material şi imaterial al României.
Obiective fundamentale
- Elaborarea, supunerea spre dezbatere publică şi promovarea legislativă a Codului Patrimoniului Cultural, în vederea realizării unei protecţii efective şi eficiente a patrimoniului cultural şi a introducerii sale în circuitul naţional şi internaţional.
- Instituirea Sistemului Naţional de Educaţie şi Formare în domeniul patrimoniului construit, cu integrarea mecanismului de atestare a specialiştilor şi experţilor în domeniu.
- Finalizarea inventarierii şi clasării patrimoniului naţional construit şi mobil şi întărirea dispozitivului legal şi a mijloacelor administrative de salvare, protejare şi punere în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, ca şi a siturilor şi ansamblurilor urbane şi a monumentelor de for public.
- Constituirea Fondului Patrimoniului Naţional, instituţie publică ce urmează să preia în administrare, să restaureze, să conserve şi să pună în valoare monumentele istorice şi de arhitectură cu un statut incert al proprietăţii sau aflate în proprietate privată ori în administrarea autorităţilor locale şi care se află în stare de abandon şi degradare.
Direcţii de acţiune
- Pregătirea documentului de fundamentare în vederea demarării negocierilor cu Comisia Europeană pentru Programul Operaţional Sectorial Cultură-Patrimoniu-Educaţie, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Fondurilor Europene.
- Reinstituirea programului „Patrimoniului în pericol” destinat muzeelor etnografice în aer liber pe bază de cofinanţare cu contribuţie privată, mecenat şi sponsorizări.
- Iniţierea procedurilor de înscriere a Ansamblului monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, contribuind astfel la promovarea si recunoaşterea valorilor culturale române la nivel internaţional.
- Demararea unui proiect complex de rezolvare a situaţiei ansamblului Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, sit aflat pe Lista Patrimoniului Mondial din 1999 datorită valorii sale excepţionale din punct de vedere istoric si cultural.
- Promovarea ceramicii de Horezu, ca element de patrimoniu imaterial naţional, dată fiind înscrierea acesteia pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial.
- Încurajarea şi sprijinirea cercetărilor in domeniul patrimoniului imaterial din Romania, prin inventarierea elementelor de patrimoniu si finalizarea celui de-al II-lea volum din Patrimoniul cultural imaterial din România. Repertoriu II, precum şi adoptarea unor noi acte normative pentru protejarea patrimoniului imaterial in acord cu Convenţia UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial din 2003.
- Elaborarea proiectului şi constituirea colecţiilor pentru un „Muzeu al comunismului”, ce va ilustra viaţa cotidiană sub socialismul de stat, cultura materială, represiunea şi formele de rezistenţă.
- Proiectarea unei săli de concerte la standarde internaţionale în Bucureşti ce urmează să devină centrul de referinţă pentru Festivalurile Enescu.
- Susţinerea sistematică şi continuă a participării româneşti la evenimente culturale de talie internaţională (Bienala de la Veneţia, Salonul Internaţional al Cărţii etc.).
- Dezvoltarea parteneriatului public-privat în domeniul industriilor artistice (media, publicitate, design, modă etc.).
- Întregirea misiunii Institutului Naţional al Patrimoniului cu o dimensiune de formare continuă şi de atestare a profesioniştilor patrimoniului naţional.
- Constituirea, pe lângă Institutul Naţional al Patrimoniului, a unui Centru Naţional de Restaurare care să grupeze profesionişti ai restaurării şi ai meşteşugurilor de artă şi care să fixeze standardele naţionale pentru intervenţiile asupra monumentelor şi obiectelor de patrimoniu mobil.
- Prezervarea şi dezvoltarea meseriilor artistice în cadrul unui program realizat în comun cu Ministerul Educaţiei.
- Dezvoltarea, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, a educaţiei artistice şi culturale la nivelul învăţământului preuniversitar, precum şi a cercetării ştiinţifice în domeniul patrimoniului la nivelul învăţământului universitar.
- Lansarea proiectului Repertoriului Naţional al Monumentelor Istorice în cooperare cu Academia Română.
- Clarificarea legislativă şi sporirea rigorii reglementărilor în materia proprietăţii literare şi artistice.
- Elaborarea şi implementarea, în parteneriat cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi cu Primăria Sectorului 3, a proiectului integrat „Centrul istoric al Capitalei”, pentru constituirea unei arii culturale protejate, punerea în valoare a monumentelor istorice şi a patrimoniului arhitectural, a industriilor şi meşteşugurilor artistice.
- Sprijinirea creaţiei artistice contemporane prin susţinerea taberelor de creaţie, organizarea de expoziţii şi evenimente culturale în parteneriat cu Institutul Cultural Român.
- Susţinerea industriei cinematografice româneşti pentru a-şi întări competitivitatea pe plan internaţional.
- Sprijinirea Bisericilor pentru introducerea sistemelor de securitate în lăcaşurile de cult ce adăpostesc obiecte mobile de patrimoniu.
DEZVOLTARE ŞI ADMINISTRAŢIE
Argument privind înfiinţarea MINISTERULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE |
CONTEXT
– Subfinanţarea serviciilor publice gestionate de autorităţile locale, (educație, sănătate, asistenţă socială, infrastructura publică de apă, canalizare, drumuri etc.); – Gestionarea programelor naţionale pe criterii exclusiv politice, lipsită de transparenţă; – O aparentă descentralizare, realizată doar la nivel formal, dar fără suport financiar; – Intensificarea controlului politic asupra primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, prin acordarea resurselor financiare doar pe criterii de apartenenţă politică şi nu pe criterii de analiză a nevoilor comunităţilor locale; – Accentuarea birocraţiei la nivelul autorităţilor publice locale.
NECESITATE
|
OBIECTIVE |
– reducerea decalajelor de dezvoltare în scopul atingerii mediei europene pentru toate regiunile de dezvoltare, – recuperarea accelerată a întârzierilor în domeniul economic și social a zonelor mai puțin dezvoltate, ca urmare a unor condiții istorice, geografice, economice, sociale, politice şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre.
|
DIRECŢII DE ACTIUNE
|
|
|
|
|
– Programul „Satul Românesc” – finanţarea prioritară a unui pachet minim obligatoriu de investiţii publice de tipul: şcoală, biserică, dispensar medical şi farmacie, bibliotecă şi cămin cultural, apă şi canalizare, drumuri locale, iluminat public, salubrizare, maşină de pompieri, ambulanţă, târg comunal etc. care să asigure un standard minim obligatoriu de civilizaţie şi confort. – Programul pentru dezvoltarea durabilă a oraşelor mici si mijlocii. – Program pentru stimularea dezvoltării marilor aglomerări urbane prin măsuri instituţionale şi legislative. – Program de modernizare a drumurilor judeţene pentru asigurarea accesibilităţii la reţelele de transport naţionale şi europene. – Programe de construcţii de locuinţe:
– Programe de reabilitare termică a clădirilor de locuit și de reducere a riscului seismic. – Continuarea programului „Termoficare 2006-2015”. – Alte programe aflate în derulare, necesare şi oportune.
|
|
– repartizarea responsabilităţilor între administraţia publică centrală pe de-o parte şi cea regională şi locală, de cealaltă parte. – realizarea transferului de competenţe în cadrul unui proces stabil şi transparent. – evitarea dezechilibrelor financiare. – asigurarea continuităţii furnizării serviciilor publice.
– dezvoltarea economică a regiunii. – gestionarea fondurilor europene la nivel regional. – gestionarea infrastructurii de interes regional cu privire la transportul rutier, feroviar, fluvial, maritim, aerian. – gestionarea infrastructurii de sănătate şi asistenţă medicală la nivel regional. – promovarea obiectivelor de turism de interes regional. – amenajarea teritoriului la nivel de regiune. – dezvoltarea învăţământului preuniversitar tehnic şi profesional la nivel regional. – elaborarea unor programe de interes regional pentru dezvoltarea agriculturii în vederea încurajării accesului produselor românești pe piețele interne si externe, inclusiv prin crearea de branduri regionale. – gestionarea programelor de protecţie socială la nivel regional. – protecţia mediului la nivel regional. – gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel regional. – alte atribuţii etc.
– un spital regional (cu medicină de înaltă performanţă). – sistem regional de intervenţie în situaţii de urgenţă. – infrastructura rutieră şi feroviară modernizată. – un aeroport internaţional. – un centru sportiv regional polivalent de nivel internaţional. – un centru de afaceri regional. – un centru cultural de nivel european. – o universitate acreditată la nivel internațional.
– Asigurarea funcţionării sistemului administraţiei publice locale; – Asigurarea dezvoltării comunităţilor locale; – Eliminarea tuturor formelor de discriminare în alocarea fondurilor guvernamentale destinate autorităţilor locale; – Întărirea capacităţii administraţiei locale de a atrage fondurile europene şi de a finanţa/cofinanţa programele de dezvoltare locală; – Introducerea standardelor de calitate pentru serviciile publice furnizate populaţiei, a standardelor de cost şi a normativelor de personal aferente, astfel încât cheltuielile publice să devină justificate şi transparente. Acestea vor fi stabilite de către Guvern împreună cu structurile asociative ale autorităţilor locale.
|
|
|
|
|
EDUCAŢIE
Strategia de guvernare în educaţie vizează îndeplinirea mai multor obiective:
- Creşterea performanţei sistemului românesc de învăţământ;
- Asigurarea politicilor de echitate socială;
- Asigurarea deprinderilor şi competenţelor care să permită dezvoltarea personală, intelectuală şi profesională din perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii;
- Deschiderea sistemului de educaţie, formare profesională şi cercetare către societate, către mediul social, economic şi cultural;
- Întărirea gradului de coeziune socială şi creşterea participării cetăţenilor la programele de dezvoltare economică şi socială prin promovarea cetăţeniei active;
- Stimularea inovării şi creativităţii, inclusiv a spiritului antreprenorial, la toate nivelurile de educaţie şi de formare profesională;
- Construirea societăţii cunoaşterii prin transformarea educaţiei în vector de dezvoltare socio-economică;
- Asigurarea competitivităţii la nivel european şi internaţional;
- Permanentizarea colaborării cu diaspora ştiinţifică românescă;
- Stimularea creativităţii, inovării şi transferului tehnologic;
- Depolitizarea sistemului şi promovarea profesioniştilor în managementul educaţional;
- Promovarea politicilor publice bazate pe nevoile sistemului, identificate în urma unor studii și analize
- Respectarea principiului autonomiei în educaţie şi a principiului responsabilităţii publice şi întărirea mecanismelor legale de funcţionare a acestor principii;
- Integrarea tinerilor pe piaţa muncii prin dezvoltarea de politici care să asigure un nivel ridicat de creştere şi de ocupare durabilă a forţei de muncă, bazate pe cunoaştere;
- Creşterea vizibilităţii internaţionale a României prin rezultatele obţinute în educaţie;
- Coordonarea politicilor din sectorul educaţiei cu politicile şi iniţiativele altor sectoare, în vederea atingerii obiectivelor mai sus menţionate;
- Creşterea resurselor financiare alocate educaţiei, inclusiv prin atragerea unor surse de finanţare private;
- Respectarea principiului dialogului social;
- Asumarea rolului de stat membru al Uniunii Europene prin participarea la politicile și inițiativele comune în domeniul educației, cercetării, atât la nivelul Uniunii, cât și în afara acesteia (colaborarea cu Asia, Australia, America Latină, America de Nord și Africa);
- Creșterea rolului României în acordarea de asistență în domeniul educației altor țări, în vederea atingerii obiectivelor asociate inițiativei Education for All, inițiativă susținută de ONU și coordonată la nivel global de UNESCO.
PACHETUL SOCIAL GARANTAT PENTRU EDUCAŢIE
- Implementarea unor programe care să permită condiţii de dezvoltare şi formare a copiilor, de la naştere şi până la majorat.
- Acest Pachet va asigura asistenţa părinţilor privind creşterea nou născuţilor, condiţii de integrare a copiilor în creşe, respectiv învăţământ preşcolar, parcurgerea unui program şcolar de calitate în şcoli echipate corespunzător care să conducă la modelarea intelectuală şi profesională a elevilor, în paralel cu asigurarea serviciilor de asistenţă medicală, dezvoltare fizică (în cluburi şcolare sportive) şi socio-culturală.
- Pachetul Social Garantat pentru Educaţie va fi particularizat în funcţie de o serie de elemente astfel încât să fie garantate egalitatea de şanse, indiferent de statutul social al familiilor din care provine copilul, sex, religie, etnie, capacităţi psiho-motorii etc.
INVESTIŢII ÎN RESURSELE UMANE
- Profesionalizarea carierei didactice în România şi reconsiderarea sistemului de grade didactice din această perspectivă;
- Profesionalizarea carierei manageriale în sectorul educaţiei;
- Redimensionarea raportului dintre componenta teoretică şi cea practică a curriculumului de pregătire/formare a cadrelor didactice;
- Dezvoltarea unei pieţe educaţionale a programelor de formare continuă, bazată pe un sistem competițional;
- Consolidarea relaţiilor de parteneriat între învăţământul superior şi cel preuniversitar, în formarea iniţială și continuă pentru cariera didactică, prin care să se asigure adecvarea conţinuturilor şi metodelor la nevoile de formare ale cadrelor didactice;
- Corelarea structurilor şi a etapelor din cariera didactică cu standardele educaţionale şi asigurarea unei dinamici profesionale prin utilizarea sistemului creditelor profesionale transferabile;
- Redefinirea statutului şi rolului personalului didactic auxiliar din perspectiva creşterii competenţelor profesionale şi a contribuţiei acestora la asigurarea calităţii procesului educaţional;
- Dezvoltarea unor structuri instituţionale moderne în scopul optimizării activităţilor de formare continuă a personalului din învăţământ;
- Asigurarea progresului în carieră pe criterii de competenţă profesională;
- Promovarea unei oferte mai largi de cursuri destinate formării continue a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar, care să includă programe de formare de tip conversie/reconversie;
- Asigurarea unui sistem de salarizare şi motivare financiară corespunzător rolului pe care cadrul didactic îl îndeplineşte în societate.
BAZA MATERIALĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
Asigurarea şi modernizarea bazei materiale a învăţământului preuniversitar, în condiţii de standardizare la nivel naţional, acolo unde acest lucru este posibil. Cele patru direcţii urmărite vor fi:
- Modernizarea procesului de predare-învățare cu ajutorul tehnologiilor informațiilor și comunicării;
- Conectarea tuturor școlilor la Internet prin conexiuni de mare viteză;
- Dotarea bibliotecilor şcolare, inclusiv extinderea bibliotecilor virtuale;
- Investiţii în infrastuctura educaţională şi în mijloacele de învăţare;
- Realizarea unor centre educaţionale puternice, care să asigure copiilor servicii de educaţie până la nivel liceal, burse, cămin, cantină şi/sau transport zilnic (continuarea proiectului microbuzelor şcolare, iniţiat în guvernarea 2001-2004 și menținut de guvernarea 2005-2008), după caz, bază sportivă şi locuinţe pentru cadrele didactice.
- Distribuţia acestor investiţii pe teritoriul României se va face în funcţie de nevoile reale din ţară şi de dinamica rețelei şcolare prognozată pentru următoarele două decenii.
- Finanţarea acestor obiective se va face în principal de la bugetul de stat, dar o bună parte a fondurilor necesare poate fi acoperită prin accesarea diferitelor programe operaționale finanțate din fonduri structurale europene, precum și din alte surse.
- Finalizarea investițiilor începute.
CORELAREA PROGRAMELOR EDUCAŢIONALE CU PIAŢA MUNCII
Formarea iniţială a tinerilor, dar şi formarea continuă a adulţilor, nu se pot realiza fără o corelare mai strânsă a programelor de studii cu preocupările şi nevoile spaţiului socio-economic actual, prin:
- Realizarea cu periodicitate a unor studii de nevoi la nivelul agenţilor economici şi utilizarea rezultatelor acestor studii în proiectarea noilor programe de studii;
- Fundamentarea corectă a planului de şcolarizare;
- Adaptarea curriculum-ului şcolar la dispoziţia şcolii;
- Corelarea învăţământului profesional şi tehnic cu cerințele agenților economici;
- Extinderea activităţilor extraşcolare;
- Dezvoltarea stagiilor de practică de specialitate/internship;
- Modificarea legislaţiei muncii pentru a permite elevilor peste 16 ani şi studenţilor să lucreze pe perioada vacanţelor, în condiţiile asigurării tuturor drepturilor specifice nivelului lor de pregătire şi vârstei lor;
- Urmărirea absolvenţilor pe parcursul traseului lor profesional pentru a înregistra feed-back-ului privind succesul lor în carieră;
- Dezvoltarea de programe de recalificare şi/sau formare continuă, în funcţie de nevoile înregistrate în sistem etc.;
- Reactivarea Agenţiei – înfiinţată în perioada guvernării 2001-2004 – care se ocupa de relaţia dintre şcoală/universitate şi mediul socio-economic. Finanţarea acestei agenţii se poate realiza integral din surse extrabugetare.
ACTIVITĂŢI EXTRAŞCOLARE ŞI EXTRACURRICULARE
Susţinerea acelor politici educaţionale extraşcolare şi extracurriculare care, prin completarea programelor şcolare aprobate, să asigure:
- educaţia pentru sănătate;
- educaţia civică;
- educaţia cultural artistică şi ştiinţifică;
- educaţia ecologică;
- educaţia prin sport;
- educaţia rutieră;
- educaţia pentru dezvoltarea durabilă.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL ŞI EDUCAŢIA PENTRU MINORITĂŢILE NAŢIONALE ȘI PENTRU GRUPURILE DEZAVANTAJATE
În domeniul învăţământului şi educaţiei pentru minorităţile naţionale, în următoarea decadă, Guvernul trebuie să aibă în vedere:
- Asigurarea condiţiilor de însuşire a limbii române şi a limbii materne de către elevi;
- Creşterea capacităţii de cuprindere a învăţământului în limba maternă, simultan cu sporirea calităţii sale;
- Elaborarea manualelor şcolare în limbile minorităţilor naţionale pentru învăţământul obligatoriu şi stimularea elaborării şi/sau traducerii de manuale pentru învăţământul secundar superior;
- Restructurarea curriculumului şcolar din perspectivă multiculturală;
- Dezvoltarea reţelei de mediatori şcolari prin care se asigură încurajarea participării populaţiei rroma la învăţământul obligatoriu;
- Formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice pentru învăţământul în limba minorităţilor;
- Asigurarea accesului fiecărui copil provenit din rândul minorităţilor (inclusiv a populaţiei rroma) la educaţia de bază şi stimularea participării acestora la niveluri superioare de educaţie.
DESCENTRALIZAREA ŞI DEPOLITIZAREA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT
- Respectând principiul subsidiarităţii, Guvernul şi Ministerul Educaţiei vor da curs acelor politici care vor permite o mai bună gestionare la nivel micro a resurselor publice, în raport cu obiectivele educaţionale şi de dezvoltare regională pe care le au de îndeplinit.
- Descentralizarea nu se poate face însă fără întărirea legislaţiei privind responsabilitatea publică şi fără protejarea instituţiilor de învăţământ de interferenţele politicului. Aceste măsuri vor asigura întărirea ataşamentului comunităţilor locale faţă de activităţile care au loc în şcoală, asigurarea stabilităţii cadrelor didactice şi a echipelor de management şcolar şi creşterea gradului de transparenţă.
AUTONOMIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR ŞI A CERCETĂRII
Autonomia instituţiilor de învăţământ superior este un principiu garantat de Constituţia României şi trebuie extins în raport cu actuala legislaţie.
Acest principiu se defineşte prin cinci componente:
- auto-guvernare, în baza unui cadru legal cât mai larg;
- finanţare pe bază de performanţă;
- dreptul de a avea o politică de personal proprie;
- dreptul de a decide asupra conţinuturilor de învăţare/cercetare, în condiţiile legii şi în raport cu obiectivele asumate de către fiecare instituţie de învăţământ în parte;
- responsabilitate publică în raport cu programele asumate.
DIMENSIUNEA EUROPEANĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC
- Continuarea politicilor de consolidare a parteneriatelor internaţionale bilaterale şi multilaterale, încurajarea schimburilor de studenţi, cadre didactice etc. în cadrul programelor existente (Erasmus, CEPUS, Fulbright, DAAD, programele asociate spațiului francofon, alte acorduri bilaterale etc.) şi dezvoltarea unor noi direcţii de cooperare internaţională.
- România trebuie să reintre pe piaţa serviciilor de educaţie pentru studenţi străini, ceea ce poate aduce, în acelaşi timp, atât prestigiu, cât şi importante resurse financiare.
- Consolidarea relaţiilor tradiţionale existente între România şi diferitele organisme internaţionale în domeniul educaţiei şi cercetării (Uniunea Europeană, Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă, Institutul European de Inovare şi Tehnologie, Consiliul Europei, Banca Mondială, UNESCO, OECD etc.).
- Consolidarea programelor de educaţie oferite etnicilor români din străinătate.
- Ministerul Educației va continua politica activă legată de inițiativele din domeniul educației la nivel European și își va asuma și în viitor un rol în cadrul Procesului Bologna, Regional Cooperation Council (RCC), European Quality Assurance Register (EQAR) etc.
- Noul Guvern va dezvolta mecanismele de cooperare internațională cu țări aflate în dificultate din punct de vedere al reformelor educației, în special în ceea ce privește atingerea obiectivelor asumate prin inițiativa Education for All, inițiativă susținută de ONU și coordonată la nivel global de UNESCO
CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII UNIVERSITĂŢILOR ROMÂNEŞTI
Guvernul trebuie să adopte măsuri clare şi urgente prin care să asigure:
- Finanţare multianuală corespunzătoare şi previzibilă pentru instituţiile de învăţământ superior din România, pe baza criteriilor de excelenţă, în vederea consolidării bazei materiale şi realizarea de campusuri universitare noi, proces care trebuie corelat cu viziunea de dezvoltare a acestui sector pentru următorii 20 de ani – Universitatea Viitorului – 2030;
- Întărirea criteriilor de asigurare a calităţii, astfel încât să se treacă la dezvoltarea bazată pe performanţă;
- Concentrarea resurselor prin stimularea cooperării universitare şi nu prin măsuri care pun sub semnul întrebării autonomia universitară;
- Relansarea competiţiilor de granturi de cercetare;
- Introducerea unor măsuri de stabilizare a cadrelor didactice tinere în universităţile româneşti;
- Stoparea procesului de pensionare accelerată şi abuzivă a personalităţilor academice;
- Întărirea capacităţii de monitorizare, evaluare a sistemului (ex.: Registrul Matricol Unic, Cadrul Naţional al Calificărilor etc.) şi de planificare strategică, pe baza datelor statistice naţionale şi internaţionale etc.
PROGRAME PROPUSE PENTRU EDUCATIE
ŞANSE EGALE DE ACCES LA EDUCAŢIE PENTRU FIECARE COPIL DIN ROMÂNIA
- Finalizarea până la finalul anului 2016 a programului de campusuri şcolare adaptate nevoilor educaţionale specifice zonei (internat, cantină, ateliere, burse, îmbrăcăminte, rechizite şcolare).
- Finaluzarea programului de investiţii în infrastructura şcolară pană în anul 2016 .
- În fiecare comună va exista cel puţin o şcoală la standarde europene, dotată cu mijloace didactice moderne şi microbuze şcolare.
- Realizarea a 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe până în anul 2016 .
RELAŢIA CU PIAŢA MUNCII ȘI ASIGURAREA UNEI CARIERE
- Stimularea parteneriatului public-privat dintre sistemul educaţional şi mediul economic, având ca principal obiectiv atragerea fondurilor europene, cu scopul creşterii ratei de absorbţie a absolvenţilor pe piaţa muncii.
- Dezideratul USL „O profesie pentru fiecare tânăr”.
STIMULAREA INSTITUŢIONALĂ A VOLUNTARIATULUI
- Definirea portofoliului educaţional drept criteriu fundamental de promovare în carieră.
- Stimularea inițiativelor societăţii civile pentru promovarea voluntariatului.
ROMÂNII DE PRETUTINDENI
- Revigorarea şi extinderea cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească în Europa (în Italia, Spania, Franţa, Portugalia şi Cipru, și în perspectivă în cât mai multe State Membre) pentru elevii de cetăţenie română care învaţă în şcolile publice din statele menţionate.
- Atragerea tinerilor români, plecaţi în străinătate, în universităţile din România.
- Creşterea numărului de burse pentru copiii din Moldova şi copiii etnici români din statele vecine.
- Adoptarea de soluţii programatice pentru reîntregirea familiilor în care părinţii lucrează în străinătate.
O ŞCOALĂ INOVATIVĂ
- Motivarea cadrelor didactice, recunoaşterea rolului social prin salariu, respectarea demnităţii şi autonomiei profesionale;
- Integrarea, de urgenţă, a cadrelor didactice în programe de formare continuă, prin proiecte finanţate din fonduri structurale.
- Formarea continuă a cadrelor didactice va fi centrată pe:
- învăţământ digitalizat;
- curriculum adecvat formării inovative, creative şi formării de competenţe;
- pedagogie modernă, optimizarea relaţiei cu părinţii, elevii şi cu autorităţile locale;
- actualizarea cunoaşterii în aria curriculară a disciplinei.
- Dezvoltarea creativităţii elevilor şi a capacităţii lor de inovare, punerea accentului pe achiziţii culturale, de cunoştinţe tehnologice, formarea deprinderilor pentru o viaţă sănătoasă, pentru sport, pentru mediu, în spiritul principiilor democratice, cunoaşterea a cel puţin două limbi străine;
- Promovarea, prin educaţie, a unui sistem de valori de referinţă în societate;
- Fundamentarea actului educaţional pe baza nevoilor de dezvoltare personală din perspectiva obiectivelor din „Strategia Europa 2020” prin:
- Creşterea contribuţiei şcolii şi familiei în personalizarea educaţiei copilului;
- Orientarea şcolară prin cabinetele psihopedagogice;
- Dezvoltarea deprinderilor de învăţare permanentă pentru creşterea capacităţii de adaptare la noi locuri de muncă.
- Informatizarea şi asigurarea accesului la internet rapid în toate unităţile şi instituţiile de învăţământ prin:
- Creare de noi oportunităţi de învăţare cu mijloace informatice, sisteme multimedia, softuri educaţionale şi reţele de date;
- Multiplicarea canalelor de comunicare şi a noi forme de socializare;
- Dezvoltarea informaticii de gestiune în administrarea şcolii;
- Introducerea manualelor electronice;
- Realizarea de reţele pilot pentru unităţi de învăţământ situate în zone defavorizate.
- Creşterea capacităţii de inovare şi de creativitate din perspectiva dezvoltării durabile prin:
- Educaţie complementară extracurriculară şi extraşcolară;
- Răspuns la nevoile educaţionale de formare ale elevilor şi părinţilor acestora pentru dezvoltarea creativităţii şi inovării;
- Susţinerea elevilor capabili de inovare şi creaţie.
- Asigurarea educaţiei complementare pentru creşterea capacităţii de adaptare şi pentru refacerea coeziunii sociale, prin:
- Dezvoltarea de alternative educaţionale;
- Formarea tinerilor prin activităţi sportive;
- Refacerea taberelor pentru elevi şi studenţi;
- Instituţionalizarea participării în proiecte şi programe cu teme care sunt complementare faţă de curriculum.
- Susţinerea programelor „Şansa a doua prin educaţie”, în vederea eliminării analfabetismului şi integrării pe piaţa muncii, prin:
- Garantarea egalităţii de şanse şi eliminarea oricăror forme de discriminare;
- Facilităţi, politici şi programe adecvate grupurilor vulnerabile;
- Programe suport pentru cei care au părăsit timpuriu şcoala.
- Garantarea autonomiei şcolilor şi a autonomiei profesionale a cadrelor didactice, prin:
- Instituţionalizarea autonomiei şcolilor cu asumarea responsabilităţii publice faţă de performanţele şcolii;
- Autonomia profesională a cadrelor didactice în transpunerea personalizată a programelor şcolare;
- Încurajarea formării consorţiilor şcolare şi asociaţiilor profesionale;
- Instituirea cadrului legal pentru parteneriatul şcolii cu autorităţile locale şi cu agenţii economici interesaţi;
- Participarea şcolilor şi a cadrelor didactice în programe şi proiecte care aduc beneficii procesului didactic;
- Realizarea de parteneriate pentru schimbul de bune practici cu unităţi şcolare din ţară şi din străinătate;
- Participarea la programe de formare profesională pentru dezvoltarea personală şi creşterea performanţei în cariera didactică;
- Încurajarea iniţiativei private în învăţământul preuniversitar.
- Generalizarea programului „Şcoala de după şcoală” în parteneriat cu autorităţile locale, părinţi, agenţi economici, prin:
- Elaborarea cadrului general în care se desfăşoară programul „Şcoala de după şcoală”;
- Asigurarea autonomiei de decizie la nivelul şcolii în parteneriat cu părinţii şi autorităţile locale contributoare;
- Asigurarea cadrului normativ pentru cuprinderea în norma didactică a orelor efectuate în programul „Şcoala de după şcoală”.
- Garantarea autonomiei universitare, asociată cu răspunderea publică, prin:
- Libertatea comunităţii academice de a gestiona propriile programe de studii;
- Libertatea comunităţii academice de a-şi stabili şi alege democratic structurile de conducere;
- Sprijinirea iniţiativei private în învăţământul superior şi garantarea autonomiei funcţionale.
- Creşterea rolului universităţilor în dezvoltarea regiunilor proactive ale cunoaşterii
- Creşterea capacităţii de inovare a resurselor umane;
- Realizarea unei infrastructuri şi logistici adecvate;
- Dezvoltarea serviciilor şi a sectoarelor economice inovatoare;
- Dezvoltarea unor alianţe strategice între universităţi, companii private, agenţii de stat.
- Universităţi pentru crearea economiei cunoaşterii
- Participarea universităţilor la elaborarea politicilor și strategiilor publice;
- Dezvoltarea unor reţele de colaborare pentru crearea de cunoştinţe, diseminarea şi utilizarea lor pentru creşterea bunăstării;
- Dezvoltarea unor baze de cercetare pentru economia cunoaşterii;
- Dezvoltarea unor structuri eficiente pentru transferul de cunoştinţe şi de tehnologie;
- Dezvoltarea capacităţilor de cercetare în sectorul generării de cunoştinţe de interes comercial;
- Orientarea conţinutului procesului didactic în vederea creşterii capacităţii de inovare a resurselor umane, prin:
- Dezvoltarea unei culturi a cunoaşterii ştiinţifice şi tehnologice;
- Transferul inovaţiei în produse şi pentru asigurarea unui învăţământ superior problematizat;
- Dezvoltarea creativităţii individuale a studenţilor.
- Dezvoltarea unor structuri intermediare menite să susţină parteneriatul dintre universităţi şi companii – economia „verde”, bazată pe cunoaştere şi transfer tehnologic.
- Încurajarea şi susţinerea „brokerilor cunoaşterii” – profesionişti hibrizi care au capacitatea de a înţelege rapid un domeniu şi care identifică rapid potenţialul, frontierele şi provocările cheie. Brokerii cunoaşterii au:
- competenţe antreprenoriale;
- capacitatea de a identifica idei interesante;
- priceperea de a organiza echipe;
- abilitatea de a cataliza dezvoltarea de noi idei.
- Crearea cadrului normativ necesar pentru ca universităţile, instituțiile guvernamentale şi companiile să lucreze împreună pentru creşterea bunăstării societăţii, prin:
- Autonomie în structurarea relaţiilor parteneriale;
- Garantarea libertăţilor academice în exercitarea profesiunii;
- Cuprinderea unui procent de cel puțin 10% din populaţia activă în programe de formare continuă.
CERCETARE
Cercetarea ştiinţifică reprezintă principalul proces de cunoaştere, creaţie şi inovare dar şi principala sursă de dezvoltare a statelor. Randamentul cercetării româneşti depinde de capacitatea de a pune la un loc laboratoarele universitare cu structurile economice şi de cercetare specializate, articularea unor programe majore de cercetare, integrarea şi participarea la Spaţiul European al Cercetării Ştiinţifice.
DIRECŢII DE ACŢIUNE
- Gruparea tuturor instituțiilor de cercetare din subordinea ministerelor si agențiilor guvernamentale în subordinea ministerului educației cercetării si inovării pentru coordonarea întregii activități de cercetare din România
- Identificarea şi susţinerea domeniilor de vârf, cu potenţial pentru performanţă;
- Dezvoltarea unor cercetări interdisciplinare, în parteneriate intra şi inter-universitare sau non-academice;
- Încurajarea echipelor de cercetare românești să participe la competițiile din cadrul programului Horizon 2020 şi susţinerea proiectelor câştigătoare;
- Promovarea şi valorificarea excelenţei ştiinţifice;
- Reflectarea, în procesul de învăţământ, a rezultatelor cercetărilor;
- Dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale, naţionale şi internaţionale în vederea identificării bunelor practici şi implementarea acestora şi la noi în ţară;
- Infiinţarea de parcuri ştiinţifice şi tehnologice, în parteneriat public / privat;
- Înființarea unor poli de competitivitate și promovarea schimburilor ştiinţifice între universităţile/centrele de cercetare din România şi cele din străinătate.
- Susţinerea tinerilor cercetători;
- Dezvoltarea infrastructurilor de cercetare din universităţi şi din institutele naţionale de cercetare;
- Dezvoltarea de politici pro-active – inclusiv de natură fiscală – de susţinere a transferurilor tehnologice;
- Ministerul Educaţiei trebuie să colaboreze cu toate ministerele de profil, pentru a asigura punerea în practică a rezultatelor cercetărilor;
CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ
Cercetarea ştiinţifică, în ceea ce priveşte resursele alocate, trebuie să fie pentru toţi decidenţii politici din România o prioritate privind reconsiderarea bugetării. Învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică reprezintă priorităţi pentru toate ţările UE care consideră că succesul acestor domenii reprezintă calea de relansare economică cea mai sigură.
DIRECŢII DE ACŢIUNE
- Articularea unor programe majore de cercetare în concordanţă cu obiectivele strategice de dezvoltare ale României, precum şi cu obiectivele din „Strategia Europa 2020”;
- Susţinerea cercetării ştiinţifice din domeniile cu potenţial de performanţă;
- Încurajarea prin mecanisme de finanţare a abordărilor interdisciplinare cu potenţial de aplicare în realizarea de produse;
- Susţinerea bazelor de cercetare cu utilizatori multipli;
- Transferarea capacităţii de cercetare şi spre sectorul generării de cunoştinţe de interes comercial;
- Scutirea de impozit pe profitul investit în transferul tehnologic;
- Transformarea regiunilor de dezvoltare în regiuni ale cunoaşterii care să dezvolte economia „verde” prin concentrarea eforturilor universităţilor, guvernului şi companiilor;
- Dezvoltarea unor strategii multiplicative prin crearea sau extinderea de infrastructuri comune pentru cercetare sau tehnologie;
- Utilizarea fondurilor structurale pentru dezvoltarea infrastructurii comune orientate pe cercetare sau tehnologie;
- Canalele de finanţare care să sporească conectivitatea dintre universităţi, institute de cercetare, agenţii şi companii pentru reducerea distanţei de la ştiinţă la aplicaţie;
- Dezvoltarea semnificativă a sectoarelor economice inovatoare, susţinerea unei dinamici a inovaţiei în toate sectoarele şi investiţiile cu apariţia şi dezvoltarea unei clase creatoare cu contribuţii importante la creşterea bunăstării în societate.
Realizarea proiectului ELI (Extreme Light Infrastructure)
- Asumarea cu prioritate de către USL şi de către Guvernul României a acestui proiect de construire a celui mai puternic laser din lume, unul din primele cinci cele mai importante proiecte de realizat din fonduri europene şi susţinut de către Consiliul Investitorilor Străini.
ENERGIE
În viziunea Guvernului României sectorul energetic trebuie să joace un rol esenţial în dezvoltarea economică şi socială a României. În contextul intern şi internaţional, marcat de criza economică, sectorul energetic românesc dispune de mari resurse, de expertiză confirmată de o prestigioasă tradiţie şi de remarcabile oportunităţi pentru a fi în avangarda revigorării economiei româneşti si pentru a contribui la consolidarea poziţiei ţării noastre în rândul statelor Uniunii Europene.
Politica energetică se axează pe dezvoltarea infrastructurii şi competitivitate şi constituie substanţa unui nou proiect economic naţional. De asemenea, Guvernul pune accent pe respectarea angajamentelor privind reformele structurale din sectorul energetic convenite cu creditorii internationali.
Obiective strategice
- Securitatea energetică
- Eficienţa energetică şi protecţia mediului
- Creşterea competitivităţii
- Incurajarea investitiilor
- Protecţia consumatorilor de energie
- Stimularea investiţiilor în producerea de energie regenerabilă
- România –pol energetic regional
Obiectivul I: Securitatea Energetică
Programul Guvernului României în domeniul securităţii energetice işi propune următoarele:
- Implementarea unui program pentru diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare și limitarea dependenței de aprovizionare cu resurse energetice din import;
- Asigurarea securitatii infrastructurii energetice critice, a capacitatilor de depozitare, inclusiv a instalatiilor nucleare;
- Promovarea investitiilor pentru cresterea capacitatii de productie a energiei electrice şi pentru asigurarea securităţii energetice a tarii.
- Promovarea unor proiecte transfrontaliere şi regionale care sa asigure diversificarea accesului la resursele energetice de materii prime, in principal petrol si gaze;
- Sustinerea proiectelor strategice, de interes national;
- Incurajarea investițiilor pentru descoperirea unor noi rezerve de hidrocarburi și creșterea ratei de înlocuire a rezervelor existente;
- Dezvoltarea industriei producătoare de echipamente energetice conforme cu standardele UE în domeniu
- Promovarea programelor de creștere a capacităților de înmagazinare subterană a gazelor naturale, in vederea dublarii acestora;
- Perfecționarea pieței de certificate verzi, în vederea atragerii capitalului privat în investițiile din domeniul surselor regenerabile.
Obiectivul II: Eficienta energetica şi protecţia mediului
Pentru atingerea acestor obiective, Guvernul României va întreprinde următoarele măsuri:
- Construcția de noi instalații de cogenerare de înaltă eficiență;
- Reabilitarea, modernizarea sau înlocuirea instalațiilor existente, pentru creșterea eficienței și reducerea impactului asupra mediului;
- Promovarea standardelor europene privind nivele minime de eficiență energetică în industrie, transporturi, construcții, agricultură, servicii și în sectorul rezidențial;
- Susținerea programelor de eficiență energetică prin identificarea de noi fonduri de investitii si infintarea autoritatii romane de conservare a energie si eficientei energetice;
- Imbunătățirea eficienței energetice prin susținerea finanțării din fonduri comunitare;
- Stimularea funcționării societăților de servicii energetice (ESCO).
- Analizarea oportunităţii acordării de stimulente fiscale și financiare pentru realizarea proiectelor de creștere a eficienței energetice;
- Recuperarea intarzierilor in aplicarea legislatiei europene in domeniul eficientei energetice pentru cladiri;
- Realizarea unui program național de educare a populației pentru economisirea energiei și utilizarea locală a unor resurse energetice regenerabile;
- Completarea cadrului legislativ necesar dezvoltării pieței concurențiale de servicii energetice;
- Promovarea tranzacționării certificatelor albe pentru stimularea investițiilor în creșterea eficienței energetice, în conformitate cu practicile europene.
Măsurile specifice care vor fi adoptate pentru protecția mediului sunt următoarele:
- Realizarea investițiilor din domeniul protecției mediului, in producerea energiei pe solutii clasice si nucleare.
- Continuarea internalizării costurilor de mediu în prețul energiei.
- Intensificarea utilizării mecanismelor flexibile prevăzute în Protocolul de la Kyoto
- Promovarea tehnologiilor curate, a tehnologiilor de captare și depozitare a CO2 (CSC) din gazele de ardere a cărbunelui, pilele de combustie și utilizarea hidrogenului ca vector energetic
- Utilizarea deșeurilor menajere și industriale la producerea de energie electrică și termică
- Implementarea soluției tehnice pentru depozitarea finală a combustibilului nuclear ars la CNE Cernavodă
- Dezvoltarea capacitatilor din surse regenerabile,tinandu-se cont de statutul ariilor protejate si echilibrul ecosistemelor
- Dezvoltarea pieţei certificatelor de emisie
Obiectivul III: Cresterea competitivitatii economice
Competitivitatea economică nu poate fi susţinută prin subvenţionarea sectoarelor nerentabile, forta de munca ieftina si preturi mentinute artificial. Pe termen lung, mentinerea acestor practici duce la inapoiere tehnologica, arierate si risipa in domeniul energetic.
Competitivitatea in domeniul energetic va fi urmarita pe urmatoarele directii:
- competitivitatea resurselor energetice – potenţialul energetic;
- competitivitatea tehnică şi de mediu a sistemelor de energie;
- competitivitatea economică a producătorilor de energie;
- competitivitatea financiară a operatorilor pe piaţa energiei;
- competitivitatea programelor de conformare la noi standarde;
- productivitatea muncii in sectorul energetic;
- maturitatea grupurilor de consumatori.
Masuri pentru cresterea competitivitatii
- Realizarea unor mari proiecte de retehnologizare a capacitatilor de producere a energiei electrice;
- Reducerea pierderilor pe retelele de transport si distributie;
- Reducerea consumurilor în transporturi şi clădiri
- Creşterea eficienţei aprovizionării cu energie (susţinerea producţiei descentralizate de energie şi a cogenerării de înaltă eficienţă ca o soluţie pentru CET-uri; soluţii urbane de încălzire şi răcire);
- Liberalizarea pieţei de energie simultan cu creşterea autonomiei consumatorilor (posibilitatea de comparare a preţurilor, de schimbare a furnizorilor de energie, transparenţa la facturare);
- Producerea de energie electrică şi termică din surse regenerabile de energie conform resurselor disponibile;
- Promovarea de standarde pentru producătorii de echipamente energetice şi măsuri pentru creşterea eficienţei energetice.
- Introducerea auditului energetic şi a sistemelor de gestionare a energiei la firmele mari;
- Asigurarea resurselor pentru activităţile de cercetare din domeniul sistemelor de energie;
- Susţinerea IMM pentru creşterea eficienţei energetice atât în producţie cât şi în sfera serviciilor;
- Crearea de programe naţionale pentru introducerea reţelelor inteligente, stocarea energiei (ex. hidrocentrale cu pompaj), proiecte urbane inteligente;
- Crearea de instrumente de tranzacţionare pentru stimularea participării marilor consumatori la piaţa de energie.
Obiectivul IV: Incurajarea investitiilor
Este imperios necesar ca România sa recastige increderea investitorilor prin:
- Stabilizarea cadrului legislativ, administrativ si fiscal;
- Respectarea de catre autoritati a pachetului de masuri legislative adoptate;
- Liberalizarea treptata a pietelor de energie electrică şi gaz, concomitent cu adoptarea si implementarea masurilor legislative de protectie a consumatorului vulnerabil;
- Introducerea, in urma consultarilor cu companiile din domeniu, a unei contributii suplimentare pe veniturile suplimentare obtinute de companiile producatoare de gaze naturale in urma liberalizarii pietei, in scopul asigurarii resurselor financiare pentru subventionarea consumatorilor vulnerabili;
- Promovarea tehnologiilor noi și modernizarea echipamentelor pentru exploatarea zăcămintelor de huilă, lignit și uraniu;
- Promovarea tehnologiilor de valorificare a gazului metan din zăcămintele de huilă;
- Executarea de lucrări petroliere în comun cu firme străine de specialitate, în cadrul unor contracte de explorare, dezvoltare, exploatare în zone de interes, cu respectarea legislaţiei româneşti şi europene.
- Punerea în exploatare a noi perimetre pentru valorificarea lignitului și uraniului;
- Identificarea de noi zacaminte prin intensificarea cercetării geologice;
- Modernizarea și mărirea capacităților de rafinare a uraniului;
- Participarea în parteneriat pe piețele externe la concesionarea de zăcăminte uranifere în vederea explorării și exploatării acestora;
- Reabilitarea și dezvoltarea sistemelor de transport prin conducte;
- Creșterea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale, prin diversificarea surselor de aprovizionare din import și dezvoltarea unor noi interconectări cu sistemele de transport ale țărilor vecine;
- Creșterea capacității de transport pentru gazele extrase din platoul continental al Mării Negre.
- Promovarea proiectelor de interconectare transfrontaliera pentru gaze si energie electrica;
- Creșterea capacităților de înmagazinare subterană a gazelor naturale, pentru preluarea vârfurilor de consum pe perioada sezonului rece, precum și pentru creșterea gradului de siguranță a alimentării cu gaze a consumatorilor;
- Creșterea capacității de depozitare a petrolului și produselor petroliere, pentru asigurarea stocurilor minimepentru 90 zile, calculată pe baza creșterii prognozate a consumului intern.
Obiectivul V: Protectia consumatorilor de energie
- Definirea consumatorului vulnerabil şi protecţia acestuia în condiţiile liberalizării pieţei de energie electrică şi gaz
- Dezvoltarea pieţelor administrate de către OPCOM pentru tranzacţionarea gazelor în mod transparent, concurenţial şi nediscriminatoriu
- Dezvoltarea pieţelor administrate de către OPCOM pentru tranzacţionarea energiei electrice şi a gazului pentru marii consumatori, ca o măsură necesară pentru reindustrializarea României
- Garantarea accesului consumatorilor la energie electrică şi gaz în mod nedicriminatoriu şi transparent
- Garantarea accesului la serviciile publice de transport şi distribuţie a energiei electrice şi gazului pentru toate categoriile de consumatori
- Exercitarea funcţiei de control asupra calităţii serviciilor publice de transport şi distribuţie a energiei electrice şi a gazului.
Obiectivul VI: Energie din surse regenerabile
Energia din surse regenerabile, altele decat hidro, desi are o pondere importantă in productia romaneasca, are un potential ascendent in anii urmatori, pe masura ce noile tehnologii vor permite tot mai mult exploatarea economica a acestora.
Investitorii vizati de politicile privind valorificarea resurselor regenerabile sunt: marii actori ai pietei energetice romanesti si mondiale, IMM, fermele agricole, populatia.
Principiile dezvoltarii productiei de energie din surse regenerabile
- predictibilitate
- bonificare corelata cu costul tehnologiei
Masuri
- Evaluarea periodică (anuală) a investiţiei specifice/MW putere instalată pentru diferite tipuri de tehnologii.
- Comunicarea schemelor de bonificare valabile pentru instalațiile puse în funcţiune în anul urmator şi durata de aplicare a acestora.
- Stabilirea surselor regenerabile de energie care trebuie încurajate ținând cont de tehnologiile existente, resursele locale încă nevalorificate, potențialul de stimulare a altor sectoare economice, efectele asupra balanței comerciale.
Scheme de sustinere
- Certificate verzi: producători mari si medii
- Tarife reglementate (feed-in tariffs): producători mici si micro
Politici energetice si agricultura
- Valorificarea terenurilor degradate prin culturi de plante energetice
- Incurajarea culturilor pentru productia de biocombustibili
- Extinderea productiei de biogaz si a capacitatilor de cogenerare care folosesc biogaz si biomasa
- Alimentarea zonelor rurale izolate cu generatoare eoliene sau microhidrocentralele
Obiectivul VII: România, pol energetic regional
- Romania dispune de un mix de resurse energetice care ii pot permite sa devina principalul producator si furnizor regional de energie.
- Potentialul de resurse poate fi sporit prin punerea in exploatare a noilor perimetre pentru valorificarea zacamintelor de hidrocarburi din zona platoului continental al Marii Negre si a celor de mare adancime.
- OPCOM poate deveni o bursa regionala de energie.
- Romania reprezinta un potential rezervor de alimentare de gaze naturale catre regiune, in cadrul UE, precum si catre Ucraina.
- Reţelele de transport ale energiei electrice si gazelor naturale se vor dezvolta pentru creşterea capacităţii de interconexiune cu ţările vecine.
- Piaţa de energie electrică şi gaz a României se va integra în proiectul pieţei unice europene, prin cuplarea cu pieţele dezvoltate ale ţărilor vecine şi membre ale Uniunii Europene.
PROIECTE PRIORITARE
- Consolidarea poziţiei pe piaţa de energie electrică a Complexelor Energetice Oltenia şi Hunedoara
- Reluarea ofertei pentru realizarea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda;
- Atragerea de capital pentru investitii de mediu si retehnologizari, inclusiv construirea de grupuri energetice noi in complexele energetice Hunedoara si Oltenia.
- Reluarea parteneriatelor încheiate pentru termocentralele Galați, Brăila si Borzesti;
- Dezvoltarea retelelor de transport al energiei electrice între Dobrogea si restul țării;
- Realizarea Centralei hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarnița-Lapustesti;
- Demararea investitiilor pentru centrala hidroelectrica Islaz;
- Cresterea gradului de valorificare a potentialului hidroenergetic al Romaniei (amonte Portile de Fier I, Islaz, Bistrita);
- Continuarea productiei de apa grea la RAAN Drobeta Turnu-Severin la preturi competitive, stimularea cercetarii in domeniul nuclear si transferul de tehnologii pentru reactori generatia 3-4.
- Extinderea activitatilor de explorare si exploatare a zacamintelor de titei şi gaze din bazinul Marii Negre.
- Demararea acțiunilor de explorare pentru identificarea zacamintelor exploatabile din sisturi bituminoase;
- Initierea parteneriatelor pentru modernizarea termocentralelor Elcen București, Iernut si Doicesti;
- Implicarea activa in realizarea proiectelor europene Nabucco, a conductei de petrol Constanta – Trieste, a terminalului LNG Constanta si AGRI;
- Cresterea capacitatilor de inmagazinare subterana a gazelor naturale.
- Unul dintre proiectele prioritare pentru perioada următoare îl reprezintă dezvoltarea de capacităţi de producţie de energie electrică şi termică care vor folosi deşeurile menajere şi industriale ca resursă primară, contribuind decisiv la rezolvarea problemelor de mediu şi de aprovizionare a populaţiei cu apă caldă şi căldură la costuri reduse.
EXTERNE
I. Orientarea conceptuală şi de principiu
Câştigarea detaşată a alegerilor parlamentare de către o alianţă politică în care se regăsesc exponenţii curentelor ideologice aflate în plină revenire la nivel european şi conturarea celei mai largi susţineri parlamentare, pentru cel mai stabil guvern din ultimul deceniu, creează premise favorabile creionării şi promovării celei mai solide şi ambiţioase construcţii de politică externă românească, după aderarea la NATO şi integrarea în UE. În contextul politic intern, care se prefigurează odată cu instalarea noului executiv, politica externă a României poate redobândi aceeaşi viziune strategică, aceeaşi capacitate de mobilizare a competenţelor şi resurselor şi acelaşi sprijin politic transpartinic de care s-a mai bucurat doar în perioada pre-aderării europene şi euro-atlantice.
Politica externă a României trebuie să fie o politică de consens naţional pentru a-şi atinge obiectivele. Managementul integrat al politicii externe româneşti presupune conducerea instituţiei diplomaţiei pe principii de rigoare, eficienţă, onestitate şi profesionalism, stabilitate şi continuitate în promovarea şi apărarea intereselor naţionale.
Diplomaţia română va urmări, ca scop esenţial al politicii externe a României, ridicarea şi consolidarea profilului internaţional al ţării. Consolidarea rolului şi substanţializarea contribuţiei României de membru al familiei europene, precum şi adâncirea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI cu SUA vor fi dimensiuni definitorii ale viziunii noastre de politică externă. Politica externă a României trebuie să revigoreze acţiunea externă a statului român, pe baza conştientizării faptului că statutul României de membru UE şi NATO reprezintă un instrument de modernizare a societăţii româneşti şi de creştere a profilului internaţional al ţării, care trebuie utilizat cu maximum de eficienţă pentru valorificarea tuturor beneficiilor politice, economice şi securitare care derivă din apartenenţa la cele două organizaţii şi pentru atingerea intereselor României.
Acţiunea de politică externă se va concentra asupra continuării eforturilor de realizare a integrării europene depline, eliminarea vulnerabilităţilor încă existente, care să consolideze statutul României prin asigurarea coerenţei, eficacităţii şi predictibilităţii politicii noastre externe. Respectul pentru principiile şi normele de drept internaţional va continua să se plaseze în centrul acţiunii de politică externă a României.
Totodată, acţiunea diplomatică a României trebuie să valorifice calitatea de stat la frontiera externă a UE şi NATO, cu conştientizarea avantajelor şi dezavantajelor pe care această funcţie geopolitică le presupune. Din acest punct de vedere, o prioritate esenţială de politică externă o reprezintă subsumarea eforturilor diplomatice pentru extinderea în vecinătatea României a zonei democratice de prosperitate, securitate şi predictibilitate, necesare pentru asigurarea securităţii naţionale în sensul său cel mai larg.
Politica externă trebuie corelată în materie de obiective şi priorităţi cu politica de securitate şi apărare. O viziune strategică integrată de politică externă şi securitate va înlesni crearea de capacităţi suplimentare pentru demersuri externe purtătoare de beneficii politice şi /sau economice, al căror succes depinde de coordonarea între instituţiile cheie din sistemul de siguranţă naţională.
Învestit cu noi atribuţii şi responsabilităţi, MAE are capacitatea să devină nodul central al unei reţele cu geometrie variabilă de promovare a marilor proiecte de politică externă, care nu se mai rezumă doar la acţiuni diplomatice, ci presupune un efort continuu de coordonare şi angajare interinstituţională, cu descărcare multianuală pe diferite spaţii geografice şi în domenii care nu sunt aparent conexe diplomaţiei. Politica externă românească trebuie să îşi schimbe fundamental profilul şi maniera de aplicare, prin tranziţia de la modelul axat preponderent pe binomul multilateral-bilateral la abordarea tematică, integratoare. Politica externă trebuie să pună accentul pe dezvoltarea de proiecte, promovarea interdisciplinarităţii, a complementarităţii şi sinergiei, din care va câştiga în coerenţă şi impact. Această transformare de scop şi atitudine trebuie reflectată corespunzător în alcătuirea listei de obiective şi priorităţi de politică externă, precum şi în viitoarea arhitectură instituţională a MAE.
Prin consecvenţă, seriozitate şi dinamism, Guvernul României va acţiona cu responsabilitate pentru întărirea credibilităţii şi respectabilităţii internaţionale ale României, pentru realizarea obiectivelor internaţionale ale României şi pentru asigurarea cu prioritate a protecţiei intereselor cetăţenilor săi. Astfel, definirea şi promovarea priorităţilor concrete ale politicii externe româneşti vor fi raportate permanent şi consecvent interesului naţional şi vor fi puse în serviciul demnităţii naţionale şi personale a cetăţeanului român.
Diplomaţia va urmări permanent proiectarea imaginii României în lume ca stat cu o democraţie consolidată, cu instituţii solide şi funcţionale, care respectă pe deplin normele şi valorile democratice.
Diplomaţia românească trebuie reconfirmată ca instituţie fundamentală a statului, pentru a recupera din prestigiul şi influenţa diminuate în ultimii ani, şi orientată spre obiective de natură strategică, cum sunt cele subsumate exercitării în bune condiţii a Preşedinţiei Consiliului UE în anul 2019, care să se integreze într-o viziune pe termen lung privind locul şi rolul României în lume.
II. Obiective de guvernare
1. Concentrarea tuturor eforturilor de acţiune diplomatică pentru protejarea şi promovarea intereselor naţionale ale României şi ale cetăţenilor ei din punct de vedere politic, de securitate, economic, social şi cultural.
2. Acţiunea de politică externă va avea în vedere cu prioritate susţinerea obiectivului de modernizare şi reformă ale României şi creşterea profilului statului român pe plan european şi internaţional.
3. Creşterea şi consolidarea profilului României în Uniunea Europeană şi NATO şi valorificarea cu mai mare eficacitate a beneficiilor care decurg din statutul României de membru al celor două structuri.
4. Consolidarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI cu Statele Unite ale Americii.
5. Continuarea eforturilor de promovare şi susţinere, prin acţiune fermă şi cuprinzătoare, a aspiraţiilor de integrare europeană ale Republicii Moldova va avea un loc central.
6. Promovarea activă a obiectivului de transformare a vecinătăţii României, atât în Balcanii de Vest, dar mai ales în Vecinătatea Estică, într-o zonă democratică de prosperitate, securitate şi predictibilitate, necesare pentru asigurarea securităţii naţionale în sensul său cel mai larg.
7. Întărirea cooperării bilaterale cu statele din vecinătate.
8. Apărarea şi promovarea activă a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor/comunităţilor româneşti din statele din vecinătatea României, în conformitate strictă cu standardele europene şi, acolo unde este aplicabil, cu respectarea criteriilor politice de aderare la UE.
9. Consolidarea parteneriatelor pe care România le-a dezvoltat în ultimii ani şi promovarea de noi parteneriate, pentru eficientizarea acţiunii diplomatice în context european şi euroatlantic. În acest sens, se vor avea în vedere state din regiunea extinsă a Mării Negre, inclusiv în Caucazul de Sud, din Asia, inclusiv Asia Centrală, precum şi alte state din G 20.
10. Atingerea ţintelor strategice de cooperare consolidată cu state de pe alte continente către care pot fi orientate interesele economice ale ţării noastre.
11. Consolidarea dimensiunii economice a diplomaţiei, prin accentuarea aspectelor legate de dinamizarea cooperării economice, atragerea de investiţii străine şi promovarea produselor şi companiilor româneşti pe pieţele externe.
12. Asigurarea unei prezenţe de substanţă în cadrul diferitelor structuri internaţionale şi promovarea rolului esenţial al multilateralismului în asigurarea stabilităţii, dezvoltării şi cooperării în plan global şi regional.
13. Asigurarea, la standarde europene, a serviciilor de asistenţă şi protecţie consulară în favoarea cetăţenilor români din afara graniţelor ţării.
III. Direcţii de acţiune
1. Creşterea şi consolidarea profilului şi rolului României în cadrul UE, în condiţiile create de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Astfel, se va acţiona prioritar, dar nu exclusiv, pentru:
– poziţionarea României, pe baza unei viziuni coerente, în cadrul diverselor dezbateri din interiorul UE şi utilizarea cu pragmatism a complexităţii politicilor europene;
– participarea în mod activ şi consistent la procesul de luare a deciziilor în cadrul UE;
– implicarea activă în procesul de reflecţie privind viitorul Uniunii Europene;
– susţinerea activă a demersului şi eforturilor de integrare europeană ale Republicii Moldova;
– iniţierea procesului de pregătire a exercitării în bune condiţii a Preşedinţiei Consiliului UE în anul 2019;
– contribuţia la adoptarea de măsuri concrete la nivel UE pentru consolidarea guvernanţei economice, a Uniunii Economice şi Monetare şi respectiv pentru creştere economică şi creare de locuri de muncă;
– susţinerea optimă a intereselor României în negocierea noii perspective financiare a UE (2014-2020), mai ales în ce priveşte obţinerea unor alocări importante pentru Politica Agricolă Comună şi Politica de Coeziune. Dezbaterile privind viitorul buget UE pentru 2014-2020 vor fi abordate în continuare ca pe o oportunitate reală de reducere a decalajului de dezvoltare faţă de mai vechile state membre;
– susţinerea diplomatică pentru obiectivul de finalizare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pe baza progreselor reale şi necesare, care să fie evaluate corect şi fără condiţionalităţi politice de orice fel, în vederea eliminării acestei vulnerabilităţi care afectează încă statutul de membru deplin al României în UE şi totodată pe baza evoluţiilor în plan general european. Guvernul va continua să promoveze activ în dialogul cu interlocutorii europeni progresele României în materie, pe baza angajamentelor asumate, circumscrise obiectivului de consolidare a unui sistem judiciar corect şi eficient, orientat către cetăţean;
– susţinerea diplomatică activă a obiectivului aderării României la spaţiul Schengen pe baza îndeplinirii standardelor acquis-ului Schengen, recunoscute deja de Consiliul JAI şi de Parlamentul European, fără condiţionalităţi politice de orice fel. Demersul părţii române va pleca de la compromisul propus de Preşedinţia poloneză a Consiliului UE şi, ulterior, de preşedintele Consiliului European în martie 2012: aderarea cu frontierele maritime şi aeriene într-o primă etapă şi ridicarea ulterioară a controalelor la frontierele terestre. România va intensifica dialogul cu statele membre, atât la nivel guvernamental, cât şi la nivel parlamentar. De asemenea, vor promovate în continuare măsurile de consolidare a capacităţii de protecţie a frontierelor externe, inclusiv prin utilizarea misiunilor Frontex;
– promovarea adecvată la nivel UE a intereselor României privind asigurarea securităţii energetice, inclusiv prin susţinerea prioritară a proiectelor Coridorului Sudic – în particular Nabucco, AGRI – precum şi a finanţării acestora;
– continuarea eforturilor de asigurare a unei prezenţe semnificative a diplomaţilor români în Serviciul European de Acţiune Externă, care să corespundă statutului României de al 7-lea stat al Uniunii, precum şi aspiraţiilor diplomaţiei româneşti, ca diplomaţie cu tradiţie, profesionistă şi eficientă;
– continuarea eforturilor de implementare a Strategiei Europene a Dunării, cu accent pe conturarea unor proiecte concrete în cadrul acesteia. Eforturile se vor concentra pe lansarea şi urmărirea implementării proiectelor, atât cele finalizabile pe termen scurt, cât şi pe termen mediu-lung (infrastructură/transport, interconectarea pieţei energetice).
– utilizarea mai eficientă a instrumentelor Sinergiei Mării Negre şi Parteneriatului Estic în susţinerea obiectivelor strategice ale României în Vecinătatea Estică
– promovarea adoptării unei Strategii Europene a Mării Negre, pornind de la cadrul stabilit în rezoluţia în materie a Parlamentului European din 2011;
– problematica incluziunii sociale a romilor va continua să fie menţinută în atenţie, iar Guvernul va urmări reflectarea cât mai corectă a eforturilor României în acest sens şi va facilita dialogul partenerilor europeni cu celelalte instituţii competente din România referitor la Strategia naţională de incluziune socială a romilor 2012-2020, adoptată în decembrie 2011;
– referitor la accesul lucrătorilor români pe pieţele muncii din statele membre ale UE, se vor continua demersurile pe lângă statele membre care menţin restricţii, pe lângă Comisie şi Parlamentul European, astfel încât drepturile cetăţenilor români, în calitate de cetăţeni europeni, să fie pe deplin respectate;
– susţinerea, în continuare, a politicii de extindere a UE, cu accent pe Balcanii de Vest, cu luarea în considerare a respectării depline a condiţiilor de aderare, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţii române, indiferent de denumirea sub care sunt cunoscute. De asemenea, se va susţine în continuare aderarea Turciei la UE.
– valorificarea unor zone de nişă de expertiză românească, cum ar fi cele rezultate din participarea României la misiunile civile şi militare ale UE în cadrul Politicii Comune de Securitate şi Apărare a UE, participarea activă la crearea şi aplicarea Politicii Europene a Azilului, prin valorificarea expertizei româneşti dobândite prin crearea şi funcţionarea Centrului de Tranzit în regim de Urgenţă pentru Refugiaţi de la Timişoara – primul din lume de acest tip;
– pe planul Politicii Comune de Securitate şi Apărare, având în vedere poziţia României de contribuitor major la misiunile Uniunii Europene, atât pe palier civil, cât şi militar, se va urmări continuarea acestei contribuţii, concomitent cu promovarea unei abordări mai coerente şi eficiente, care să ţină cont inclusiv de valenţele pozitive ale unui dialog intensificat cu partenerii estici;
– o mai bună interacţiune cu Parlamentul European, în conştientizarea rolului crescut al instituţiei după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
2. Creşterea profilului şi rolului României în cadrul NATO, în contextul efortului continuu al Alianţei de adaptare la noul context internaţional. Astfel, se va acţiona prioritar, dar nu exclusiv, pentru:
– promovarea consolidării relevanţei articolului 5 al Tratatului de la Washington şi apărării colective, ca principiu esenţial al funcţionării Alianţei;
– continuarea sprijinului pentru dezvoltarea sistemului NATO de apărare antirachetă, ca misiune importantă a Alianţei, pe baza principiului indivizibilităţii securităţii Aliaţilor, a principiului solidarităţii şi a principiului asigurării protecţiei întregului teritoriu, a forţelor şi populaţiilor Aliaţilor;
– asumarea unor iniţiative de tipul „smart defense”, care să faciliteze întărirea capacităţilor militare ale Alianţei, în actualul context de restricţii financiare;
– promovarea consolidării statutului României în cadrul Alianţei prin găzduirea elementelor sistemului de apărare antirachetă al SUA şi integrarea lor în viitorul sistem NATO;
– urmărirea finalizării tuturor Aranjamentelor de Implementare ale Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, semnat la Washington, la 13 septembrie 2011, precum şi a aplicării acestora, în contextul în care, după declararea la Summit-ul NATO de la Chicago din mai 2012 a capabilităţii interimare a sistemului NATO antirachetă, următorul pas în dezvoltarea acestui sistem va fi reprezentat de baza de la Deveselu, operaţională la orizontul anului 2015, care va constitui capabilitatea iniţială a sistemului NATO ;
– consolidarea NATO ca forum de consultări între Aliaţii europeni şi America de Nord – pe baza susţinerii întăririi legăturii transatlantice – şi între Aliaţi, respectiv între Aliaţi şi partenerii NATO;
– consolidarea abordării regionale a NATO, mai ales în regiunea extinsă a Mării Negre, inclusiv în contextul Summit-ului NATO de la Chicago;
– susţinerea implementării reformei parteneriatelor Alianţei, acordând atenţie crescută partenerilor din Caucazul de Sud şi Asia Centrală, dar şi consolidării parteneriatului NATO-UE;
– susţinerea în continuare, ca poziţie de principiu, a politicii „uşilor deschise”, promovând continuarea extinderii Alianţei în Balcanii de Vest şi în Vecinătatea Estică;
– acordarea unui rol sporit în cadrul NATO problematicii securităţii energetice, complementar cu eforturile în domeniu de la nivelul UE;
– promovarea unei abordări echilibrate a NATO în privinţa problematicii descurajării;
– promovarea unei relaţii de deschidere şi cooperare, pe baze pragmatice, între NATO şi Rusia, cu respectarea deplină a principiilor şi valorilor aliate;
– continuarea angajamentului României în cadrul misiunii ISAF din Afganistan până la finalizarea obiectivelor misiunii, în conformitate cu parametrii procesului de tranziţie din Afganistan, care va permite iniţierea retragerii trupelor aliate pe baza calendarului decis de către NATO;
– în conformitate cu deciziile Summit-ului de la Chicago (mai 2012), va oferi sprijin pentru participarea României post-2014 la eforturile aliate de instruire şi asistenţă din Afganistan în cadrul Misiunii Internaţionale de Instruire şi Asistenţă (ITAM), pentru asigurarea stabilităţii şi bunei guvernări de către autorităţile afgane; de asemenea, România va continua participarea la misiunea EUPOL Afganistan a UE;
– implicarea activă a României, conform intereselor sale strategice, în dezbaterile privind identificarea unei soluţii la blocajul actual în aplicarea Tratatului CFE. Se va susţine în continuare o abordare principială privind cadrul pentru un eventual nou aranjament în domeniul armamentelor convenţionale, considerând că orice viitor proces de negociere trebuie să permită abordarea tuturor aspectelor legate de regimul CFE şi să ţină cont de interesele de securitate ale fiecărui stat participant;
– valorizarea mandatului României de Punct de Contact NATO în Azerbaijan şi Georgia din perioada 2013-2014.
3. Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă dimensiunea transatlantică a politicii externe româneşti şi este cel mai important parteneriat de anvergură globală al României.
Acest parteneriat, aflat la cel mai înalt nivel de consistenţă de la crearea sa, trebuie să intre într-o nouă fază, în care excelenta cooperare în domeniul politico-militar şi de securitate trebuie să fie completată cu o dinamică pozitivă a domeniilor de cooperare economică, la nivel social, cultural şi interuman. Guvernul României va continua eforturile de operaţionalizare a Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI din septembrie 2011, urmărind valorificarea deplină a perspectivelor de cooperare deschise de aceasta. În acest scop, va utiliza activ Task Force-ul bilateral România-SUA, creat în 2012, care urmăreşte punerea în aplicare de proiecte concrete în domeniile prevăzute de Declaraţie.
O atenţie deosebită va fi acordată menţinerii şi dezvoltării dimensiunii politico-diplomatice şi de securitate, atât în plan bilateral, cât şi în context NATO. În plan bilateral se va finaliza cadrul juridic privind reglementarea participării României la sistemul american de apărare antirachetă gradual-adaptiv în Europa, prin încheierea tuturor Aranjamentelor de Implementare ale Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, semnat la Washington, la 13 septembrie 2011.
Extinderea cooperării economice, atragerea de noi investiţii americane în România va fi prioritară. Se va acţiona susţinut pentru crearea condiţiilor pentru admiterea României în programul Visa Waiver, în contextul promovării şi adoptării în SUA a noii legislaţii în domeniu. În cadrul UE, România va susţine extinderea şi aprofundarea parteneriatului UE-SUA, care este esenţial pentru definirea parteneriatelor strategice externe ale Uniunii.
4. Continuarea procesului de consolidare durabilă a relaţiei bilaterale cu Republica Moldova, pe baza Parteneriatului strategic european bilateral, cu valorizarea caracterului special al originii, limbii, culturii, istoriei comune, concomitent cu susţinerea activă a stabilizării şi reformării democratice profunde, precum şi a aspiraţiilor europene ale acesteia. Astfel, se va acţiona prioritar, dar nu exclusiv, pentru:
– continuarea sprijinului pentru reformele democratice de la Chişinău;
– continuarea susţinerii asistenţei bilaterale şi internaţionale, în special a celei europene şi a SUA; acordarea de sprijin pentru stabilizarea macroeconomică;
– implementarea deciziilor şedinţei comune a celor două guverne din 3 martie 2012 şi ale reuniunii primilor-miniştri ai României şi Republicii Moldova şi a unor miniştri din cele două guverne din 17 iulie 2012; organizarea anuală de şedinţe comune de guvern;
– implementarea Planului de Acţiune, semnat la 3 martie 2012, pentru aplicarea Declaraţiei Comune de instituire a unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova;
– susţinerea fermă şi consecventă a parcursului european al Republicii Moldova: prin sprijin pentru finalizarea negocierilor pentru Acordul de Asociere cu UE, Acordul de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător şi trecerea la liberalizarea regimului de vize;
– continuarea oferirii de asistenţă tehnică şi financiară Guvernului Republicii Moldova;
– continuarea implementării şi finalizarea, împreună cu guvernul de la Chişinău, a proiectelor de interes comun în domeniul energetic, cum sunt gazoductul Iaşi-Ungheni, liniile electrice aeriene Fălciu-Goteşti şi Suceava-Bălţi, cuplarea sistemului de energie din R. Moldova la reţeaua europeană ENTSO-E, montarea fibrei optice între Isaccea şi Chişinău; respectiv a celorlalte proiecte în domeniul transporturilor şi infrastructurii;
– continuarea sprijinului pentru activitatea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, iniţiat de România la nivelul miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre UE;
– în ceea ce priveşte dosarul transnistrean, România se va implica activ, inclusiv în cadrul UE, pentru înregistrarea de progrese pe fond în cadrul negocierilor formale în formatul „5+2”, în vederea convenirii unei soluţii care să respecte deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internaţional. Totodată, va susţine, în continuare, creşterea statutului UE şi SUA în format, precum şi transformarea actualei misiuni de menţinere a păcii în misiune civilă cu participarea UE, concomitent cu promovarea măsurilor de creştere a încrederii şi a acţiunii UE îndreptate spre democratizarea regiunii, cu efect pozitiv asupra procesului de reglementare politică. În cadrul OSCE, România va susţine respectarea deplină a angajamentelor politice asumate în cadrul organizaţiei, inclusiv în contextul dezbaterii privind viitorul Tratatului CFE.
5. Fructificarea parteneriatelor României în plan bilateral şi multilateral, precum şi a altor relaţii de importanţă strategică
Va fi continuată dezvoltarea şi implementarea parteneriatelor bilaterale existente ale României cu statele membre UE, urmărind concretizarea angajamentelor sectoriale fundamentate pe politicile europene prioritare, cu obiectivul acţiunii comune atât în interiorul Uniunii, cât şi în afara acesteia.
Astfel, o atenţie sporită, atât în plan politic, cât şi economic va fi acordată relaţiei strategice cu Germania. Va fi aprofundat parteneriatul strategic cu Franţa, pe baza intereselor comune ale celor două state în cadrul UE şi a respectului reciproc, prin convenirea unei noi Foi de Parcurs a Parteneriatului Strategic. Parteneriatul strategic consolidat cu Italia va fi valorificat la justa sa valoare, pe baza excelentelor relaţii economice şi vor fi depuse eforturi pentru lansarea unui parteneriat strategic cu Spania. Parteneriatul strategic cu Marea Britanie va fi substanţializat cu prioritate.
Parteneriatul strategic cu Polonia, deja cu rezultate excelente, va fi consolidat în continuare, pe baza intereselor convergente ale celor două state în cadrul UE, NATO şi în Vecinătatea Estică.
O atenţie sporită va fi acordată relaţiei cu Turcia în vederea implementării, prin semnarea şi punerea în aplicare a Planului de Acţiune, a parteneriatului strategic bilateral, pe baza împărtăşirii valorilor comune democratice, a intereselor comune în cadrul NATO, a necesităţii transformării regiunii Mării Negre într-un spaţiu de prosperitate democratică, stabilitate şi securitate şi pe baza susţinerii ferme de către România a aderării Turciei la UE.
De asemenea, vom acţiona în continuare pentru operaţionalizarea formatului trilateral informal creat de România împreună cu Polonia şi Turcia în anul 2012.
România va acţiona pentru valorizarea relaţiei strategice cu Canada, de natură să întărească legătura transatlantică ca vector esenţial al politicii externe a României. Un obiectiv important în relaţia cu Canada, pe lângă amplificarea relaţiilor economice şi a cooperării în cadrul NATO, o va reprezenta eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români.
6. Intensificarea implicării pozitive şi active a României, atât în plan bilateral, dar şi prin proiecte cu vocaţie europeană şi regională, în Balcanii de Vest (prin susţinerea, în cadrul UE şi prin expertiză acordată în plan bilateral, a perspectivei europene a statelor din această regiune) şi cu precădere în Vecinătatea Estică – zona extinsă a Mării Negre, în Caucazul de sud şi Asia Centrală.
Crearea unei vecinătăţi democratice, prospere, sigure, stabile, conectată ireversibil la sistemul de valori europene şi euro-atlantice este în interesul direct al României şi al securităţii sale în sens larg, ca stat la graniţa exterioară a UE şi NATO, şi o contribuţie concretă la asigurarea securităţii comunităţii de valori din care facem parte. În acest sens, vor fi consolidate eforturile pentru întărirea reprezentării diplomatice româneşti, cu precădere în Vecinătatea Estică şi Asia Centrală.
România va continua să acorde o atenţie prioritară structurilor de cooperare regională: Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) – a cărei preşedinţie va fi exercitată de România începând cu iulie 2013 pentru un mandat de 6 luni, Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), Consiliul Cooperării Regionale, Iniţiativa Central Europeană.
7. Valorizarea la maximum a relaţiilor cu ceilalţi vecini direcţi ai României
Astfel, se va acţiona pentru intensificarea parteneriatului strategic cu Ungaria. Se va promova posibilitatea organizării de noi şedinţe comune de guvern. Se va acţiona pentru finalizarea Protocolului sesiunii din 2011 a Comitetului bilateral privind minorităţile, inclusiv pe baza modelului românesc de abordare a soluţionării problemelor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru organizarea de noi sesiuni ale Comitetului, urmărindu-se acţiuni concrete pentru păstrarea identităţii culturale a românilor din Ungaria. Vor fi explorate noi căi de abordare a problematicii moştenirii Gojdu, cu semnificaţie istorică şi simbolică deosebită, în vederea identificării celor mai bune soluţii.
În relaţia strategică cu Bulgaria, se va urmări consolidarea cooperării, pe baza intereselor convergente ale celor două state în cadrul UE, NATO, la Marea Neagră, dar şi pe baza oferită de cooperarea economică excelentă şi la nivelul schimburilor şi contactelor interumane. Va fi urmărită aplicarea deciziilor primei şedinţe bilaterale comune de guvern din 2011. Se va examina posibilitatea organizării de noi şedinţe comune de guvern. Vor fi continuate negocierile pentru finalizarea delimitării spaţiilor maritime în Marea Neagră ale celor două state, pe baza dreptului internaţional aplicabil.
România va susţine în continuare aspiraţiile europene ale Serbiei, precum şi apărarea intereselor şi identităţii românilor din Serbia. În acest sens, va fi acordată prioritate urmăririi aplicării prevederilor Protocolului Comisiei Mixte bilaterale privind minorităţile, semnat la 1 martie 2012, la Bruxelles, cu implicarea organizaţiilor internaţionale relevante şi a Comisiei Europene.
România va continua să sprijine aspiraţiile europene ale Ucrainei, prin promovarea unei angajări echilibrate, atât în relaţiile bilaterale, cât şi în contextul relaţiilor Uniunii Europene cu Ucraina. România va susţine o abordare constructivă în relaţia UE cu Ucraina şi va insista pentru consolidarea implementării standardelor europene şi a stimulării reformelor politice, sociale şi economice. România va susţine semnarea Acordului de Asociere, pe baza îndeplinirii condiţionalităţilor fixate de UE.
Vor fi menţinute eforturile de soluţionare a problemelor bilaterale aflate încă pe agenda politică, cum ar fi problematicii Bâstroe, în conformitate cu dreptul internaţional, asigurarea protecţiei la standarde europene a drepturilor persoanelor aparţinând comunităţii autohtone române şi pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii culturale a acestora. În acest sens, se va acţiona pentru reluarea activităţii Comisiei Mixte bilaterale pentru Minorităţi. De asemenea, se va acţiona pentru finalizarea Acordului privind micul trafic de frontieră, care va trebui să beneficieze de instrumentele consulare de aplicare necesare. Este important un efort susţinut pentru promovarea contactelor la nivelul celor două societăţi, al formatorilor de opinie, al societăţii civile, o mai bună cunoaştere reciprocă.
8. În raport cu statele Caucazului de Sud şi Asia Centrală, România va urmări menţinerea şi consolidarea cursului ascendent în dialogul politic al României în regiune:
– Parteneriatul strategic cu Azerbaijan va fi promovat în continuare cu prioritate.
– România va continua să sprijine aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei.
Relaţiile de parteneriat cu Turkmenistan şi Kazahstan vor fi substanţializate în vederea conferirii caracterului strategic natural care corespunde obiectivului promovării adecvate a intereselor României în regiune.
9. O prioritate pentru politica externă a României va fi dezvoltarea relaţiilor tradiţionale cu puterile emergente din Asia, America Latină şi Africa.
Astfel, va fi necesară alocarea unor resurse consistente în exercitarea politicii noastre externe pentru revigorarea relaţiilor cu aceste puteri relevante pentru secolul 21. Prioritară este reconfirmarea şi substanţializarea parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare cu China şi completarea sa cu o relaţie economică echilibrată, inclusiv eforturi de atragere a investiţiilor chinezeşti în România. De asemenea, vor fi consolidate parteneriatul strategic cu Coreea de Sud. Se va acţiona pentru substanţializarea parteneriatului cu Japonia, care are valenţe strategice, şi crearea parteneriatului extins cu India (prin finalizarea şi punerea în aplicare a Declaraţiei comune de stabilire a unui Parteneriat extins). Se vor face eforturi pentru promovarea unei relaţii strategice cu Brazilia. Vor fi promovate noi parteneriate cu puteri emergente din G 20 din Asia, Africa, America Latină.
Relaţia României cu Israel are o dimensiune strategică efectivă pe mai multe planuri – securitate, politică, care va fi extinsă în continuare, inclusiv în plan economic şi tehnologic. Va fi valorizată relaţia specială cu comunitatea cetăţenilor israelieni de origine română, ca punte de legătură privilegiată între cele două ţări.
Trebuie valorificate bunele relaţii cu statele arabe, în scopul promovării intereselor economice şi culturale. Identificarea unei soluţii durabile în Procesul de Pace din Orientul Mijlociu va fi sprijinită în continuare, activ, de diplomaţia română, pornind de la relaţiile tradiţional bune cu părţile implicate şi de la expertiza regională acumulată de România. Se vor continua eforturile de promovare a transferului de expertiză a României privind tranziţia la un regim democratic pentru unele state arabe, ca urmare a transformărilor structurale din regiune. Se vor urmări şi promova interesele specifice în formularea poziţiilor UE în ceea ce priveşte situaţia din Siria sau dosarul nuclear iranian.
10. Se va urmări o nouă dinamică a relaţiilor politice cu Federaţia Rusă, pe coordonatele pozitive deja stabilite în colaborarea economică, prin identificarea de puncte de convergenţă, pe baza cărora să fie dezvoltat un dialog transparent. Ca stat membru UE şi NATO, România va urmări stabilizarea unei relaţii predictibile, pragmatice a României cu Rusia, bazată pe respect reciproc. România va continua să încurajeze şi promoveze dialogul în cadrul Consiliului de Parteneriat Permanent UE-Rusia, şi va folosi inclusiv oportunităţile create de Parteneriatul pentru Modernizare dintre Uniunea Europeană şi Rusia, respectiv între România şi Rusia, şi în Consiliul NATO-Rusia, pe baza intereselor comune identificate între Rusia şi aceste organizaţii.
În plan bilateral, se va pune accent pe dezvoltarea cooperării economice şi pe o mai bună cunoaştere şi interacţiune la nivelul societăţilor. Este necesară revalorizarea Tratatului politic bilateral, de la încheierea căruia se împlinesc 10 ani în 2013, a Comisiei interguvernamentale mixte privind colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică, înfiinţarea Institutului cultural românesc de la Moscova. Se vor continua demersurile pentru reluarea şi dinamizarea activităţii Comisiei mixte bilaterale privind soluţionarea problemelor izvorând din istoria comună, inclusiv Tezaurul României.
11. Recalibrarea/întărirea dimensiunii economice a politicii externe româneşti – atât prin susţinerea expansiunii firmelor româneşti, dar şi pentru atragerea de investiţii în România.
Va fi promovată o abordare mai creativă în acest domeniu, mai ales în contextul crizei economice şi financiare, cu accent pe semnalarea oportunităţilor de afaceri, atragerea de investitori străini, promovarea produselor româneşti şi eficientizarea serviciilor prestate de consilierii economici. Va fi promovată, în acest scop, înfiinţarea unui Consiliu Consultativ al MAE cu reprezentanţii mediului de afaceri.
În acest context al dimensiunii economice, este necesară reluarea demersurilor pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Totodată, este necesară susţinerea activă a intereselor strategice directe ale României în ceea ce priveşte securitatea energetică (în vederea concretizării unor decizii majore care să conducă la dezvoltarea Coridorului Sudic, în particular Nabucco, AGRI).
Va fi promovată susţinerea unui ritm alert al interconectărilor de reţele de energie între România şi vecinii ei, pornind de la realitatea că spaţiul nostru de securitate energetică nu se opreşte la frontierele Uniunii. Totodată, se vor intensifica eforturile de colaborare, cu partenerii europeni în principal, dar nu exclusiv, pentru extinderea şi multiplicarea proiectelor bazate pe energii regenerabile.
Se va acţiona pentru concretizarea iniţiativei de realizarea a unui coridor de transport de mărfuri Marea Neagră – Marea Caspică.
Este importantă dezvoltarea contactelor cu statele din Orientul Mijlociu şi din lumea arabă, urmărind atragerea interesului actorilor economici din statele Consiliului de Cooperare al Golfului către România.
12. Asistenţa Oficială pentru Dezvoltare va rămâne o dimensiune prioritară a acţiunii diplomatice, urmărindu-se consolidarea şi dezvoltarea obiectivelor stabilite prin planul anual în domeniu. Vor fi avute în vedere zonele geografice prioritare Republica Moldova, Vecinătatea Estică, Bazinul Mediteranean, pentru sprijinirea proiectelor de consolidare a democraţiei, statului de drept, respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. În realizarea obiectivelor AOD, va fi necesară alocarea de resurse corespunzătoare.
13. Promovarea şi apărarea intereselor şi identităţii românilor din afara graniţelor, prin:
- Aplicarea deplină a legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, inclusiv prin organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni şi alegerea Consiliului Românilor de Pretutindeni;
- Gestionarea activă a relaţiei cu comunităţile româneşti de către diplomaţii români din misiunile româneşti desemnaţi în acest scop;
- Folosirea activă a Comisiilor Mixte privind minorităţile, a implicării Consiliului Europei şi Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE.
14. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor consulare prestate în favoarea cetăţenilor români din străinătate, cât şi manifestarea unei atitudini constante în acţiunile de sprijin consular oferit cetăţenilor români aflaţi temporar sau permanent în străinătate.
În acest scop, vor fi avute în vedere următoarele soluţii:
- Informatizarea serviciilor consulare (proiect E-Cons) sub deviza „Secţia consulară mai aproape de casa ta!”;
- Continuarea procesului de extindere a reţelei consulare prin deschiderea de noi oficii în zone de interes în principal în UE, dar şi în spaţiul euroatlantic, precum şi crearea de birouri consulare mobile;
- Scăderea cuantumului taxelor consulare percepute în prezent;
- Derularea unor campanii de conştientizare a cetăţenilor romani cu privire la necesitatea înscrierii prezenţei la misiunile diplomatice în vederea facilitării protecţiei şi asistenţei consulare (ex. permanentizarea serviciului de mesaj scris (SMS) transmis către cetăţenii români care intră în zone considerate de risc, în străinătate);
- În vederea recalibrării strategiei de asistenţă şi protecţie consulară la nivelul MAE, pentru a răspunde rapid solicitărilor cetăţenilor români şi europeni aflaţi în zone afectate de crize socio-politice şi dezastre naturale, se va realiza coordonarea eficientă între structurile funcţionale specializate, existente pe plan intern (Centrul Consular de Crize din cadrul MAE) şi cele existente pe plan extern (la nivelul UE).
MAE va continua activitatea de menţinere a nivelului performant de pregătire pentru aderarea la României la Spaţiul Schengen, atât din punct de vedere al reţelei consulare externe, cât şi al aplicării stricte a normelor europene în materie.
15. Va fi dezvoltat un instrument nou de promovare a diversităţii reperelor româneşti aflate în spaţiul european, prin intermediul căruia vor fi prezentate monumente de arhitectură, opere artistice realizate de plasticieni români, aflate în diverse spaţii publice şi muzee din Europa, precum şi alte locuri care amintesc de România. Acest inventar simbolic este menit să pună în valoare contribuţia bogată pe care poporul român a adus-o de-a lungul timpului la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei europene.
16. Asigurarea unei prezenţe de substanţă în cadrul diferitelor structuri internaţionale şi promovarea rolului esenţial al multilateralismului în asigurarea stabilităţii, dezvoltării şi cooperării în plan global şi regional.
- Sporirea vizibilităţii României în cadrul sistemului ONU, pe linia identificării de soluţii viabile la numeroasele provocări, inclusiv din categoria crizelor, cu care se confruntă în prezent comunitatea internaţională.
- Consacrarea rolului activ al României în cadrul Consiliului Europei, vizând asigurarea respectării standardelor democratice şi în materie de drepturile omului în întreg spaţiul CoE, inclusiv protecţia comunităţilor româneşti.
- Confirmarea activismului constructiv al României în peisajul pan-european de securitate, îndeosebi prin creşterea relevanţei şi eficienţei OSCE pe palierul soluţionării „conflictelor îngheţate”, al depăşirii impasului regimului actual de control al armamentelor convenţionale în Europa şi al promovării drepturilor omului.
- Menţinerea statutului României de principal stat promotor al Francofoniei din Europa Centrală şi de Est.
17. Elaborarea, prin efort interinstituţional, a unei strategii naţionale de diplomaţie publică şi culturală (pe termen lung şi mediu) şi a unor direcţii strategice de acţiune pentru modificarea percepţiei României în străinătate (pe termen scurt şi mediu).
IV. Reforma instituţională şi creşterea capacităţii instituţionale a diplomaţiei
A. MAE trebuie să aibă o structură viabilă şi eficientă. Prin urmare, Guvernul României va acorda prioritate dezvoltării capacităţii instituţionale a Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, în ce priveşte aspectele de reformă internă şi privind relaţionarea cu alte instituţii, sunt necesare:
1) O structură adaptată priorităţilor de politică externă ale programului de guvernare şi crearea unei politici de resurse umane mai coerentă, pornind de la:
– reluarea procesului de recrutare de tineri diplomaţi, blocat în ultimii ani, cu consecinţe negative importante asupra evoluţiei resursei umane, prin organizarea de examene de intrare corecte şi transparente, în special în perspectiva deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în anul 2019 şi pentru întărirea capacităţii de acordare a unei asistenţe consulare profesioniste pentru cetăţenii români din străinătate;
– continuarea procesului de îmbunătăţire şi dezvoltare a programelor de formare permanentă, inclusiv prin accesare de fonduri europene;
– eficientizarea modului de selecţie a viitorilor diplomaţi, prin consolidarea parteneriatelor cu universităţile româneşti de prestigiu;
– crearea unui ghid coerent de „carieră profesională”, care să asigure predictibilitatea şi stabilitatea carierei diplomatice şi să stimuleze diplomaţii să plece la post în zonele dificile şi care să conducă la asigurarea prestigiului profesional;
– promovarea pe bază de merit şi rezultate, atât în gradul diplomatic, cât şi în funcţii;
– promovarea de măsuri legislative pentru refacerea în mod adecvat şi echitabil a situaţiei pensiilor membrilor Corpului Diplomatic şi Consular român;
2) Eficientizarea modului de comunicare publică şi diplomaţie publică, prin conferinţe de presă regulate, folosirea noilor medii de comunicare.
3) Construcţia unui buget al MAE, pe baza unei proiecţii multianuale a necesităţilor, care să corespundă adecvat sarcinilor şi priorităţilor de politică externă.
4) Adoptarea măsurilor pentru asigurarea infrastructurii necesare MAE, inclusiv a unui nou sediu, pentru gestionarea corespunzătoare a Preşedinţiei Consiliului UE în anul 2019; optimizarea sediilor misiunilor diplomatice, mai ales a celor aflate în proprietatea statului român.
B. În ce priveşte relaţiile interinstituţionale, este necesară:
- O interacţiune crescută cu comisiile parlamentare de politică externă şi respectiv de afaceri europene – prin participarea constantă a conducerii MAE la şedinţele comisiilor şi trimiterea de informări regulate pe temele de interes actual – mai ales în contextul rolului crescut al parlamentelor naţionale în afacerile europene, prevăzut de Tratatul de la Lisabona.
- O mai bună interacţiune cu europarlamentarii români din Parlamentul European.
- Sesiuni regulate de reflecţie strategică cu alte instituţii cu contribuţii la politica externă pe toate temele importante din programul de guvernare, pentru identificarea modalităţilor optime de realizare.
- Promovarea unui dialog structurat între minister şi partenerii din mediul academic şi mediul cultural, precum şi cu cei din societatea civilă.
RELATIA CU ROMANII DE PRETUTINDENI
Guvernul Romaniei va actiona pentru asigurarea protectiei si sustinerea intereselor cetatenilor sai, pentru consolidarea credibilitatii si respectabilitatii internationale ale Romaniei. In acest scop, un obiectiv principal este concentrarea tuturor eforturilor de actiune diplomatica pentru protejarea si promovarea intereselor nationale ale Romaniei si ale cetatenilor ei din punct de vedere politic, de securitate, economic, social si cultural.
Romanii de peste hotare sunt parte integranta a poporului si a spiritualitatii romane si de aceea Guvernul Romaniei se angajeaza sa intensifice comunicarea si sa consolideze parteneriatele atat cu comunitatile romanilor/vlahilor/aromanilor din tarile vecine si Balcani, cat si cu romanii care s-au stabilit temporar sau definitiv in strainatate.
Al doilea obiectiv principal al guvernarii este promovarea activa si prioritara a obiectivului de transformare a zonei proxime Romaniei, atat in Balcanii de Vest, dar mai ales in Est, intr-o zona democratica de prosperitate si securitate. În acest cadru, vom continua sa sustinem cu prioritate aspiratiile de integrare europeana ale Republicii Moldova. Totodata, vom actiona pentru intarirea cooperarii bilaterale cu statele din vecinatate si vom apara si promova activ drepturile persoanelor care apartin comunitatilor minoritatilor romanesti din statele din vacinatatea Romaniei in conformitate stricta cu standardele europene.
Acest program se concretizeaza pe cinci directii prioritare de actiune care vizeaza: apararea drepturilor si libertatilor romanilor, afirmarea identitatii culturale si lingvistice, sustinerea procesului de integrare, apropierea de familiile din tara si promovarea imaginii si intereselor romanilor care traiesc in afara hotarelor Romaniei.
DIRECTII DE ACTIUNE
- Apararea drepturilor, libertatilor si demnitatii romanilor
- Tratamentul egal si nediscriminatoriu, garantarea exercitarii complete a cetateniei europene, integrarea deplina in spatiul Schengen si implicit eliminarea restrictiilor de pe piata muncii sunt prioritare.
- O problema stringenta a romanilor de peste hotare este faptul ca in relatia cu institutiile administratiei publice din strainatate acestia sunt tratati inechitabil si nu ca cetateni egali in drepturi cu cei din tara de adoptie. Aceasta discriminare nu este permisa si nu ar trebui sa existe, mai ales in interiorul Uniunii Europene. Guvernul va continua eforturile menite sa ofere cetatenilor romani sau etnicilor romani care traiesc si muncesc in strainatate sprijin si servicii de asistenta compatibile cu statutul nostru de tara membra UE si cu normele in domeniu.
- Modul in care sunt respectate identitatea, drepturile si valorile spirituale ale comunitatilor romanesti din alte tari, inclusiv cele invecinate, reprezinta o preocupare majora pentru Guvern si va constitui in continuare un criteriu important de evaluare a relatiilor bilaterale.
- Referitor la accesul lucratorilor romani pe pietele muncii din statele membre ale UE, Guvernul va continua sa faca demersuri active pe langa statele membre care mentin restrictii, pe langa Comisie si Parlamentul European, astfel incat sa fie obtinute decizii nationale favorabile si nediscriminatorii.
Mentinerea identitatii culturale si lingvistice
- Pastrarea, dezvoltarea si afirmarea identitatii romanesti este cea de-a doua directie de actiune care urmareste consolidarea identitatii etnice, culturale, lingvistice si aspirituale a comunitatilor romanesti din strainatate.
- Este necesara dezvoltarea si consolidarea programului guvernamental „Limba, cultura si civilizatie romaneasca”, recunoscand si promovand valorile nationale, incuranjand asocierea si reprezentarea. Cea mai importanta masura in acest domeniu este predarea limbii romane, a istoriei si geografiei Romaniei in scolile din diaspora.
- Totodata se va intensifica si se va pune accent pe activitatea Institutului Cultural Roman in vederea promovarii patrimoniului cultural si consolidarea legaturilor dintre autoritatile romane si personalitatile romanesti care traiesc peste hotare.
- De asemenea, romanii care traiesc in afara tarii trebuie sa isi pastreze unitatea credintei si de aceea vom face demersuri pentru accesul largit la lacase de cult.
Sustinerea procesului de integrare
- Romanii de peste hotare sunt parte integranta a poporului roman si de aceea trebuie sa li se acorde atentia si suportul cuvenite. De aceea, Guvernul va sustine procesul de integrare a romanilor in comunitatile din care fac parte, iar implicarea Romaniei in acest demers inseamna facilitarea contactului cu autoritatile locale si centrale din tarile de adoptie, incurajarea si facilitarea participarii romanilor la deciziile politice locale din tara de adoptie, asigurarea accesului la servicii sociale si asigurari medicale. In acest sens, Guvernul roman va depune eforturi pentru consolidarea parteneriatului autoritatilor romane cu organizatiile romanesti din strainatate in vederea identificarii solutiilor adecvate pentru problemele cu care se confrunta romanii in statele de domiciliu sau de resedinta, urmarindu-se astfel crearea unui cadru de dialog care sa genereze solutii pentru problemele identificate.
- Privind in viitor, cel mai sigur mecanism de integrare este prin educatie si de aceeea Guvernul roman face demersuri pentru integrarea fara restrictii sau discriminari a tinerilor romani in procesul educational.
- Mai mult, reusita procesului de integrare depinde si de exploatarea eficienta a oportunitatilor care decurg din statutul Romaniei de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene in scopul promovarii valorilor culturale romanesti si consolidarii comunitatilor romanesti din vecinatate si emigratie. Stabilirea unor parteneriate si colaborari intre institutii sau personalitati din Romania va fi un aport important in promovarea imaginii a comunitatilor romanesti.
- Efortul comunitatilor de romani din afara granitelor de a se integra in comunitatile de adoptie este dublat de incercarea romanilor ca in acest proces sa isi mentina si sa isi promoveze identitatea etnica si culturala. Solutia la aceasta problema este consolidarea interna a comunitatilor romanesti si sprijinirea actiunilor de afirmare a valorilor identitare romanesti. De aceea, Guvernul roman se angajeaza sa sprijine eforturile de coagulare a comunitatilor romanesti si de afirmare a unui profil identitar pozitiv.
Apropierea de familiile din tara
- Acestei axe strategice i se subscriu trei obiective: facilitarea legaturii cu cei din Romania, reducerea birocratiei si reducerea reducerea numarului taxelor consulare si a costurilor administrative.
- Atunci cand vorbim despre romanii care traiesc in afara granitelor, un aspect foarte important este apropierea de familiile din tara. Trebuie sa sustinem legatura cu cei din Romania si Guvernul va sustine o serie de masuri in ceea ce priveste facilitarea transportului, coletariei si transferului de bani.
- Ii vom sprijini pe cei care doresc sa se intoarca in Romania si in acest sens vom elabora un proiect de facilitati: consultanta gratuita pentru afaceri, promovarea intereselor economice ale micilor intreprinzatori, eventuale inlesniri fiscale pentru intreprinderile nou infiintate de cei care se intorc.
- In privinta serviciilor consulare, vom sustine reducerea birocratiei prin informatizarea serviciilor consulare, analizarea oportunităţii reducerii taxelor consulare si a costurilor administrative.
- Informatizarea serviciilor consulare poate fi tradusa printr-un ghiseu virtual prin intermediul caruia cetatenii romani sa primeasca informatii, consultanta, sa inainteze cereri si sa li se elibereze documente.
Promovarea imaginii Romaniei si intereselor romanilor peste hotare
- Promovarea imaginii Romaniei la nivel european si international urmareste asigurarea unei prezente sporite a valorilor nationale in spatiul international. Totodata, Guvernul roman isi va aduce concursul, prin mijloacele de care dispune, la promovarea imaginii tuturor romanilor si a comunitatii romanesti in statele de domiciliu sau de resedinta pentru a asigura o mai buna cunoastere a romanilor si pentru imbunatatirea imaginii pe care acestia si comunitatile din care fac parte o au in statele de domiciliu sau de resedinta.
- Prin sustinerea mass-mediei romane din diaspora si prin campanii in presa straina vom promova valorile culturale si spirituale romanesti la nivelul opiniei publice din statele in care exista comunitati romanesti, aducand valorile spiritualitatii si cuturii romane in spatiul public din statul de resedinta. Toate aceste masuri sunt subsumate unui obiectiv care urmareste punerea in valoare a comunitatilor romanesti si promovarea imaginii unor comunitati deschise, orientate spre dialog intercultural.
- Prezentarii unei imagini corecte si cuprinzatoare asupra evolutiilor Romaniei face parte din misiunea Guvernului Romaniei. In acest sens, vom urmari, pe langa consolidarea actiunilor de diplomatie publica, extinderea proiectelor de cooperare cu parteneri relevanti: Institutul Cultural Roman, birouri de turism, organizatii socio-profesionale sau ale mediului de afaceri.
- Ne propunem dezvoltarea unei convergente crescute cu eforturile comunitatilor romanesti din strainatate, numeroase, active si cu un rol semnificativ in reflectarea realitatilor din tara.
- Asadar, se va intensifica si se va pune accent pe colaborarea cu Institutul Cultural Roman care acum are o retea relevanta de institute in diferite metropole ale lumii si se vor consolida legaturile dintre autoritatile romane si personalitatile romanesti care traiesc peste hotare. Vom facilita incheierea de acorduri durabile de cooperare cu universitati de prim plan, cu administratii locale aflate in cooperare cu tara noastra, cu edituri si publicatii de referinta, cu biblioteci consacrate, cu institutii de mare pondere si cu personalitati de la fata locului. Implicit, vom cultiva relatiile cu elitele romanesti, promovandu-le, astfel, ca modele.
- Prin astfel de masuri care incurajeaza initiativele comunitatilor romanesti de manifestare libera si neconditionata a identitatii romanesti, Guvernul urmareste sa valorifice potentialului politic, economic, social si cultural pe care il au, prin dimensiunea si dinamica lor, comunitatile romanesti in beneficiul Romaniei si al tuturor romanilor.
FINANŢE
Fiscalitatea şi bugetul statului trebuie subordonate obiectivului fundamental al dezvoltării economice. Viziunea noastră fiscală trebuie să fie una calitativă, să stimuleze mediul economic, investiţiile şi iniţiativa antreprenorială. Filozofia finanţelor publice trebuie pusă în acord cu principiile dezvoltării economice sănătoase, bazată pe construirea unui sector privat puternic, autonom în raport de puterile politice, capabil să genereze prosperitate, securitate socială şi să dinamizeze inclusiv reformele din sfera sectorului public.
În ultimii ani, România a trecut prin experiența unei ajustări fiscale de tip cantitativ, cu serioase implicaţii sociale şi efecte reduse în planul relansării economice. Realitatea economică arată că austeritatea bugetară nu constituie, în sine, cheia problemelor economice, în absenţa politicilor care să faciliteze creșterea economică, crearea de locuri de muncă și reducerea impactului social al ajustării fiscale.
Obiective fundamentale
Un sistem european performant al finanţelor publice – eficient, transparent, previzibil, care să conducă la creşterea veniturilor bugetare prin lărgirea bazei de impozitare şi nu prin creşterea poverii fiscale asupra economiei;
Asigurarea stabilităţii macroeconomice şi a sustenabilităţii datoriei publice, prin menţinerea deficitului bugetar în trendul actual de consolidare fiscală;
Simplificarea sistemului de taxe şi crearea predictibilităţii într-un cadru fiscal-bugetar stimulativ pentru dezvoltarea mediului economic privat şi public;
Creşterea calităţii finanţelor publice, întărirea disciplinei şi a guvernanţei fiscale, precum şi reducerea deciziei discreţionare în politicile fiscale şi bugetare, în condiţiile aceloraşi reguli ale jocului pentru toţi contribuabilii;
Diminuarea corupţiei prin decuplarea clientelei politice de la banul public şi transparentizarea folosirii acestuia, în paralel cu regândirea achiziţiilor publice în baza criteriilor de oportunitate, prioritate, eficienţă.
Creşterea rapidă a potenţialului de convergenţă cu UE poate fi realizată numai prin continuarea procesului dezinflaţionist, consolidarea sistemului finanţelor publice şi menţinerea în limite sustenabile a deficitului extern.
Pe termen mediu, un cadru investiţional competitiv îşi va demonstra viabilitatea prin atragerea unui volum crescut de investiţii străine, iar pe termen lung, obiectivul prioritar constă în susţinerea capitalului autohton autentic, într-un efort de reindustrializare privată a României.
În acelaşi timp, în dimensiunea sa financiar-bugetară, modelul economic de dezvoltare va fi axat pe investiţii publice de antrenare, acele investiţii menite să susţină infrastructura, agricultura şi dezvoltarea rurală, energia şi tehnologia avansată.
Promovăm Parteneriatului Public – Privat, ca mecanism esenţial de atragere a finanţărilor pentru marile proiecte de infrastructură;
Dezvoltăm sistemul informatic integrat national pentru execuţia bugetara în timp real
Generalizăm sistemul SEAP – sistemul electronic de achiziţii publice, pentru toate achiziţiile publice la nivel central şi local. Astfel, vom ataca frontal corupţia care a ajuns în ultimii ani să sufoce economia şi să retrogradeze România în ochii Uniunii Europene.
Obiectivul economic fundamental al programului de guvernare este crearea de locuri de muncă. Statul nu creează direct locuri de muncă, ci doar asigură, printr-un cadru instituţional stimulativ, mediul economic necesar creării de locuri de muncă , ceea ce ar reduce rata şomajului sub 5%, comparativ cu nivelul anului 2008.
Stimularea sectorului privat şi crearea de locuri de muncă:
Direcţii de acţiune in orizontul 2013-2016
- Simplificăm fiscalitatea şi sporim competitivitatea fiscală a mediului de afaceri prin:
reducerea generală a impozitării; b) lărgirea bazei de impozitare; c) simplificarea sistemului de taxe; d) creşterea colectării veniturilor bugetare; e) reducerea evaziunii fiscale.
- TVA va reveni la nivelul de 19%.
- Păstrăm plafonul de 16% și introducem, pe parcursul mandatului, impozitul diferențiat pe venitul salarial cu deductibilități fiscale: cote de 8%, 12% și 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit.
- Reducem la jumătate numărul de taxe parafiscale.
- Creştem deductibilitatea cheltuielilor în cercetare și dezvoltare de la 20% la 50%.
- Aliniem la media europeană redevențele încasate de stat ca urmare a concesionării activelor statului.
- Scutirea de impozitare, pe o perioada de 5 ani, a dividendelor care vor fi reinvestite in utilaje si echipamente tehnologice, cercetare-dezvoltare, sub forma majorării capitalului social la societăţile unde sunt acţionari, sau participarea la capitalul social al altor societăţi comerciale şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă.
- Stimularea mediului de afaceri in limite admisibile pentru stabilitatea macroeconomica, prin simplificarea procedurilor si debirocratizarea pentru micii intreprinzatori. Cresterea plafonului de scutire de TVA la 65 mii euro pentru micii intreprinzatori.
- Reducem TVA la producătorii de produse agricole de la 24% la 9%, iar 15% va ramane la acestia pentru dezvoltare. Masura va fi valabila doar pentru productie si nu pe lantul de prelucrare. Stimulam astfel producatorii interni si reducem evaziunea fiscala din agricultura.
- Reducem CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori;
- Reducem integral plata CAS datorată de angajatori pentru 1 an de zile, pentru crearea de noi locuri de muncă (cu condiţia menţinerii locului de muncă încă un an).
- Reducem cheltuielile cu birocraţia şi fiscalitatea, prin desfiinţarea unor tarife, avize, autorizaţii şi prin simplificarea cadrului legislativ.
- Accelerăm absorbţia fondurilor europene, prin crearea unei structuri centrale responsabile de coordonarea Autorităţilor de Management, prin simplificarea şi unificarea cadrului legislativ;
- Consolidarea CEC şi EXIMBANK. Specializarea obiectului de activitate (Eximbank – pentru promovarea exporturilor şi stimularea dezvoltării industriale, CEC – pentru finanţarea agriculturii, a IMM-urilor, a micilor întreprinzători şi activităţilor independente);
- Adoptăm o nouă Lege pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care are la baza transpunerea in legislaţia româneasca a legii europene privind întreprinderile mici din Europa, Small Business Act (SBA).
- Capitalizarea Fondului de Garantare pentru IMM-uri. Sprijinirea IMM-urilor aflate în dificultate din cauza crizei economice prin instituirea unei scheme de ajutor de stat care să includă şi folosirea fondurilor europene.
- Susţinerea dezvoltării şi diversificării activităţilor economice, care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative, pentru activităţi meşteşugăreşti şi activităţi neagricole.
- Sprijinirea producătorilor agricoli să îşi ia certificate europene de producători BIO. Astfel, lor li se facilitează accesul la piaţa europeană (o piaţă care îi aşteaptă, fără să fie nevoie să se promoveze prea mult) şi să vândă produsele pe care le fac pe mult mai mulţi bani.
- Aplicăm controlul financiar fiscal de fond doar o singură data la 3 ani pentru IMM-uri şi aplicarea principiului „o singura dată” pentru a elimina solicitările adresate IMM-urilor de către o instituție publică de a depune documente emise de alte instituții.
- Implementăm programarea bugetară multi-anuală pe proiecte și programe, care va aduce economii importante la buget și va crește gradul de predictibilitate și eficiența cheltuielilor publice.
- Restructurarea instituțiilor de control fiscal (ANAF, Garda Financiară, Vamă), și inființarea unui consiliu de supraveghere și audit format din experți internaționali din state membre UE, cu performanțe în domeniu.
- Adoptarea legislației care să stimuleze utilizarea tranzacțiilor electronice și reducerea semnificativă a operațiunilor cu numerar, masură care va avea ca efect imediat creșterea veniturilor impozabile ale contributorilor și reducerea evaziunii fiscale.
- Introducerea contractelor de performanţă în toate instituţiile publice şi companii de stat (ministere, agenţii guvernamentale, autorităţi locale şi companii de stat)
FONDURI EUROPENE
La şase ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România trebuie să raspunda unei provocări majore, mai ales în contextul crizei economice şi a unui nivel scâzut de trai – de la o rată de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune nerambursabile de aproximativ 10% trebuie să ajungă, până la sfârşitul lui 2015, în intervalul 50%-80% bani europeni utilizaţi şi returnaţi de Comisia Europeană. Mai mult, obiectivul major al României este obţinerea, la viitoarele negocieri, a unor alocări financiare pentru politica de coeziune superioare celor acordate pentru perioada actuală.
Avand în vedere că aceste fonduri ar trebui sa aducă la bugetul public şi la bugetele private, în medie, peste 4% din PIB-ul anual, şi că, totodată, fondurile europene reprezintă un factor de bază pentru modernizarea în economie şi realizarea reformelor structurale propuse, Guvernul României urmareste, prin Programul de Guvernare 2012 – 2016, ca prioritate strategică fundamentală, bună administrare a fondurilor europene.
Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, AVEM DOUĂ OBIECTIVE MAJORE pentru anul 2013 și anii următori:
- SĂ FOLOSIM CÂT MAI MULT DIN FONDURILE EXISTENTE PÂNĂ LA SFÂRȘITULUI LUI 2015 – recuperând intârzierile acumulate în trecut.
- SĂ PREGĂTIM, SĂ NEGOCIEM ȘI SĂ IMPLEMENTĂM MULT MAI BINE FONDURILE AFERENTE PERIOADEI VIITOARE DE PROGRAMARE (2014 – 2020) – învățănd din lecțiile trecutului.
ÎN ACEST SENS, pentru alocarea actuala:
- Eficientizam administrarea banilor europeni, prin crearea unui minister al fondurilor europene care își va asuma funcția de Autoritate de Management unică, asigurând un sistem de management suplu, coerent, unitar și performant.
- Acceleram ritmul de cheltuire a fondurilor europene pentru a ajunge la o rata de absorbtie în intervalul 50%-80% până la 31 decembrie 2015.
- Evaluam urgent și realist posibilitățile reale de implementare și absorbție ale fiecărui program operațional, și în mod special a proiectelor majore care concentrează cea mai mare parte a fondurilor europene.
- În funcție de concluziile acestei evaluări vom lua masurile corective cele mai potrivite, prin:
- Lansarea rapidă a unor proiecte majore suplimentare (în mod special infrastructură de transport si mediu) si a caror implementate sa inceapa în perioada curentă (până în 2015).
- Modificarea OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, în vederea modificării principiului de stabilire a calcului ratei de supracontractare (ceea ce va permite contractarea suplimentară de proiecte finanţate, urmând ca sumele să fie acoperite ulterior din realocarea de fonduri sau din utilizarea economiilor înregistrate în procesul de implementare).
- Etapizarea proiectelor existente care nu pot fi terminate până în 2015.
- Realocarea de fonduri către sectoarele cu potențial maxim de absorbție atât în interiorul cât și între programele operaționale.
- Acceleram implementarea proiectelor în curs – în acest sens vom pune in practica un sistem de monitorizare activă si permanenta la nivelul Autorității de Management, inclusiv un sistem de întâlniri regulate atat cu beneficiarii proiectelor majore cat si cu companiile care asigura implementarea acestora, în sensul identificării problemelor și definirii soluțiilor celor mai potrivite.
- Eficientizam sistemul de verificare a achizitiilor publice
- Eficientizam sistemul de certificare a cheltuielilor eligibile, prin modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale în vederea creării conditiilor necesare pentru includerea, pe declaratiile de cheltuieli transmise Comisiei Europene, a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor majore neaprobate încă de aceasta.
- Continuam eforturile de implementare a măsurilor de remediere a deficienţelor constatate de Comisia Europena în funcţionarea sistemelor de management şi control ale programelor operaţionale în vederea deblocării situaţiei şi reluării plăţilor de la Comisia Europeana.
- Sprijinim relansarea economiei romanesti, prin modificarea OUG nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, în vederea introducerii următoarelor prevederi:
- Includerea ONG-urilor ca beneficiari eligibili pentru accesarea garanţiilor de stat oferite prin acest program de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii;
- Extinderea domeniilor de aplicabilitate, prin introducerea măsurilor de eficienţă energetică.
- Revenim la un sistem de salarizare adecvat nivelului de complexitate aferent activităţii desfăşurate de personalul încadrat în structurile de management al fondurilor europene nerambursabile, unic, stimulativ și bazat pe indicatori de performanță.
- Evaluam performantele si sincopele administrative ale sistemului de management si control al fondurilor europene din perioada precedenta pentru a propune Guvernului Romaniei masuri de simplificare si evitare a supra-proceduralizarii si birocratiei excesive.
- Evaluam impactul contractelor de asistenta tehnica in imbunatatirea reala a sistemului de management si control al fondurilor europene pentru a evita, in viitor, cheltuirea fondurilor europene cu rezultat nesemnificativ si pentru a orienta serviciile de consultanta catre activitati cu valoare adaugata.
Pentru alocarea bugetara 2014-2020
- Vom sustine promovarea intereselor României în cadrul negocierilor privind viitorul cadru financiar multianual al UE 2014 – 2020, principalul obiectiv fiind acela de a ne îmbunătăţi poziţia de beneficiar net în relaţiile financiare cu UE faţă de cea din actuala perspectivă, prin asigurarea unei sume mult superioare exerciţiului 2007 – 2013, urmând ca obligaţia României să fie aceea de a-şi îmbunătăţi sistemul administrativ şi capacitatea de absorbţie a acestor fonduri, pentru utilizarea la un nivel cât mai înalt, a fondurilor UE.
- Vom coordona procesul de programare pentru exercitiul financiar 2014 – 202, inclusiv elaborarea Acordului de Parteneriat si a Programelor Operationale specifice si stabilirea cadrului institutional aferent sistemului de management si control pentru viitoarele alocari financiare.
- Vom sustine investitiile majore in infrastructura ca factor-cheie in modernizarea Romaniei.
- Vom orienta finantarea europeana catre cresterea reala a competitivitatii si nu doar pentru proiecte cu valoare economica scazuta. Romania trebuie sa-si orienteze resursele in investitii in ramuri ce sustin productia interna si in poli de dezvoltare (ex. Clustere de excelenta inginereasca si de cercetare) pentru a ajunge la nivelul de performanta al celorlalte state membre.
- Vom sustine canalizarea sprijinului financiar general către întreprinderi, in special prin instrumente de inginerie financiară și utilizarea de subvenții pentru a cofinanța masuri de sprijin orientate către un anumit domeniu (inovare, investiții legate de protecția mediului, etc.)
- Vom lansa, ca actiune strategica imediata, pregatirea portofoliului de proiecte pentru finantare in cadrul anvelopei financiare 2014 – 2020, precum si demararea acestora.
- Vom orienta resursele de asistenta tehnica catre pregatirea de proiecte si sustinerea Autoritatilor de Management si Beneficiarilor (atat autoritati publice locale cat si beneficiari privati), in activitatile curente (help-desk) pentru a eficientiza ritmul de lucru si a evita suprapunerile si instruirile generice si teoretice.
- Vom simplifica legislatia aferenta promovarii si aprobarii proiectelor de investitii din Romania.
- Vom revizui, pe baza experientei in derularea proiectelor de investitii cu finantare internationala din perioada 2000 – 2012, conditiile de contract de lucrari aplicabile proiectelor cu finantare publica.
- Vom elabora Ghidul privind principalele riscuri identificate în domeniul achizițiilor publice în vederea prevenirii greșelilor constatate în aplicarea procedurilor privind achizițiile publice în cadrul proiectelor finanțate din instrumente structurale, precum și asigurarea unei practici unitare pe viitor.
- Vom finaliza mecanismul de prevenire și identificare ex-ante a conflictului de interese în achizițiile publice.
- Vom urmari finalizarea măsurilor necesare astfel încât să se realizeze un control eficient al potențialelor conflicte de interese, pentru prevenirea si evitarea acestora.
- Vom pune in practica un Plan de acțiune care să conțină măsuri pe termen scurt și mediu în vederea instituirii unui sistem pentru prevenirea, detectarea și combaterea posibilelor cazuri de conflict de interese sau fraudă.
- Vom urmari implementarea unui mecanism eficient și eficace, inclusiv întărirea colaborării între principalele instituții responsabile în domeniu, pentru prevenirea, detectarea și combaterea cazurilor de conflict de interese sau fraudă în administrația publică și în mod special în procesul de achiziții publice.
- Vom organiza un cadru comun de dialog periodic intre Autoritatile de Management si Autoritatea de Audit si ANRMAP pentru a se prezenta si dezbate cazurile de nereguli si pentru a evita, in viitor, riscul de corectii financiare majore si de suspendare a finantarii.
- Vom imbunătăţi sistemul de management şi control al absorbţiei fondurilor europene prin coordonarea unitara a instituţiilor implicate în activitatea de gestionare şi control a fondurilor structurale şi de coeziune si prin eliminarea suprapunerilor administrative intre Autoritatile de Mangement, Organismele Intermediare si Beneficiari.
- Vom asigura un sistem de monitorizare a proiectelor majore la fata locului pentru a evita blocaje si pierderea finantarii.
- Vom asigura lansarea efectiva pentru Programele Spaţiului Economic European pentru a se permite elaborarea ghidurilor aplicantului, lansarea cererilor de proiecte pentru domeniile de finantare si, ulterior, pentru a accelera selectia si implementarea proiectelor.
- Vom sustine infiintarea unui Fond de relansare economica. Estimarea realista a gradului de absorbtie a fondurilor europene de catre Romania pana in 2015, includerea sumelor ramase in acest Fond (alaturi de sumele neatrase de celelalte tari de coeziune) si folosirea pentru finantarea unor proiecte de conectare a Romaniei la retelele transeuropene (sub coordonarea Comisiei Europene).
- Vom sustine Parteneriatele Public – Privat, ca alternative si solutii complementare care pot conduce la sustenabilitatea proiectelor cofinantate de Uniunea Europeana.
- Vom stimula schimbul de bune practici in implementarea mecanismelor de crestere a absorbtiei de fonduri europene cu alte tari membre UE.
INDUSTRIE, COMERŢ ŞI COMPETITIVITATE
România are nevoie de o politică industrială coerentă. Lansarea de către Uniunea Europeană a Strategiei Europa 2020, a consacrat domeniul politicii industriale ca una dintre cele şapte iniţiative emblematice ale acesteia prin documentul: „O politică industrială pentru era globalizării”. În acest cadru, se va sprijini schimbarea modului de abordare utilizat în prezent – de la concepţia tradiţionalistă a restructurării în funcţie de resurse şi, deci, în raport cu avantajul comparativ, la identificarea soluţiilor care să stimuleze activităţile bazate pe cunoaştere şi informaţii, astfel încât acestea să permită accentuarea avantajelor competitive.
OBIECTIVE STRATEGICE
Îmbunătăţirea competitivităţii şi mai ales a flexibilităţii va urmări o creştere susţinută a productivităţii bazată pe diversificarea şi inovarea bazei industriale interne în contexrt european şi se va realiza prin:
- îmbunătăţirea mediului concurenţial şi a climatului de afaceri în principal prin întărirea politicii din domeniul ajutorului de stat şi a măsurilor pentru mai buna reglementare care să ducă la reducerea poverii administrative asupra companiilor, creşterea transparenţei decizionale şi consultarea publică;
- dezvoltarea sectorului serviciilor cu accent pe industriile de reţea şi mai ales prin promovarea societăţii informaţionale şi a comunicaţiilor de mare viteză ca suport orizontal în concordanţă cu politica comunitară;
- dezvoltarea parcurilor tehnologice şi ştiinţifice în care să fie dezvoltate clustere inovative al căror ciclu de viaţă să aibă ca finalitate furnizarea de produse şi servicii pentru export ;
- promovarea şi dezvoltarea colaborării între industrie şi cercetare în care pentru domeniile tehnologiilor înalte se vor căuta soluţii pentru finanţare rapidă şi sprijin dincolo de mecanismele pieţei în concordanţă cu recomandările Uniunii Europene;
- promovarea mai accentuată a antreprenoriatului în scopul dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel încât acesta să devină semnificativ în configuraţia structurii de proprietate a economiei naţionale;
- asigurarea continuităţii politicilor de privatizare prin introducerea pe piaţa de capital a participaţiilor statului în concordanţă cu priorităţile naţionale;
- elaborarea unei politici industriale în care să fie evidenţiate elementele referitoare la specializarea industrială necesare pentru orientarea către o economie cu emisii reduse de carbon;
- creşterea capacităţii adminstrative referitoare la evaluarea ex-post a politicilor cu impact asupra competitivităţii, la îmbunătăţirea procesului de absorbţie a fondurilor europene precum şi pentru creştera calităţii procesului de regmentare;
- întărirea şi extinderea politicilor din domeniul eficienţei energetice către toate companiile în scopul creşterii sustenabilităţii acestora;
- creşterea exporturilor româneşti prin promovarea unei abordări complementare între măsurile de sprijin intern şi promovare externă.
DIRECTII DE ACTIUNE
Administrarea intereselor economice ale statului
- Concentrarea întregii activităţi de gestionare a proprietaţii private a statului, astfel incât guvernul să poată elabora cadrul legislativ necesar deblocării economiei şi solutionarii problemei arieratelor.
- Un mod unitar de nominalizare a reprezentanţilor statului in Consiliile de Administraţie prin promovarea specialiştilor. Va fi înlaturată definitiv practica actuală a numirii a celor aproximativ 500 de membri ai Consiliilor de administratie din societăţile comerciale, regii şi companii naţionale din rândul clientelei politice.
- Dezvoltarea politicilor de sprijinire a agenţilor economici privatizaţi după 1992, pentru a-şi respecta integral obligaţiile post privatizare şi a ieşi din monitorizarea statului. Un rol fundamental în acest sens îl va avea noua structură creată de administrare a proprietatii private a statului prin acordarea ajutoarelor de stat, împreună cu CEC si Exim Bank urmând a fi singura abilitată cu notificarea Comisiei Europene prin Consiliul Concurenţei.
- Valorificarea creanţelor bancare, comerciale şi bugetare ale statului asupra societăţilor comerciale privatizate, ţinând cont de prevederile legale privind consolidarea acestora în moneda USD, astfel incât societăţile comerciale sa nu fie împovărate artificial prin majorări de întârziere la plata creanţelor de care cumpărătorii nu sunt răspunzători, acestea aparţinând societăţilor comerciale din perioada dinaintea anului 1989.
Promovarea unei viziuni integrate pentru domeniul resurselor minerale
- Revizuirea cadrului legislativ, în domeniul sectorului minier, în vederea perfectionarii acestuia prin: reanalizarea si implementarea unui cadru de reglementare previzibil, care sa sporeasca atractivitatea pentru potentialii investitori privati in sectorul minier; elaborarea si aprobarea strategiei industriei miniere. Ultima strategie din industria miniera a expirat in 2010 toate masurile luate pina in prezent in sector sunt lipsite de o evaluare corecta a implicatiilor induse in economie; modificarea şi completarea Legii Minelor 85/2003 pentru a se preciza modalitatea de reconcesionare a perimetrelor miniere inchise, simplificarea procedurilor administrative de acordare a licentelor si permiselor miniere, actualizarea redeventelor miniere si a taxelor de explorare/exploatare, etc; revizuirea cadrului legislativ şi a reglementărilor specifice procesului de închidere a minelor, reconstrucţia ecologică şi monitorizarea postînchidere a zonelor afectate; constituirea sistemului national de monitorizare a depozitelor de deseuri miniere; armonizarea cadrului legislativ conex Legii Minelor, cu noile prevederi, etc.
- Reorganizarea instituţiilor publice implicate în dezvoltarea sectorului minier, îmbunătaţirea capacităţii institutuţiilor publice implicate în administrarea şi monitorizarea activităţilor miniere. In acest sens sunt necesare: constituirea Autorităţii Miniere, organism cu rolul de reglementare, organizare şi control la nivel naţional a activităţilor din sectorul minier, pentru armonizarea instituţională cu statele Uniunii Europene;
- Reducerea graduală a rolului statului în activităţile miniere de explorare şi exploatare a resurselor minerale: reanalizarea si promovarea actelor normative pentru atragerea in circuitul economic a unor perimetre de cercetare si/sau exploatare in prezent blocate in procesul de aprobare la diferite nivele guvernamentale (cca. 440 de licente de explorare/exploatare); reofertarea fostelor perimetre miniere pentru care exista deja cereri; valorificarea produselor miniere existente pe stoc la diferiti producatori; reorganizarea managementului societatilor miniere de stat, prin transferul competenţelor, drepturilor şi obligaţiilor manageriale către o entitate de drept privat prin contracte specific;
- Promovarea de investitii private in zonele cu potential minier nevalorificat inca in totalitate. Investitorii privati in domeniul minier pot contribui in mod semnificativ la regenerarea socioeconomica in regiunile afectate de restructurarea sectorului minier, prin inchiderea unor mine neviabile din punct de vedere comercial, in conditiile in care potentialul de resurse nu a fost epuizat;
Creşterea exporturilor româneşti
- Crearea unei reţele eficiente de Centre de Promovare Comercială (CPC) care să pună la dispoziţia reprezentanţilor mediului de afaceri din România mijloace eficiente de promovare a exporturilor româneşti
- Recâştigarea pieţelor tradiţionale de export ale României, cu deosebire cele din afara Uniunii Europene (Asia, Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, America de Sud, statele membre CIS ş.a.).
- Reorientarea producţiei din sectoarele afectate de criză, cu deosebire prin cresterea exporturilor (industria auto, producţia de componente auto, instrumente financiar bancare complexe, lucrări de construcţii ş.a.) spre zone cu un grad de absorbţie ridicat, inclusiv ţările BRIC (Brazilia, Rusia, India, R.P.Chineză).
- Reactualizarea Strategiei Naţionale de Export a României, având drept obiectiv central definirea unei grile de eficienţă care să permită creşterea semnifictivă a exporturilor româneşti.
- Flexibilizarea sistemului de promovare a exporturilor prin definirea unor instrumente eficiente, cu impact major, materializat prin amplificarea volumului exporturilor României.
- Constituirea Consiliilor de Export regionale ca elemente de difuzare, reprezentare şi colectare a propunerilor generate de mediul de afaceri din teritoriu.
- Eficientizarea Portalului de Comerţ Exterior, cu deosebire prin fluidizarea circuitului ofertelor de export identificate de reprezentanţii din reţeaua externă.
- Colaborare instituţionalizata cu EXIMBANK pentru promovarea unor stimulente la export (asigurarea exportului, acordarea de credite cu dobândă bonificată etc.)
- Colaborarea cu asociaţiile patronale de profil ;
Stimularea competitivităţii industriei din România
- Dezvoltarea pieţei concurenţiale, concomitent cu stimularea activităţii operatorilor economici;
- Stabilirea unui cadru structurat de monitorizere şi evaluarea trimestrială a măsurilor pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri;
- Evaluarea anuală a competitivităţii ramurilor industriale relevante şi iniţierea de măsuri orizontale pentru creşterea competitivităţii acestora, prin crearea unui “Grup la nivel înalt pentru probleme de competitivitate, energie şi mediu”
- Promovarea de noi programe de cercetare în domenii care prezintă potenţial tehnologic, valoare adăugată ridicată sau resurse interne (industria alimentară);
- Îmbunătăţirea cadrului calificărilor pentru noile tipuri de produse şi servicii;
- Sprijinirea firmelor inovative precum şi concentrarea acestora;
- Promovarea serviciilor de cercetare independentă. Este necesară participarea României la grupurile de lucru sectoriale create la nivelul CE (pentru industria farmaceutică, electrotehnică, inginerie mecanică, industrie alimentară, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, industria chimică şi apărare, programul spaţial european, ştiinţele vieţii şi biotehnologii pentru modă şi design) şi pregătirea din timp a modalităţilor de răspuns la provocările ridicate de evoluţia acestor domenii. Pe acelaşi model, România trebuie să îşi dezvolte dialogul şi pentru alte industrii cu impact (ex. industria textilă sau construcţiile);
- Efectuarea de analize de impact asupra competitivităţii industriale de tip ex-post şi bilanţuri de calitate în scopul promovării reglementării inteligente. Monitorizarea a 4 indicatori – competitivitatea în cadrul UE şi la nivel mondial, numărul de locuri de muncă create, ponderea produselor industriale finite provenite din industrii ecologice în total produse industriale finite, ponderea valorii adăugate şi a ocupării în sectoarele inductriale care aplică tehnologii înalte şi medii în total sectoare industriale;
- Reducerea barierelor administrative asupra companiilor şi îmbunătăţirea calităţii legislaţiei;
- Implementarea Actului de piaţă unică prin aplicarea celor 50 de măsuri din raportul Monti în scopul optimizării pieţii muncii, activităţilor comerciale şi schimburilor reciproce – măsuri cu caracter legislativ;
- Continuarea înfiinţării de parcuri industriale, în special pentru domeniile industriale de vârf (electronică, IT, mecanică fină etc.);
- Utilizarea mai eficientă a tehnologiilor informatice în sectoarele industriale;
- Impunerea în contractele de infrastructură cu contractori externi a unor clauze de offset prin care construcţiile metalice aferente să fie realizate de furnizori români;
- Dezvoltarea cooperării în producţie şi integrarea în reţelele regionale şi globale de producţie şi comercializare;
- Întărirea legăturii între industrie şi mediul universitar/academic, accelerarea procesului de transfer şi aplicare în societăţile industriale a rezultatelor activităţii de cercetare – dezvoltare – inovare;
- Promovarea strategiilor de finanţare prin parteneriatul public privat – PPP
- Promovarea unei politici industriale durabile prin aplicarea directivei referitoare la eco-design;
- Susţinerea regiunilor de dezvoltare prin politica de coeziune în scopul diversificării industriilor existente, modernizarea capactităţilor de producţie şi pentru inovare;
- Sprijinirea şi promovarea politicilor în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi a standardizării;
- Sprjinirea industriilor creative.
INTERNE
Domeniul afacerilor interne este unul dintre cele mai importante componente ale statului de drept şi presupune prestarea unui serviciu public de bază pentru populaţie cu finalitate în asigurarea securităţii şi siguranţei cetăţeanului. Cetăţeanul contribuabil şi purtător al suveranităţii naţionale trebuie să fie principalul beneficiar al activităţii Ministerului Afacerilor Interne.
În acest scop, instituţiile publice din subordinea Ministerul Afacerilor Interne vor concentra toare resursele (umane, materiale şi financiare) pentru combaterea până la eradicarea infractionalităţii de toate tipurile şi pentru soluţionarea eficientă a situaţiilor de urgenţă.
Obiective fundamentale
- Creşterea continuă a gradului de siguranţă al cetăţeanului atât în mediul rural cât şi în mediul urban,
- Îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti privind combaterea criminalităţii transfrontaliere cât şi a criminalităţii comise de cetăţenii români în străinătate,
- Reducerea birocraţiei din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, eficientizarea acestor structuri şi redirecţionarea din aparatul funcţionăresc către structurile operative,
- Analizarea şi îmbunăţăţirea cadrului legislativ care reglementează competenţele în domneniile ordinii şi siguranţei publice, situaţiilor de urgenţă şi al activităţilor instituţiei prefectului,
- Elaborarea, promovarea şi implementarea unor politici şi programe privind pregătirea profesională, creşterea calităţii vieţii personalului în vederea reconsolidării statutului poliţistului, jandarmului, pompierului precum şi al celorlalţi funcţionari publici din structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Direcţii de acţiune
- restructurarea structurilor naţionale şi locale în scopul de a fi puternice, profesioniste şi eficiente;
- elaborarea şi implementarea unor politici concordante cu standardele şi directivele Consiliului European având ca finalitate compatibilizarea acestor structuri cu cele similare din spaţiul UE;
- creşterea siguranţei cetăţeanului prin combaterea fenomenului infracţional stradal, precum şi prin creşterea siguranţei civice în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar;
- prevenirea şi combaterea corupţiei în rândurile personalului Ministerul Afacerilor Interne la toate nivelurile şi în toate structurile;
- prevenirea şi combaterea crimei organizate, a traficului ilicit de droguri şi a celorlalte substanţe interzise, elaborarea unei strategii de prevenire şi combatere a criminalităţii în cadrul căreia se vor stabili priorităţile şi rolul autorităţilor statului, şcolii, familiei şi al societăţii civile pentru combaterea acestui flagel;
- scăderea dinamicii accidentelor de circulaţie, cu prioritate a acelora care au drept consecinţe pierderea de vieţi omeneşti;
- creşterea eficienţei activităţilor pentru soluţionarea situaţiilor de urgenţă prin îmbunătăţirea dotării cu utilaje moderne şi perfecţionarea profesională a cadrelor;
- creşterea autorităţii instituţiei prefectului în procesul de coordonare al activităţii în situaţii de urgenţă.
POLITICI PUBLICE
- creşterea siguranţei cetăţeanului prin :
- combaterea fenomenului infracţional stradal,
- creşterea siguranţei civice în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar,
- reconstrucţia sistemului de politici locale şi armonizarea cu politicile naţionale,
- prevenirea şi combaterea corupţiei,
- prevenirea şi combaterea criminalităţii,
- combaterea crimei organizate,
- combaterea traficului de droguri,
- trafic rutier mai sigur,
- managementul situaţiilor de urgenţă şi protecţia infrastructurilor critice,
- servicii publice comunitare mai aproape de cetăţeni (documente de identitate, permise, paşapoarte, înmatriculări),
- întărirea rolului instituţiei prefectului şi cresterea eficienţei acesteia precum şi precizarea funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească reprezentantul Guvernului în plan local(funcţia de reprezentare şi funcţia de autoritate),
- în cadrul cooperării internaţionale o atenţie aparte trebuie acordată cooperării poliţieneşti în vederea combaterii criminalităţii transfrontaliere dar şi a criminalităţii comise de cetăţenii români în străinatate,
- de asemenea cooperarea cu instituţiile din sistemul de securitate internă al UE (FRONTEX, EUROPOL) reprezintă o componentă esenţială a activităţii ministerului pentru implementarea politicilor europene în domeniu,
- cooperarea cu INTERPOL dar şi in formatele de cooperare regională în Europa de S-E va rămâne o preocupare importantă a conducerii ministerului.
JUSTIŢIE
Având ca atribuţii principale buna funcţionare a sistemului judiciar, asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public şi apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, Ministerul Justiţiei are obligaţia de a promova o justiţie modernă, care să fie aproape de cetăţean şi care să asigure egalitatea în faţa legii.
Strategii în domeniul justiţiei
1) Stabilirea unei politici publice în domeniul justiţiei bazată pe principii de independenţă şi profesionalism.
2) Programul de asanare a legislaţiei ce impune analizarea întregii legislaţii din România, corelarea acesteia cu legislaţia europeană, republicarea actelor normative şi restrângerea numărului de acte normative, program ce trebuie realizat împreuna cu Guvernul, Parlamentul şi Consiliul legislativ.
3) Implementarea strategiei naţionale anticorupţie.
4)Informatizarea sistemului judiciar prin aplicarea strategiei de informatizare adoptată în comun de Ministerul Justiţiei impreună cu CSM, ÎCCJ şi Ministerul Public.
Măsuri în domeniul legislativ
- Elaborarea unei legislaţii conforme principiilor europene privind restituirea proprietăţilor confiscate abuziv de regimul comunist.
- Clarificarea statutului procurorilor şi rolul Ministerului Public raportate la dispoziţiile constituţionale.
- Consolidarea statului de drept, inclusiv prin întărirea instituţiei Avocatului Poporului şi depolitizarea Curţii Constituţionale.
- Îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru recuperarea prejudiciilor rezultate din infracţiuni.
- Implementarea legislaţiei europene referitoare la confiscarea extinsă, dar şi a celorlalte directive adoptate de Consiliul UE.
- Instituirea unui mecanism de numire în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public transparent şi bazat pe criterii de profesionalism şi integritate.
- Amendarea legislaţiei naţionale în acord cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
- Implementarea noilor Coduri ca obiectiv fundamental. Aplicarea din anul 2013 a noului Cod de procedură civilă şi din anul 2014 a noului Cod penal şi respectiv a noului Cod de procedură penală precum şi corelarea legislaţiei specifice, mai ales în materie penală, în ce priveşte executarea pedepselor privative de libertate şi a pedepselor neprivative de libertate.
- Transformarea ÎCCJ într-o instanţă de casaţie cu rol principal în uniformizarea jurisprudenţei şi crearea de mecanisme judiciare de unificare a practicii judiciare.
Măsuri de organizare instituţională
- Reorganizarea instanţelor în vederea pregătirii acestora pentru noile coduri prin aplicarea planului de măsuri adoptat de Guvern în acest sens prin memorandum.
- Creşterea capacităţii logistice şi instituţionale a structurilor din cadrul Ministerului Public prin programe de investiţii consolidate, precum şi printr-o mai bună gestionare a mijloacelor existente. Adaptarea şi implementarea unui program naţional pentru stoparea criminalităţii bazat pe trei piloni: prevenirea infracţiunilor, aplicarea sancţiunilor şi reinserţia socială a persoanelor care şi‐au ispăşit pedeapsa conform legii.
- Reorganizarea penitenciarelor pentru asigurarea unor condiţii de deţinere conforme normelor internaţionale.
- Imbunătăţirea sistemului de asistenţă judiciară din oficiu /gratuită, în paralel cu derularea unor ample campanii de informare a publicului larg cu privire la acest drept, mai ales în zonele defavorizate (rurale, depopulate) şi pentru categorii sociale marginalizate (persoane vârstnice, cu venituri mici etc.).
- Administrarea bugetului instanţelor judecătoreşti de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin stabilirea unui calendar optim şi eficient raportat la obligaţiile internaţionale ale statului român inserate în cadrul MCV.
- Creşterea transparenţei actului de justiţie prin publicarea pe internet a hotărârilor judecătoreşti, cu protejarea datelor cu caracter personal ale părţilor.
- Reducerea numărului de erori judiciare prin îmbunătăţirea programelor de formare profesională continuă a magistraţilor.
- Consolidarea capacităţii administrative şi a independenţei Inspecţiei Judiciare.
- Creşterea celerităţii actului de justiţie şi reducerea costurilor sale, inclusiv prin metodele moderne de soluţionare pre‐judiciară a conflictelor.
- Reluarea procesului de înfiinţare de tribunale specializate, în baza unor evaluări pertinente – măsură insistent cerută de magistraţi şi de investitorii străini (spre exemplu, instanţele specializate în materia familiei şi a minorilor – justiţia juvenilă, dar şi instanţele specializate în materia comercială şi a falimentului). Modificarea legislaţiei în materia insolvenţei în urma unei analize efectuate împreună cu experţii Băncii Mondiale.
- Accesarea fondurilor structurale pentru îmbunătăţirea logisticii parchetelor şi tribunalelor, în paralel cu finalizarea în bune condiţii a Acordului de împrumut cu Banca Mondială, pentru Programul privind Reforma Sistemului Judiciar.
- Intărirea colaborării cu CSM, asociaţiile profesionale şi societatea civilă.
Progresele în cadrul MCV – prioritate esenţială pentru parcursul european al justiţiei române
- Realizarea cu prioritate a obiectivelor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) prin implementarea noilor Coduri. Corelarea legislaţiei specifice mai ales în materie penală în ce priveşte executarea pedepselor privative de libertate şi a pedepselor neprivative de libertate.
- Transformarea MCV într-un veritabil instrument de colaborare cu Comisia Europeană pentru realizarea unui sistem judiciar eficient, corect şi predictibil.
- Demararea unui dialog de substanţă cu oficialii europeni, pentru o concretizare mai bună a modului în care sistemul judiciar român trebuie să-şi îndeplinească obiectivele, în cadrul MCV.
- Urmărirea aplicării obiectivelor şi principiilor fundamentale ale Strategiei Naţionale Anticorupţie.
- Sprijinirea instituţiilor competente pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România în vederea intrării în spaţiul Schengen.
MARI PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ
Obiectivul general al strategiei în domeniul proiectelor de infrastructura prioritare îl reprezintă asigurarea condiţiilor financiare, procedurale şi contractuale adecvate demarării şi finalizării cât mai rapide a acelor investiţii majore care au un impact economic şi social imediat şi care rezolvă probleme acute ce au în prezent un impact negativ semnificativ asupra calităţii vieţii cetăţenilor şi asupra capacităţii de a face afaceri a firmelor din România.
Pentru atingerea acestui obiectiv general şi a obiectivelor specifice, vor fi susţinute următoarele măsuri generale şi acţiuni obligatorii:
- Absorbția accelerată a fondurilor europene disponibile pentru proiectele cuprinse în programarea 2007-2013 şi pregătirea portofoliului de proiecte, concomitent cu îmbunătățirea procedurilor, pentru perioada de programare 2014-2020
- Achiziţia centralizată a produselor, serviciilor sau lucrărilor aferente proiectelor de infrastructură prioritare cu grad mare de complexitate, inclusiv a finanţării necesare
- Îmbunătăţirea cadrului legislativ specific în vederea atragerii investitiilor straine directe si a implementarii unor structuri de finantare a proiectelor conform celor mai bune practici în domeniu la nivel european şi global, inclusiv prin modernizarea şi unificarea legislaţiei privind achizițiile publice/concesiunilor/parteneriatului public-privat şi promovarea eficienţei („Best Value for Money”)
- Utilizarea unor structuri de prefinanţare/cofinanţare/finanţare moderne, ţinând cont atât de capacitatea de finanţare pe termen scurt şi mediu limitată a bugetului de stat, cat şi de constrângerile rezultate din controlul deficitului public şi a gradului de îndatorare a statului şi entitaţilor publice, favorizând implementarile care să permită o implicare maximă a sectorului privat în realizarea proiectelor
- Revizuirea modelelor de documentatie de atribuire a proiectelor de investiţii majore şi a modelelor de contracte de execuţie prin adoptarea standardelor internaţionale utilizate în domeniu la specificul cadrului normativ naţional
- Promovarea de parteneriate inter-institutionale speciale cu autorităţile statelor membre UE care au dezvoltat cele mai bune practici în domeniu, prin care să se favorizeze transferul de cunostinţe în scopul îmbunătăţirii capacităţii administrative naţionale
- Promovarea asistenţei tehnice de specialitate care să susţină activitatea de planificare şi executare a proiectelor de infrastructură prioritare prin intermediul unor specialişti cu expertiză globală semnificativă
Principalele proiecte de infrastructură ce urmează a fi incluse în cadrul director descris mai sus, pe domenii, sunt:
Domeniul rutier
- Autostrada Bucureşti‐Ploieşti‐Brasov (tronsonul Comarnic‐Brasov).
- Autostrada Sibiu – Râmnicu-Vâlcea
Domeniul feroviar
- Linie de cale ferată de mare viteză pe Coridorul IV Pan-european (Arad – Timisoara – Caransebeş – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Calafat/Bucureşti)
- Reabilitarea liniei de cale ferată de pe Coridorul IV Pan-european Braşov – Simeria
- Reabilitarea liniei de cale ferată de pe Coridorul IV Pan-european Frontieră – Curtici – Simeria
Domeniul naval
- Extinderea digului de larg în Portul Constanţa
- Canalul Dunăre ‐ Bucureşti (parteneriat public ‐ privat).
- Reabilitarea infrastructurii pe canalul Dunăre – Marea Neagră
Domeniul informaţii de interes public
- Sistemul Informatic Integrat de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
- Sistemul Informatic Integrat de Acces Electronic la Justiţie
MEDIU
Politica în domeniul protecţiei mediului are scopul de a garanta generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat şi sănătos, care să asigure protejarea naturii, calitatea vieţii, în corelare cu o dezvoltare economică verde și competitivă, cu emisii reduse de dioxid de carbon și eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor.
Urmarim imbunătăţirea infrastructurii de mediu şi reducerea decalajului existent faţă de alte state membre ale UE, conservarea biodiversităţii, reducerea poluării şi îmbunătăţirea calităţii aerului si, in acelasi timp, promovarea producţiei de energie din surse alternative, regenerabile şi nepoluante si stimularea creşterii economice durabile, cu accent pe crearea de noi locuri de muncă “verzi”. Un instrument esential va fi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, precum si pregatirea Cadrului Financiar Multianual 2014-2020.
Acordam o atentie speciala imbunătățirii gradului de transparenta a luarii deciziilor, precum si conştientizarii, informarii, consultarii şi participarii tuturor cetățenilor în luarea deciziilor privind mediul.
Protecţia mediului
a. Combaterea schimbărilor climatice
- Finalizarea Strategiei Nationale privind Schimbarile Climatice pentru perioada 2013 – 2020, care vizeaza reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră in acord cu angajamentele asumate prin pachetul Energie Schimbari climatice
- Elaborarea Planurilor de Actiune pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în sectoarele care intră sub incidența Deciziei nr. 406/2009/CE privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră (sectoare care nu intra sub incidenta schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de sera)
- Sprijinirea autoritatilor locale pentru dezvoltarea unor strategii proprii privind combaterea schimbarilor climatice la nivel local.
- Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru îndeplinirea, până în 2020, a angajamentelor asumate de România pentru implementarea pachetului ”Energie-schimbări climatice”
- Finanțarea, prin Fondul pentru Mediu, a proiectelor publice și private, care au ca rezultat demonstrabil reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (eficiența energetică în sectorul industrial, rezidențial și public, recuperarea gazului metan de la depozitele de deșeuri și utilizarea acestuia ca resursă energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă);
- Finanțarea proiectelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, din veniturile obținute din licitațiile sub prevederile ETS, care se realizeaza centralizat la nivel European;
- Imbunătățirea dialogului cu operatorii care intră sub incidența prevederilor schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera (ETS), în scopul conformării cu cerințele impuse de aceasta;
- Adaptarea la efectele schimbarilor climatice
- Finalizarea Strategiei nationale de adaptare la efectele schimbarilor climatice, in acord cu Carta europeana a adaptarii;
- Dezvoltarea colaborării cu celelalte autorități publice centrale și locale pentru dezvoltarea Planurilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice.
- Imbunatatirea cadrului legislativ a metodologiilor, normelor si reglementarilor in domeniul sistemului national de meteorologie, in vederea punerii in aplicare a planului de actiuni
- Reducerea vulnerabilității pe termen mediu si lung la efectele schimbărilor climatice prin dezvoltarea planurilor de actiuni la nivel central, regional si local privind adaptarea la efectele schimbarilor climatice
b. Conservarea biodiversităţii şi utilizarea durabilă a componentelor sale
- Aprobarea şi implementarea Strategiei naţionale şi a Planului de Acţiune privind conservarea biodiversităţii 2013-2020;
- Îmbunătățirea cadrului legislativ şi instituţional pentru un management coerent al reţelei de arii naturale protejate;
- Cartarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor sălbatice de interes comunitar şi stabilirea sistemului de monitorizare a stării de conservare a acestora;
- Planuri de management pentru ariile naturale protejate;
- Stabilirea metodologiilor de acordare a compensaţiilor pentru proprietarii şi concesionarii de terenuri aflate în ariile naturale protejate;
- Stabilirea unui sistem unitar de management al speciilor strict protejate;
- Evaluarea economică a serviciilor asigurate de sistemele ecologice naturale şi seminaturale.
- Implementarea conceptului privind pastrarea integritatii si functionarii sistemelor ecologice, managementului durabil al resusrselor naturale din componentele marine si terestre ale zonei de coasta
- Masuri privind managementul integrat al zonei costiere pentru asigurarea sistemului suport necesar conservarii resurselor aferente zonelor de coasta, ca parte a retelei europene Natura 2000, desemnata conform prevederilor comunitare in domeniu
c. Revitalizarea Deltei Dunării prin management adaptativ bazat pe conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale:
- Inventarierea şi cartarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor sălbatice de interes conservativ;
- Stabilirea metodologiilor și a sistemului de monitorizare a stării de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de interes comunitar;
- Plan de management integrat al Deltei Dunării;
- Stabilirea sistemului de monitorizare a traficului pe canalele şi lacurile din Delta Dunării;
- Sistem de canalizare şi alimentare cu apă şi sistem de management integrat al deşeurilor pentru toate localităţile situate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”
- Crearea unor mecanisme care să susţină dezvoltarea durabilă a comunitatilor şi creşterea standardelor de viaţă pentru populaţia locală
- Program multianual de finanţare pentru Delta Dunării
d. Managementul deșeurilor și substanțelor periculoase
- Transformarea deșeurilor într-o resursă, potrivit Foii de parcurs a UE privind utilizarea eficientă a resurselor
- Planificare strategica la nivel zonal a gestionării deșeurilor pentru completarea/realizarea investițiilor necesare îndeplinirii obiectivelor europene în domeniu.
- Accelerarea realizarii sistemelor integrate de gestiune a deșeurilor, inclusiv prin îmbunătățirea absorbtiei fondurilor europene;
- Extinderea și îmbunătățirea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor;
- Creșterea cantității de deșeuri intrate în circuitul de reciclare;
- Imbunătățirea capacității instituționale în domeniul managementului chimicalelor
- Eficientizarea cooperării cu Agenția Europeană pentru Produse Chimice.
e. Evaluarea şi îmbunătățirea calităţii aerului; controlul poluării industriale
- Îmbunătățirea şi extinderea sistemului naţional de monitorizare a calităţii aerului;
- Reducerea nivelului de zgomot şi vibraţii în zonele rezidenţiale;
- Prevenirea şi controlul poluării industriale prin:
- asigurarea investițiilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor stabilite în Tratatul de Aderare a României la UE
- adoptarea de către industrie a celor mai bune tehnici disponibile în temeiul Directivei privind emisiile industriale
- Intensificarea controlului aplicării legislației în domeniu
Imbunatatirea sistemului de prognoza, avertizare si informarea populatiei precum si capacitaea de raspuns in caz de accidente: radiologic, chimic, inclusiv in context transfrontier.
f. Protecţia solului şi a subsolului
- Aprobarea Strategiei nationale pentru gestionarea durabila a siturilor contaminate
- Reducerea suprafeţelor siturilor contaminate, reducerea efectelor de hazard geologic natural şi antropic
- Garantarea faptului că deciziile legate de exploatarea terenurilor, adoptate la toate nivelurile, țin seama în mod corespunzător și de impactul asupra mediului, nu numai de cel social și economic
Integrarea politicii de mediu în celelalte politici sectoriale și aplicarea principiilor dezvoltării durabile
- Efectuarea de evaluări ex-ante sistematice ale impactului social, economic și de mediu al tuturor inițiativelor politice la nivel național, pentru a se asigura coerența și eficacitatea acestora
- Monitorizarea aplicării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă, pe baza unor indicatori cuantificabili
- Creşterea rolului Comitetului interministerial de integrare a politicii de mediu în celelalte politici sectoriale
- Crearea unor mecanisme eficiente pentru îmbunătăţirea cooperării între autorităţi în scopul unei mai bune reglementări în domeniul protecției mediului
Modernizarea şi întărirea capacităţii administrative în domeniul mediului
- Dezvoltarea capacităţii instituţionale în domeniul protecției mediului și asigurarea unei instruiri sistematice a personalului
- Întărirea capacității de absorbţie a fondurilor europene în cadrul POS Mediu
- Eficientizarea procesului/actului de control privind conformarea cu cerințele de mediu în desfășurarea oricăror activități cu impact de mediu
Îmbunătățirea gradului de educare și conştientizare, informare, consultare şi participare a tuturor cetățenilor în luarea deciziilor privind mediul
- Conștientizarea cetățenilor cu privire la protecția mediului
- Promovarea educației ecologice, stabilirea unui parteneriat cu Ministerul Educației pentru stabilirea de curricule specifice
- Sprijinirea organizațiilor neguvernamentale în procesul de conștientizare a cetățenilor cu privire la protecția mediului
- Asigurarea unei mai mari transparențe a procesului de luare a deciziei
- Dinamizarea comunicării cu societatea civilă
Îmbunătăţirea calităţii vieţii în cadrul comunităţilor
- Dezvoltarea durabilă a orașelor
- Creşterea suprafeţei spaţiilor verzi – obiectiv de 26 mp/locuitor
- Dezvoltarea în jurul marilor zone urbane a unor spaţii verzi complexe, formate din spaţii împădurite şi luciu de apă
- Finalizarea relocării în periurban a operatorilor economici generatori de noxe, zgomot şi pulberi
- Conformarea cu standardele europene de mediu prin dezvoltarea infrastructurii de apa-canal si statii de epurare si cresterea calitatii serviciilor aferente
- Creşterea ponderii transportului în comun, a interconectării sale şi facilitarea mijloacelor de transport „verzi”
- Planificarea amenajării urbane şi elaborarea Regulamentului de urbanism bazat pe principii ecologice
- Intărirea controalelor și sancțiunilor pentru respectarea curăţeniei urbane.
Alimentaţie sănătoasă
- Susţinerea unei agriculturi ecologice şi a produselor agricole ecologice ca opţiune strategică de dezvoltare pentru România
- Unificarea şi clarificarea cadrului legal naţional privind organismele modificate genetic.
Achiziţii publice verzi
- Promovarea achiziţiilor publice verzi şi introducerea criteriilor de mediu şi sociale care să permită îmbunătăţirea calităţii produselor si serviciilor oferite cetatenilor.
- Încurajarea achiziţiilor publice verzi prin elaborarea şi aprobarea unui Plan de Acţiune pentru Achiziţiile Publice Verzi care să urmărească:
- promovarea modelelor de producţie şi consum durabile;
- încurajarea dezvoltării şi aplicării tehnologiilor curate şi prietenoase cu mediul;
- stabilirea de criterii privind achiziţiile de produse şi servicii verzi.
- Informarea şi conştientizarea autorităţilor publice cu privire la importanţa promovării achiziţiilor de produse şi servicii verzi.
MUNCĂ
Se are în vedere asigurarea unui cadru legislativ flexibil pentru creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, promovarea principiului flexicurităţii, dar şi creşterea calificării şi prin aceasta, a productivităţii muncii, în paralel cu degajarea presiunii asupra angajatorului prin reducerea barierelor administrative şi diminuarea contribuţiilor sociale.
DIRECȚII DE ACȚIUNE
Ocuparea forței de muncă
- Creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, cu focalizare pe următoarele grupuri ţintă: tineri cu vârste între 15 şi 25 de ani; lucrători cu vârsta între 50 şi 64 de ani; femei; lucrători necalificaţi; persoane cu handicap; persoane cu responsabilități familiale complexe; minorități etnice, inclusiv minoritatea romă.
- Stimularea investiţiilor care au ca destinaţie îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor, cu accent pentru locurile de muncă verzi;
- Creşterea calificării şi implicit, a productivităţii muncii prin promovarea programelor de formare profesională a salariaţilor, adaptate la oportunităţile de dezvoltare economică;
- Susținerea celui de al treilea sector, economia socială și a întreprinderilor sociale, având drept scop creșterea coeziunii și inserției sociale a persoanelor provenind din grupuri vulnerabile prin înfiinţarea, în interes local, de noi locuri de muncă şi/sau servicii sociale.
- Introducerea procedurii de şomaj parţial care să permită, pe o perioadă limitată, cumularea veniturilor din muncă în regim part-time cu o parte din indemnizaţia de şomaj.
- Introducerea cazierului social în raport cu accesul la achiziţiile/ contractele publice prin interdicţia de a participa la orice formă de atribuire de contracte de achiziţii sau lucrări publice a acelor agenţi economici care au utilizat forme de muncă la negru, exploatare în muncă sau au utilizat minori pentru munca de noapte, la înălţime sau în condiţii meteorologice adverse, în ultimii 2 ani.
- Reducerea fenomenului muncii la negru şi întărirea disciplinei fiscale concomitent cu reducerea barierelor şi costurilor administrative pentru angajator, cu până la 18%, prin crearea cardului de asigurat în sistemul asigurărilor sociale – elementul de bază al sistemului integrat unic de asigurări sociale (ghişeu unic electronic), care va creşte transparenţa informaţiilor personale prin posibilitatea beneficiarului de a accesa informațiile privind asigurările sociale proprii dar și a controlului din birou;
- Limitarea fenomenului de „migraţie a creierelor”;
- Promovarea unei legislaţii în favoarea tinerilor prin care să fie asigurate tranzitul coerent de la sistemul educaţional către piaţa forţei de muncă precum şi echilibrul între viaţa profesională şi cea personală prin creşterea accesului la servicii sociale pentru îngrijirea copiilor și a persoanelor în situație de dependență;
- Stimularea și extinderea măsurilor de încurajare a angajării tinerilor pe piaţa muncii, în special a celor proveniţi din centrele de plasament şi a persoanelor cu handicap;
- Stimularea dezvoltării unei reţele de specialişti pentru consiliere şi informare privind locurile de muncă pentru persoanele cu handicap.
- Promovarea de programe integrate pentru incluziunea socială a romilor, pornind de la creşterea ratei de ocuparea a acestora şi consolidarea relaţiei dintre autorităţile guvernamentale cu organizaţiile nonguvernamentale, pentru a identifica nevoile acestora.
Salarizare
- Susţinem egalitatea de şanse, inclusiv privind eliminarea diferenţelor salariale între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii.
- Creşterea progresivă a salariului minim pe economie până în anul 2016 până la 1.200 lei.
- Reducem treptat, în următorii 4 ani, CAS-ul datorat de angajator cu 5 puncte procentuale, până în 2016.
Pensii
- Introducerea sistemului facultativ de pensii ocupaţionale (Pilonul IV) bazat pe contribuția asiguratului și a angajatorului, pornind de la specificul unor profesii sau domenii de activitate, eliminându-se astfel nedreptățile create beneficiarilor pensiilor speciale de noua lege a pensiilor și totodată se creează posibilitatea pentru stimularea pe termen lung a profesiilor cu grad mai mare de uzură.
- Creșterea responsabilității pentru veniturile de bătrânețe a persoanelor care lucrează în activități ocazionale și sezoniere, în special în agricultură, prin crearea unui sistem de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, având în vedere specificul acestor activități.
- Pornind de la convingerea că sustenabilitatea unui sistem de pensii ţine de aplicarea principiului contributivităţii, prin acumulare, şi al responsabilităţii individuale, vom promova dezvoltarea unui sistem de pensii durabil, bazat de conturi individuale de economisire care să preia, ca pondere, un procent tot mai mare din venitul de înlocuire si totodată din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului. În acest sens, vom susţine schimbarea principiilor care guvernează sistemul public de pensii, prin centrarea sistemului pe principiul contributivității și al responsabilității individuale printr-un sistem de conturi individuale de economisire pentru pensia publică (Pilon I) cu asigurarea pe perioada de tranziție către noul sistem a măsurilor de atenuare a costurilor reformei, fără afectarea veniturilor beneficiarilor în plată sau cu perioadă de acumulare mică.
- Degrevarea bugetului asigurărilor sociale de stat de cheltuieli care pot fi suportate din alte surse de finanţare – ex. plata de la bugetul de stat a indemnizaţiei de însoţitor, acordată invalizilor de gradul I.
Asistenţă socială
- Reforma sistemului de asistenţă socială prin transformarea acestuia dintr-un sistem pasiv în unul proactiv. Schimbarea accentului de pe asistenţa acordată individului pe construirea măsurilor de protecţie socială în jurul protecţiei familiei, prin creşterea gradului de securitate socială dar și al responsabilității individuale printr-o politică socială centrată pe copil şi familie, care să încurajeze o îmbătrânire demnă şi bazată pe un sistem integrat de servicii şi prestaţii sociale pentru grupurile vulnerabile;
- Îmbunătăţirea calităţii vieţii prin creşterea calităţii serviciilor oferite familiei, cum ar fi dezvoltarea serviciilor educaţionale şi de supraveghere din învăţământul preşcolar sau de îngrijire prin programe after-school, servicii pentru persoane cu handicap, servicii pentru vârstnici şi pentru persoane aflate în stare de dependență față de terți din motive medicale, simultan cu stimularea angajatorilor pentru dezvoltarea acestor servicii folosite de proprii salariaţi;
- Reducerea sărăciei pentru 580.000 persoane până în anul 2020.
- Combaterea sărăciei şi promovarea incluziunii şi protecţiei sociale prin asigurarea unui sistem de asistenţă socială bazat pe un mecanism instituţional de identificare, evaluare şi intervenţie pentru toate cazurile de risc social.
- Dezvoltarea serviciilor sociale în paralel cu reducerea volumului prestaţiilor financiare directe, acordate beneficiarilor, precum și dezvoltarea sistemului de utilizare a tichetelor sociale.
- Stimularea investiţiilor publice şi private într-un sistem integrat de asistenţă socială performant, pentru protecţia persoanelor în vârstă, cu handicap, fără locuinţă şi fără venituri şi a altor persoane aflate în situaţii de risc social şi care au nevoie permanent sau temporar de protecţie.
- Protejarea consumatorului vulnerabil prin acordarea unui ajutor suplimentar pentru plata facturii la energie.
- Dezvoltarea serviciilor sociale pentru îngrijirea copiilor şi a persoanelor dependente de familie şi sprijinirea recunoaşterii muncii la domiciliu a îngrijitorilor.
Protecţia familiei şi copilului
- Promovarea unor mecanisme de sprijin a părinților şi de asigurare a unui echilibru între viaţa de familie şi cea profesională, prin standardizarea calității în domeniul îngrijirii pe timp de zi a copiilor, în sistem integrat de îngrijire şi educare, în creşe, servicii de zi şi bone acreditate şi calificate şi a sistemului de monitorizare pentru asigurarea calităţii acestor servicii.
- Asigurarea accesului la o bună îngrijire şi educaţie preşcolară prin consolidarea şi dezvoltarea reţelei de creşe, grădiniţe şi a programelor de tip ”after-school” precum şi crearea de deductibilităţi pentru angajatorii care amenajează creşe sau grădiniţe inclusiv în sediile proprii pentru copiii angajaţilor;
- Actualizarea strategiei pentru persoanele vârstnice pornind de la nevoile multiple ale persoanei vârsnice şi a principiului acordării priorităţii prevenției şi a susţinerii serviciilor la domiciliu.
- Realizarea unui cadru legal și instituțional special privind dependenţa şi adicţiile, cu servicii specializate pentru dependenţa funcţională datorată vârstei, handicapului, adicţiilor şi pentru bolnavii în stare terminală.
- În vederea asigurării unei corecte utilizări a fondurilor exclusiv în scopul pentru care au fost colectate, va fi realizată o nouă arhitectură a sistemului de protecţie socială, prin direcţionarea clară a fondurilor provenite din contribuţii şi taxe speciale;
- Creşterea capacităţii de detectare a riscurilor de eroare, fraudă, corupţie asupra bugetului alocat prestaţiilor sociale prin mărirea sancţiunilor, întărirea cadrului legal al inspectorului social, creşterea interoperativităţii pentru controlul încrucişat din birou, având costuri administrative reduse;
- Elaborarea legislaţiei secundare privind violenţa în familie şi realizarea în fiecare judeţ a unui serviciu de tip rezidenţial pentru victimele violenţei în familie.
- Includerea principiilor coeziunii sociale și a egalității de gen în toate politicile publice și întărirea capacității de monitorizare a aplicării acestora.
DIALOG SOCIAL
- Restabilirea rolului instituţiei dialogului social de componentă fundamentală a statului de drept şi a democraţiei.
- Restabilirea legăturilor cu componentele societăţii pentru a reconsolida legăturile de încredere dintre guvernanţi şi guvernaţi.
- Reluarea la nivel instituţional al dialogului social, prin implicarea partenerilor sociali (sindicate, patronate, ONG-uri) în actul decizional. Reluarea discuţiilor privind aducerea de îmbunătăţiri legislative pe următoarele domenii: sindicate, contracte colective de muncă, conflicte de muncă, patronate, funcţionari publici, inspecţia muncii, codul muncii, societăţi comerciale ş.a.m.d.
SĂNĂTATE
Sistemul nostru de îngrijire a sănătății, cu instituțiile sale și profesioniștii din sănătate, aşează pacientul în centrul preocupărilor sale. Conceptul social pe care se fundamentează sistemul sănătate este bazat pe principiile de acces universal la asistență medicală de calitate şi, prin urmare, presupune aplicarea principiului solidarității în finanțare.
Una dintre principalele sarcini pentru Guvern va fi identificarea şi sistematizarea direcţiilor optime de acţiune pentru implementarea măsurilor de reformă în cadrul unui proces legislativ amplu, care să permită satisfacerea aşteptărilor populaţiei dar şi al mediului politic.
Trebuie redată cetățenilor încrederea în sistemul de sănătate, prin accesul civilizat la serviciile medicale de care au nevoie, precum şi redarea demnităţii personalului medical.
Obiectiv general
Un sistem de sănătate care sprijină şi oferă posibilitatea cetăţenilor să atingă o stare cât mai bună de sănătate şi care contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora.
Obiective specifice
Întărirea rolului sistemului de sănătate
- Elaborarea în cursul anului 2013 a unei strategii de dezvoltare şi modernizare a sistemului de sănătate românesc pe termen scurt, mediu și lung;
- Promovarea politicilor de sănătate ca politici intersectoriale prin implicarea altor sectoare în creşterea stării de sănătate a populaţiei si implementarea conceptului “sanatatea in toate politicile publice”;
- Promovarea politicilor de sănătate bazate pe dovezi şi implicit reaşezarea ponderii compenentelor sistemului de sănătate (servicii de sănătate publică, servicii de sănătate comunitare, servicii preventive, asistenţă medicală ambulatorie);
- Dezvoltarea politicilor de sănătate în parteneriat cu organizaţiile de pacienţi/ populaţia, organizațiile profesionale;
- Revizuirea sistemului de finanţare şi implementarea unui control riguros al cheltuielilor publice;
- Continuarea şi îmbunătăţirea accesului populaţiei la servicii medicale de urgenţă prin consolidarea sistemului integrat.
Managementul sistemului de sănătate
- Reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate prin modificarea și revizuirea legislației;
- Crearea cadrului instituțional pentru îmbunătățirea continuă a calităţii serviciilor pentru sănătate;
- Diversificarea competențelor, atribuțiilor și responsabilităților medicilor de familie, vizând creșterea rolului asistenţei medicale primare în îmbunătățirea continuă a perfomanței sistemului de sănătate;
- Finanțarea unor politici publice în domeniul sănătății printr-o mai bună gestionare a fondurilor europene;
- Elaborarea, finanțarea și implementarea programelor de screening pentru depistarea precoce și tratarea bolilor netransmisibile, cu impact major asupra indicatorilor stării de sănătate, cu prioritate pentru bolile oncolgice, cardiovasculare și cerebrovasculare;
- Depolitizarea managementului sistemului de sănătate prin asigurarea dezvoltării carierei profesionale, pe baza unui cadru instiuțional și legislativ, fundamentat pe criterii de prformanță;
- Dezvoltarea structurii de integritate la nivelul ministerului sănătății și a structurilor deconcentrate care să asigure respectarea principiului transparenței decizionale la toate nivelurile de funcționare a sistemului de sănătatate;
- Redefinirea sistemului informațional pentru a exclude redundanțele și a asigura validitatea și calitatea datelor;
- Dezvoltarea unui Sistem Informatic Integrat în Sistemul de Sănătate Publică, (SIISSP) ca suport pentru sistemul informațional, care să permită interoperabilitatea aplicațiilor informatice existente și viitoare pe baza unei arhitecturi integratoare, care să permită utilizarea eficientă a informațiilor în elaborarea politicilor de sănătate și managementul sistemului.
Organizarea serviciilor de sănătate
- Creşterea accesului populaţiei la servicii de sănătate de bază;
- Coordonarea/integrarea serviciilor de sănătate inclusiv prin identificarea şi dezvoltarea rolurilor altor instituţii cu impact potenţial asupra stării de sănătate (autorităţi publice locale, unităţi de învătământ, asistenţă socială, etc)
- Coordonarea îngrijirilor de sănătate prin asigurarea unor trasee optime pentru pacienţi, pe categorii de afecţiuni;
- Dezvoltarea de centre de sănătate ambulatorii multifuncţionale (specialităţi medicale; specialităţi paraclinice/servicii de imagistică/laborator/explorări funcţionale)
- Implementarea şi monitorizarea de instrumente care să asigure calitatea serviciilor de sănătate/siguranţa pacienţilor;
- Management profesionist al programelor naţionale de sănătate
- Asigurarea unui sistem informaţional performant pe plan orizontal și vertical care să integreze toate componentele sistemului sanitar.
Finanţarea sistemului de sănătate
În acest sens se vor promova măsuri referitoare la:
- Separarea finanţării serviciilor de sănătate în:
- pachet de servicii de sănătate de bază, pentru toţi cetăţenii – asiguraţi şi neasiguraţi – pachet care va cuprinde domeniile: urgenţă, prevenţie, programe naţionale de sănătate;
- pachet de servicii medicale suplimentare pentru cetăţenii asiguraţi în regim privat, asigurări deductibile într-o limită stabilită de Guvern;
- Reglementarea participării companiilor productoare de tehnologii medicale la finanţarea parţială a creşterii costurilor de utilizare a acestor tehnologii.
Resursa umană
Pregătirea şi atragerea de personal medical prin:
- Revizuirea sistemului de salarizare în direcţia flexibilizării şi stimulării performanţei si competitivităţii prin excluderea profesiei medicale și de asistent medical, inclusiv moașe din categoria personalului bugetar;
- Asigurarea formarii unui numar adecvat de categorii de personal cu preponderenta pentru specialităţile deficitare;
- Reformarea rezidențiatului în ceea ce privește admiterea, pregătirea și obținerea calificărilor de specialist;
- Asigurarea de condiţii suplimentare/motivante, în vederea instalarii de cabinete medicale în zonele defavorizate.
Dezvoltarea unor proiecte de atragere a resurselor umane:
- Rezidențiatul pe post susținut prin facilități din partea comunităților locale
- Subvenționarea chiriilor pentru medicii rezidenți și tinerilor specialiști de la comunitățile locale
- Acordarea unor facilități la deschiderea cabinetelor medicale ale medicilor de familie și ale medicilor din ambulatoriul de specialitate, centrelor multifunționale, inclusiv diminuarea redevențelor la un nivel acceptabil și coplata la utilități etc.
Infrastructură
Obiectiv fundamental: asigurarea de resurse financiare suplimentare din fonduri europene şi prin PPP, mai ales aferente cadrului financiar multianual 2014 – 2020.
Obiective specifice
- Reactualizarea documentaţiei şi demararea construcţiei a celor 8 spitale regionale de urgenţă, spitale de cel mai complex şi înal nivel calitativ;
- Dezvoltarea spitalelor judeţene de urgenţă de interes strategic şi creşterea competenţei acestora;
- Finalizarea extinderii infrastructurii SMURD la nivel naţional (asigurarea de echipaje SMURD la nivel rural pentru creşterea operativităţii și prin participarea autorităților locale);
- Menţinerea capacităţii de intervenţie prin dotarea serviciilor de ambulanţă şi SMURD utilizând programe multianuale de dotare;
- Recondiţionarea şi dotarea ambulatoriilor de specialitate din spitale prin programul POR, prin alte programe comunitare, prin programul cu Banca Mondială sau prin finanţare de la Ministerul Sănătăţii;
- Sprijinirea investiţiilor private în construcţia şi dotarea de spitale noi, prin garantarea creditelor de către statul român şi subvenţionarea parţială a dobânzilor;
- Dezvoltarea şi implementarea serviciilor e-health la nivel national;
- Reabilitarea si dezvoltarea platformelor de investigatii radiologice, terapie intensivă, radioterapie, precum și a blocurilor operatorii și a laboratoarelor de cardiologie intervențională, neuro-radiologia intervențională, gastroienterologia intervenționala și altele similare la nivelul spitalelor strategice;
- Înființarea unor centre pentru arși în cel puțin 3 regiuni pe lângă cele din București;
- Dezvoltarea unor centre de chirurgie cardiovasculară padriatică și neonatală.
Tehnologii medicale
- Dezvoltarea şi implementarea politicii de evaluare a tehnologiilor medicale;
- Dezvoltarea de politici specifice pentru domeniile de bază ale tehnologiilor medicale (medicamente, dispozitive medicale, echipamente de înaltă performanţă, etc.);
- Compensarea medicamentelor pentru pensionarii cu venituri reduse;
- Înfiinţarea Companiei Farmaceutice Naţionale pentru crearea diversității necesare asigurării pieței cu medicamente;
- Dezvoltarea Unifarm, companie de import şi distribuţie pentru asigurarea continuităţii aprovizionării şi desfacerii de medicamente pentru populaţie;
- Repornirea şi dezvoltarea activităţii Institutului Cantacuzino pentru asigurarea independenţei în domeniul vaccinurilor şi promovarea unor produse la export, institutul având rol strategic naţional şi regional;
- Dotarea cu echipamente performante a unor domenii de asistenţă medicală (ex. oncologie/radioterapie)
- Dotarea cu echipamente performante a unor domenii precum oncologie, radioterapie etc.
Orientările și direcțiile de acțiune se vor detalia prin legislație și acte normative secundare cu referire la:
- Asistenţa medicală primară
- Asistenţa medicală de specialitate din ambulator
- Asistenţa medicală spitalicească
- Asistenţa medicală de urgență
- Asistenţa medicală de reabilitare și recuperare
- Asistenţa medicală a persoanelor vârstnice
- Îngrijirea la domiciliu și îngrijirea paliativă
- Asigurarea tratamentului cu medicamente în ambulator
- Asigurarea calității serviciilor de sănătate
- Politici de resurse umane
- Asigurările de sănătate
- Prevenția în sănătate
- Auditul sistemului de sănătate și a componentelor acestuia
TINERET SI SPORT
Cand vorbim despre tineri vorbim despre viitorul acestei tari. Cand vorbim despre sanse pe care statul le acorda tinerilor aflati la inceput de drum, vorbim despre sanse pe care statul le da viitoarei societati, si cand vorbim despre speranta de viata crescuta si calitate a vietii nu putem sa omitem importanta sportului. Eu cred intr-o constructie puternica, intr-un viitor mai bun pentru tineri si pentru Romania. Programul de guvernare pentru tineret si sport trebuie sa urmareasca integrarea tinerilor pe piaţa muncii, printr-un program de asistenţă specială a acestora, de către instituţiile guvernamentale de profil, de la absolvire şi până la încadrarea în muncă; asigurarea condiţiilor pentru formarea continuă, pentru menţinerea nivelului de cunoştinţe şi competenţe la un nivel competitiv pe piaţa muncii; asigurarea condiţiilor pentru o viaţă intelectuală, culturală şi sportivă corespunzătoare, prin dezvoltarea şi modernizarea reţelei instituţiilor culturale, artistice şi sportive din mediul urban şi rural; asigurarea condiţiilor de trai decente, prin acces la o locuinţă în sistem ANL, în cazul în care tânărul nu deţine în familie alte proprietăţi; introducerea de facilităţi fiscale pentru tineri care îşi întemeiază o familie.
PRINCIPII
Politicile în domeniul tineretului au la baza urmatoarele principii generale:
- elaborarea si promovarea unor strategii globale si integrate si fundamentarea acestora în baza rezultatelor cercetarilor sociale actuale;
- asigurarea participarii tinerilor la deciziile care îi vizeaza, inclusiv la elaborarea, promovarea si realizarea politicilor în domeniul tineretului, în special prin intermediul structurilor neguvernamentale de tineret si pentru tineret;
- sporirea gradului de participare a tinerilor la viata publica si încurajarea acestora în vederea asumarii responsabilitatilor individuale sau de grup;
- sprijinirea si îndrumarea tinerilor în vederea participarii active a acestora la viata economica, educationala si culturala a tarii;
- stimularea cooperarii autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale cu structurile neguvernamentale de tineret si pentru tineret, prin înfiintarea de consilii consultative constituite din organizatiile neguvernamentale de si pentru tineret de pe lânga fiecare autoritate sau institutie publica centrala ori locala care gestioneaza fonduri destinate tineretului;
- garantarea dreptului la educatie, instruire si specializare profesionala;
- stimularea accesului tinerilor la informatie si tehnologii informationale;
- stimularea mobilitatii în rândul tinerilor;
- stimularea voluntariatului în rândul tinerilor;
- promovarea dialogului intercultural si combaterea rasismului, xenofobiei si intolerantei în rândul tinerilor.
DIRECTII DE ACTIUNE
Tineret
Educatie
- Program national de tabere tematice pentru elevi
- Stimularea tinerilor din mediul rural sa mearga la scoala
- Bursele sociale “trebuie” sa acopere cheltuielile de masa, rechizite si cazare necesare tinarului pentru o luna de studiu.
- Burse de merit pentru elevi realizate in parteneriat cu autoritatile locale.
- Burse de merit pentru studenti
- Crearea unui sistem real de intership in administratia publica centrala si locala pentru studentii cu rezultate deosebite si oferirea unui numar de locuri anual in sistemul public absolventilor cu rezultatele cele mai bune.
- Construirea de programe educaţionale de tipul a doua şansă pentru cei care au abandonat şcoala înainte de finalizarea studiilor;
Integrarea pe piata de munca
- Crearea de locuri de munca, acordarea de facilitati fiscale angajatorilor
- Programe de integrare în societate a copiilor care au crescut în căminele de copii, şcoli de corecţie sau sunt expuşi unor riscuri de tipul substanţelor care asigură dependenţă gravă (alcool, droguri etc.);
- Programe de sprijinire a tinerilor care provin din anumite zone defavorizate;
- Acordarea de facilităţi fiscale pentru tinerii români din străinătate care activează în anumite domenii de interes (ex.: informatică, cercetare, inovare, transfer tehnologic etc.) şi care decid să profeseze în ţară;
Locuinte pentru tineri
- Conform statisticilor, familiile tinere nu au posibilitatea de a-si procura propria casa. Acesta este si unul dintre principalele motive pentru care tinerii ne pleaca din tara.
- Pretul de achizitie al locuintelor pentru tineri va fi mult diminuat. Prin implicarea autoritatilor locale (primarie, consiliul judetean) si a guvernului se va ajunge la diminuarea substantiala a pretului locuintelor.
DIRECTII DE ACTIUNE
SPORT
In ceea ce priveste sportul, politicile guvernamentale vor incuraja dezvoltarea sportului de inalta performanta, un excelent mijloc de a promova Romania, de a intensifica sentimentul de mandrie nationala, dar si a sportului de performanta si a celui de masa.
- Întărirea statutului orelor de educaţie fizică în şcoli prin îmbunătăţirea conţinutului şi a modalităţilor de predare, a controlului acestora şi a modernizării activităţii cluburilor sportive şcolare şi a liceelor cu program de educaţie fizică;
- Implicarea României în organizarea unor competiţii sportive naţionale şi i nternaţionale de anvergură, aşa cum este cazul Festivalului Olimpic al Tineretului European, care urmează să se desfăşoare în Romania în 2013 cu circa 170 de ţări participante, circa 9.000 de persoane etc., fiind cel mai mare proiect competiţional sportiv din ţara noastră din ultimele decenii;
- Intensificarea măsurilor de supraveghere şi control a activităţii sportive a tuturor structurilor sportive;
- Modernizarea bazelor sportive naţionale aparţinând ANS şi COSR pentru îmbunătăţirea condiţiilor de pregătire a loturilor naţionale şi olimpice;
- Reorganizarea, impreuna cu Ministerul Sanatatii, a Institutului de Medicină Sportivă, a Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport şi a şcolii de antrenori după modele occidentale şi înfiinţarea unui Centru Naţional de Refacere şi Recuperare Sportivă.
- Organizarea de campionate şcolare şi universitare în cel puţin 10 ramuri de sport.
TRANSPORTURI
În ultimii 20 de ani România şi-a proiectat politicile publice în domeniul transporturilor atât în contratimp cu cele ale Uniunii Europene dar şi cu propriile interese pe termen lung. Una dintre problemele majore ale României, cu impact negativ semnificativ asupra stării economice și sociale a țării este absența unei rețele satisfăcătoare de transport rutier rapid (autostrăzi și drumuri expres). România are în acest moment puțin peste 500 de kilometri de autostradă în operare și aproximativ 250 de kilometri de autostradă în construcție. Cu toate acestea, există foarte multe tronsoane de drum național unde se remarcă valori extraordinare de trafic (de peste 11000 de vehicule pe zi), ceea ce reclamă existenţa unor autostrăzi sau drumuri expres
În privința rețelei de drumuri convenționale, se poate afirma că doar 35% din totalul de drumuri naționale și 15% din drumurile județene se află într-o stare bună sau foarte bună. Restul rețelei înregistrează probleme semnificative privind capacitatea portantă, planeitatea şi / sau starea lucrărilor de artă. În plus, anumite tronsoane de drum reabilitate sau modernizate în ultimii 20 de ani au suferit degradări importante din cauza lipsei întreținerii.
În ceea ce priveşte transportul pe calea ferată, sistemul feroviar din România a cunoscut în ultimele decenii o degradare accentuată cu implicaţii periculoase în siguranţa şi securitatea traficului susţinută de o subfinanţare cronică ceea ce a condus la efecte nocive şi greu de înlăturat. România evoluează încă în contratimp cu celelalte state membre UE, unde ponderea transportului auto scade, spre deosebire de ţara noastră în care aceasta creşte, fiind absolut necesară punerea în acord cu tendinţele şi obiectivele stabilite la nivelul UE
În transportul aerian România, deşi numărul de aterizări şi decolări este ridicat, valoric se înregistrează venituri mici deoarece majoritatea operatorilor sunt străini.
Transportul maritim pe scurtă distanţă şi transportul fluvial pot contribui la descongestionarea unor infrastructuri rutiere sau feroviare. Aceste două moduri de transport au rămas încă exploatate sub posibilităţi, atât din cauze transfrontaliere, cât şi din cauza stării infrastructurii portuare.
De asemenea, România nu are un operator de transport intermodal de anvergură internaţională, ceea ce semnifică, din nou, întârzierea aşezării ţării noastre în tendinţele transportului european.
Obiectivul general al strategiei în domeniul transporturilor îl reprezintă asigurarea infrastructurii şi serviciilor capabile să fie suportul activităţii economice şi sociale, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Pentru atingerea acestui obiectiv general şi a obiectivelor specifice din toate domeniile de transport, vor fi susţinute măsuri generale şi acţiuni obligatorii precum punctele intermodale naţionale, modernizarea infrastructurii de transport rutier şi feroviar, modernizarea aeroporturilor naţionale, respectiv a infrastructurii de transport naval, maritim şi fluvial.
Pentru finantarea lucrarilor, se vor folosi cu prioritate fonduri europene si fonduri extrabugetare.
INFRASTRUCTURA RUTIERĂ
Obiectiv general
Strategia privind infrastructura rutieră din România are în vedere preluarea eficientă a traficului, dezvoltarea regională echilibrată, eliminarea decalajelor, un sistem eficient de gestionare și întreținere a tuturor drumurilor naționale.
Obiectiv specific
Considerând construcția unei rețele eficiente de autostrăzi și drumuri expres ca fiind cea mai importantă prioritate în domeniul transporturilor pe termen scurt și mediu.
Măsuri
- Plecând de la o prioritizare clară în construcţia de autostrăzi, strategia presupune construirea principalelor axe autostradale strategice ale României, astfel:
- Finalizarea Autostrăzii Nădlac – Arad – Bucureşti pentru a lega România de Europa (Coridorul IV)
- Finalizarea Autostrăzii Transilvania
- Realizarea Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti – Braşov prin finalizarea tronsonului Braşov – Predeal – Comarnic
- Demararea lucrărilor la Autostrada vest – est Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni;
- Realizarea Coridorului IX paneuropean – Autostrada Bucureşti – Ploieşti – Focşani – Bacău – Paşcani.
- Demararea proiectului Autostrăzii de Sud București – Alexandria – Craiova – Drobeta-Tr.Severin – Timișoara.
- Finalizarea centurii Bucureşti la profil de autostradă (nord şi sud)
- În strânsă concordanţă cu strategia construcţiei de autostrăzi, vor fi realizate coridoare de legătură cu acestea prin intermediul drumurilor europene şi drumurilor expres analizate din perspectiva tipurilor de coridoare cu trafic intens, în concordanţă cu definirea polilor de dezvoltare şi aferente regiunilor de dezvoltare. Drumurile europene și drumurile expres vor reprezenta o alternativă, pe distanţe medii, la utilizarea autostrăzilor, pentru cei care nu doresc/nu pot plăti taxele de autostradă. Aceste drumuri vor face legătura între axele stradale și vor avea o geometrie care să permită transformarea lor ulterioară în autostrăzi, implicând costuri cât mai mici.
- Șoselele de centură pentru orașele aflate pe viitoare coridoare autostradale sau de drum expres vor fi construite exclusiv în profil rutier rapid. Astfel, programul de construcţie a variantelor de ocolire va continua prin realizarea a 50 de variante de ocolire.
- De asemenea va fi continuat programul de reabilitare a podurilor si pasajelor;
- Pentru a reduce semnificativ durata și costul proiectelor de modernizare a drumurilor publice, precum și pentru a minimiza impactul asupra mediului înconjurător, va fi utilizată pe scară largă tehnologia de reciclare in situ a drumurilor.
- Prin Programul Național de Reciclare in situ a Drumurilor (PNRD) guvernul va urmări aducerea până în 2016 în stare bună sau foarte bună a 75% din rețeaua de drumuri naționale și a 55% din rețeaua de drumuri județene. Ministerul Transporturilor va fi implicat activ în modernizarea drumurilor județene, acestea fiind preluate în administrarea sa pe perioada modernizării sau reabilitării.
- Pentru a preveni degradarea șoselelor naționale reabilitate în anii ’90 în cadrul Etapelor I – III de reabilitare a drumurilor naționale, în perioada 2013 – 2014 vor fi efectuate lucrări de reciclare in situ pe arterele cu cele mai sporite valori de trafic.
- În privința balastierelor şi a carierelor de piatră pentru materii prime pentru a limita importul materialele de construcţii și încurajarea exploatării, în mod rațional, resurselor materiale, vor fi promovate programe naţionale de exploatare a resurselor naționale de către firmele românești.
- Resursa financiară pentru autostrăzi trebuie să fie bazată pe atragerea finanţării private, prin promovarea Parteneriatului Public-Privat (PPP). Pe lângă implicarea pe scară largă a capitalului privat în construcţia de autostrăzi, pentru proiectele deja în execuţie sau în curs, finanţarea de la bugetul de stat va fi asigurată prioritar şi constant.
- Asigurarea finanțării va fi garantată prin lege, care să prevadă alocarea financiară multianuală pentru investițiile în infrastructură.
- Strategia de taxare a reţelei de autostrăzi va fi una unitară, concepută în aşa fel încât costul de utilizare a acesteia să fie optim. Taxarea autostrăzilor va fi realizată în sistem electronic (mai ieftin de implementat și de operat, și mai practic pentru utilizatori).
- Se va realiza o restructurare de amploare a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, principalele criterii fiind separarea completă a activităţii de management de proiect de activitatea de întreţinere şi administrare a drumurilor, precum şi organizarea de companii de management de proiect independente, care vor putea rezolva rapid şi eficient problemele apărute în decursul execuţiei.
- Reducerea numarului de accidente in traficul rutier prin reluarea Programului de eliminare a „punctelor negre” din trafic, cu prioritate pe DN 1, imbunatatirea si marirea capacitatii de control in trafic si introducerea de tehnologii noi de monitorizare a traficului.
INFRASTRUCTURA FEROVIARĂ
Obiectiv general
Realizarea unui sistem feroviar modern şi durabil în scopul creşterii vitezei de transport și asigurării unor servicii de calitate, în condiții de maximă siguranță
Măsuri
- Implementarea restructurării companiei în vederea redresării economico-financiare in conformitate cu Acordul cu Fondul Monetar Internaţional.
- Negocierea cu Uniunea Europeană a unui nou coridor european în cadrul TEN-T, pe axa Vest-Est (Budapesta – Odessa), în contextul unei abordări strategice integrate a politicilor în domeniul transporturilor şi dezvoltării regionale, coridor care să asigure legătura între statele ex-sovietice (bine dezvoltate feroviar, mari furnizoare de materii prime si mari consumatoare de produse finite) şi centrul si vestul Europei
- Din cei aproximativ 15.000 km de cale ferată desfăşurată, 60% să fie adusă la standarde europene pentru asigurarea unei viteze adecvate de transport, iar liniile rămase urmând a fi închiriate sau concesionate (în baza unor contracte ferme care să stabilească parametrii tehnici care trebuie asiguraţi de partenerul privat), trecute în conservare (prin menţinerea terasamentului) sau chiar dezafectate;
- Valorificarea activelor auxiliare neutilizate prin identificarea unor soluții alternative de exploatare a acestor active, în beneficiul căilor ferate;
- Reactualizarea algoritmului de calcul al TUI (taxa de utilizare a infrastructurii) în funcţie de criterii europene, printr-o politică a prețurilor bazată pe o strategie pe termen lung referitoare la dimensionarea rețelei, calitate și utilizarea previzionată
- Atragerea de capital privat prin promovarea de parteneriate public – privat dar si DE parteneriate public – public, prin asociere cu alte companii de stat din Europa care au experienţă, în vederea realizării unor proiecte precum:
- Construirea liniei de mare viteză pe secţiunea Curtici- Bucureşti-Constanţa;
- Dezvoltarea unei reţele comerciale prin asociere în vederea construirii de clădiri comerciale pe terenurile CFR.
- Modernizarea Gării de Nord din Bucureşti si a Garii de Nord din Timisoara.
- Construirea de linii noi de cale ferată si dublarea celor existente: construirea liniei noi de cale ferata Vâlcele – Râmnicu Vâlcea, construirea infrastructurii feroviare de acces la podul Calafat-Vidin, construirea si electrificarea firului II pe sectiunea Marasesti – Tecuci – Barlad – Iasi.
- Modernizarea a 30 de staţii de cale ferată dintre care 16 statii CF se află în executie.
- Modernizare instalaţiilor pentru creşterea siguranţei circulaţie – proiectul pilot de implementare a Sistemului Feroviar European de Management al Traficului nivel 2 (ERTMS nivel 2)
- Eliminarea punctelor periculoase de pe calea ferata astfel încât viteza comercială pe calea ferată să crească cu 30%;
- Implementarea unui program de modernizare şi informatizare a sistemului de dirijare, gestiune şi control al traficului feroviar;
TRANSPORTUL FEROVIAR DE CĂLĂTORI
Obiectiv general
Creşterea gradului de siguranţă şi confort prin asigurarea unor condiţii civilizate de călătorie, la standarde de calitate şi servicii ale UE în vederea atragerii unui număr suplimentar de călători pe calea ferată;
Măsuri
- Regândirea modului de alocare a subvenţiilor pentru susţinerea transportului feroviar de călători;
- Implementarea unui sistem de ticketing electronic, dar şi a unui sistem de emitere a legitimaţiilor de călătorie în tren sunt măsuri care vor conduce la dezvoltarea unui transport de călători eficient într-un sistem competitiv;
- Optimizarea rutelor de călători prin analiza cererii potențiale pe fiecare rută şi abordarea diferenţiată a acestora in funcţie de caracteristicile specifice.
- Atragerea de investiţii pentru înnoirea şi modernizarea parcului de material rulant din dotarea CFR Călători.
- Optimizarea interfeţelor online, inclusiv diversificarea platformelor online de vânzare de bilete, în vederea creşterii veniturilor.
- Implementarea unor programe de investiţii pentru respectarea normelor comunitare în sensul reducerii poluării fonice şi chimice, a ecologizării spaţiilor de producţie/mentenanţă, pentru managementul centralizat al deşeurilor.
- Reorganizarea pe centre de costuri şi profit, precum şi adaptarea resursei umane la noile cerinţe ale pieţei europene.
TRANSPORTUL FEROVIAR DE MARFĂ
Obiectiv general
Dezvoltarea transportului de mărfuri pe CFR prin măsuri de stimulare, eficientizare şi îmbunătăţire a condiţiilor de exploatare a serviciilor.
Obiectiv specific
Relansarea activităţii societăţii feroviare româneşti de marfă prin management profesionist, orientat pe obţinerea de profit şi valorificarea la maximum a potenţialului acestei companii şi, abia după atingerea unui anumit nivel de creștere economică, vinderea unui pachet minoritar de acţiuni.
Măsuri
- Reînnoirea şi modernizarea materialului rulant existent prin dotarea cu locomotive performante, cu producţie asimilată în România; modernizarea şi dotarea cu vagoane pentru mărfuri generale şi vagoane specializate.
- Gestionarea eficientă a resurselor umane;
- Optimizarea punctelor de triaj şi reducerea parcursurilor neproductive
- Dezvoltarea reţelei de transport RO-LA şi transport intermodal;
- Măsuri pentru atragerea transportului greu şi agabaritic şi a transportului de mărfuri periculoase;
TRANSPORTUL CU METROUL
- Functionarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucuresti avind ca scop integrarea transportului public urban de suprafaţă şi subteran sub coordonarea Primariei Generale a Bucurestiului si Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.
- Extinderea reţelei de metrou cuprinde finalizarea tronsonului 1 Mai – Laminorului; execuţia tronsonului Drumul Taberei – Universitate – Pantelimon; execuţia tronsonului Piaţa Victoriei – Aeroportul Băneasa – Aeroportul Henri Coandă.
- Achiziţia de material rulant trebuie să asigure înlocuirea parcului cu durata de viaţă expirată (50% din parcul circulant), creşterea frecvenţei de circulaţie, cât şi dotarea noilor magistrale cu trenuri.
TRANSPORTUL AERIAN
Obiectiv general
Asigurarea unui transport aerian performant și accesibil, respectând standardele, reglementările aplicabile și cerinţele de siguranţă și securitate
Măsuri
- atenţie deosebită va fi acordată celor șase aeroporturi de interes naţional strategic care vor funcţiona la nivel european şi mondial pentru a putea fi transformate în hub-uri pentru Europa şi ţările ex-sovietice:
- Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti
- Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu – aeroport de oraș destinat zborurilor private, utilitare
- Aeroportul „Traian Vuia” Timişoara – legătura cu zona vestică
- Aeroportul Iaşi – asigură deschiderea în zona estică a ţării
- Aeroportul Constanţa – scop militar şi turistic
- Aeroportul Cluj – zboruri regionale și domestice
- Dezvoltarea centrelor logistice,
- Pregătirea unor aeroporturi în vederea privatizării acolo unde fezabilitatea permite
- Stimularea intrării pe piaţă a operatorilor din domeniu şi a autonomiei aeroportuare.
- Dezvoltarea/modernizarea rețelei aeroportuare regionale și stimularea zborurilor point-to-point locale și regionale;
- Impulsionarea mediului de afaceri regional prin cresterea traficului de pasageri business
- Accesarea de fonduri structurale europene pentru modernizarea aeroporturilor, respectiv reducerea impactului angajarii de credite necesare pentru astfel de investitii in infrastructura
- Eficientizarea activității companiei TAROM, cel mai mare operator aerian naţional şi pregătirea acestei companii pentru privatizare.
- Stimularea reînnoirii flotei aeriene a diverşilor operatori, în vederea reducerii consumului de combustibil, încadrarii în schemele de emisii de CO şi a reducerii costurilor de întretinere.
- Sprijinirea autorităţilor locale Cluj, Sibiu, Târgu Mureş, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Arad, Caransebeş, Craiova, Buzău, Iaşi, Suceava şi Tulcea pentru mentinerea si imbunatatirea standardelor de siguranta si securitate a traficului aerian
- Continuarea proiectului de investiţii al ROMATSA privind instalarea şi modernizarea sistemului de aterizare fără vizibilitate (ILS).
TRANSPORTUL NAVAL
Obiectiv general
Asigurarea siguranţei traficului şi eficienţei ambientale a transportului naval.
Măsuri
- Promovarea folosirii transportului pe căile navigabile interioare;
- Realizarea graduală a proiectelor pe Coridorul VII ce contribuie la asigurarea navigabilităţii pe Dunăre în condiţii de siguranţă, pe tot parcursul anului, pe canalele navigabile Dunăre – Marea Neagră şi Poarta Albă – Midia Năvodari;
- Dezvoltarea portului Constanţa ca port regional strategic şi includerea sa în reţeaua de autostrăzi maritime. Portul Constanţa trebuie să devină una din cele mai importante porţi de intrare – ieşire din Europa a mărfurilor pentru Orientul Îndepărtat, folosind ruta Oceanul Indian – Marea Roşie – Canalul de Suez şi coridorul Traceca. În acest sens, în portul Constanţa va fi finalizat digul de nord şi se vor crea noi dane, astfel încât portul să-şi mărească capacitatea de operare cu 50%.
- Modernizarea porturilor dunărene şi dezvoltarea acestora ca centre logistice intermodale, care servesc drept sprijin la realizarea progresivă a reţelei intermodale de mărfuri
- Ecologizarea, modernizarea danelor şi creşterea siguranţei traficului fluvial pentru toate porturile dunărene
- Reorganizarea instituţiilor din domeniu, în conformitate cu legislaţia europeană.
- Finalizarea lucrărilor de consolidare si intretinere a malurilor, in special pe canalul Sulina si pastrarea adâncimilor de navigaţie pe Dunărea de Jos şi bara Sulina.
- Reluarea programului de dezvoltare a facilităţilor pentru turişti prin finalizarea conexiunilor terminalului de pasageri din Portul Constanţa.
- Modernizarea terminalului de pasageri din Portul Tulcea.
- Modernizarea sau construirea în colaborare cu autorităţile locale a facilităţilor portuare pentru turişti în dorinţa de a mări accesibilitatea porturilor fluviale pentru turiştii aflaţi în croazieră pe Dunăre.
TRANSPORT INTERMODAL
Obiectiv general
Facilitarea schimbului modal către alte moduri de transport mai puțin poluante, precum cel feroviar având astfel un impact pozitiv atât asupra economiei, cât și asupra protecţiei mediului.
Măsuri
- Realizarea a cinci centre intermodale principale (Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Iaşi şi Braşov) şi a şase centre secundare (Craiova, Cluj, Târgu Mureş, Suceava, Giurgiu şi Piteşti) prin accesarea unor proiecte cu finanţare europeană.
- Identificarea unor soluţii financiare pentru asigurarea facilităţilor aferente transportului intermodal rutier şi maritim de călători şi combinat de marfă, ca factori definitorii în strategia de protecţie a mediului şi descongestionare a şoselelor.
TURISM, IMM SI MEDIUL DE AFACERI
Sectorul turistic a fost afectat de lipsa unor politici generale ,pe termen lung ,de orientare si dezvoltare a sectorului. Din acest motiv nu au putut fi valorificate resursele naturale,culturale ,geografice ,de mediu,de patrimoniu si etnografice.
Exista potential de crestere a eficientei turismului, a mediului de afaceri, a IMM-urilor, in ceea ce priveste contributia la PIB si la valoarea adaugata. Una din cauzele performantei mai scazute (productivitatea si inovarea ) a IMM-urilor a fost datorata sistemului de reglementare si legislativ, care nu a recunoscut necesitatea de a trata diferit IMM-urile fata de intreprindeile mari (mai ales microintreprinderile).
Obiectivul general al strategiei în domeniul Turismului, IMM şi Mediului de afaceri implică, pe de o parte, un efort de reconstrucţie, promovare şi creştere a numărului de turişti şi, pe de alta parte, în implementarea de politici privind sporirea competitivității economice și refacerea încrederii investitorilor şi, în general, a clasei antreprenoriale în mediul de afaceri românesc. Aceste activităţi vizează promovarea României ca destinaţie turistică prin realizarea unei strategii turistice naţionale, îmbunătăţiri aduse în plan legislativ, facilităţi fiscale şi o serie de soluţii sectoriale în domeniul turistic. În ceea ce priveşte IMM-urile şi sprijinirea mediului de afaceri, avem în vedere o serie de facilităţi fiscale pentru crearea de locuri de muncă, stimularea şi dezvoltarea sectorului IMM şi consolidarea instrumentelor de garantare şi contragarantare pentru stimularea sectorului IMM.
Strategie în turism
- Preluarea modelului de organizare din tari cu experienta in turism, referitoare la Sistemul de Turism Local pe zone omogene din punct de vedere natural si antropic, pentru a valorifica, intr-un sistem integrat, resursele locale culturale, agricole, mestesugaresti etc.;
- Consolidarea experientelor si traditiilor din turismul romanesc (turismul montan, de litoral, de tineret, circuitele culturale, turismul rural etc.) prin racordarea lor la tendintele si practicile europene si mondiale;
- Dezvoltarea si promovarea produselor turistice cu valoare adaugata (turismul eco, de sanatate, de conferinte si congrese, cultural etc.);
- Introducerea standardelor de calitate in activitatea turistica, care devin principal instrument de control al statului in domeniul turismului;
- Descentralizarea activitatii de autorizare si avizari;
- Promovarea si valorificarea avantajului competitiv al unor produse si servicii romanesti (medicale, agricole, IT, industrii creative etc.).
Cooperare instituţională în sprijinul promovării turistice
- Aşezarea unor noi relaţii între Ministerul Turismului şi Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului pentru promovarea unor programe comune privind taberele şcolare şi studenţeşti organizate în extrasezon;
- Cooperarea între Ministerul Turismului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale privind creşterea numărului de pensionari beneficiari ai programelor de îngrijire a sănătăţii în staţiunile de turism balnear;
- Dezvoltarea unor programe comune cu Ministerul Sănătăţii privind recuperarea forţei de muncă în staţiunile de turism balnear;
- Colaborarea cu Ministerul de Externe pe linia creşterii numărului de turişti care ne vizitează ţara (un regim mai facil pentru acordarea de vize pentru turişti);
- Colaborarea cu Ministerul Culturii pe linia punerii in valoare a patrimoniului cultural si istoric al României.
Măsuri instituţionale şi legislative în domeniul turismului
- Adoptarea Legii Turismului, care să prevadă: legislaţia cu privire la pregătirea profesională şi învaţământul de specialitate; legislaţia privind activitatea de autorizare şi control; legislaţia privind facilităţile fiscale pentru investiţiile în turism şi politica tarifară; legislaţia privind parteneriatele public-private în domeniul promovării turistice pe plan extern;
- Extinderea sistemului pentru colectarea şi analiza regulată a statisticilor şi studiilor de piaţă;
- Dezvoltarea unei reţele de centre de informare turistică în principalele zone turistice.
Măsuri fiscale pentru stimularea turimului românesc
- Scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de 3 ani pentru investitii noi în cluburi de turism (hoteluri, spa, agrement, restaurante etc.), precum si pentru parcuri tematice, de distractie si echitatie;
- Scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de 5 ani pentru investitii în turismul balnear;
- Scutirea de impozit pe profitul reinvestit, cu conditia efectuării de investitii pentru îmbunătătirea structurii de cazare, alimentatie publică, agrement, porturi turistice si parcuri de distractie;
- Cresterea de 10 ori a taxelor si impozitelor pentru structurile hoteliere privatizate si nefolosite sau răscumpărarea de către stat a structurilor hoteliere privatizate si lăsate în paragină, modernizarea si reprivatizarea lor;
- Transformarea litoralului românesc în Zonă cu statut special, cu limită teritorială de 10 km pe uscat si 10 km în largul mării. Acest statut se aplică si regimului fiscal pentru cazinouri si jocuri de noroc;
- Oferirea de facilităti fiscale operatorilor din turism care obtin eticheta ecologică pentru pensiunile si capacitătile de cazare pe care le detin.
Turismul pe litoralul românesc
- Reglementarea juridică a situatiei plajelor printr-un nou act normativ. Plajele vor rămâne în proprietatea Consiliilor Locale si vor fi date hotelurilor în regim de comodat;
- Agentii economici vor fi obligati să întretină plajele conform clasificărilor hotelurilor si prin respectarea standardelor de calitate aferente;
- Organizarea irigării spatiilor verzi din statiuni, a iluminatului si rezolvarea problemei câinilor vagabonzi;
- Reglementarea poluării fonice şi amplasarea de bariere in larg pentru oprirea algelor;
- Crearea de cât mai multe parcări pe Litoral;
- Introducerea, în normele de clasificare a obligativitătii reabilitării exterioare a hotelurilor;
- Extinderea sezonului estival, precum şi obligativitatea, prin metode stimulative si mai putin corective, a deschiderii tuturor unitătilor de la data de 1 Mai, până la 30 Septembrie;
- Reluarea proiectului Statiunii Europa.
Turismul la munte
- Continuarea programului “Superschi în Carpati”, cu lărgirea si îmbunătătirea domeniului schiabil;
- Continuarea programului “Domeniul schiabil Predeal – Azuga”. Acordarea de facilităti pentru investitorii care doresc să realizeze noi pârtii şi realizarea de noi pârtii prin parteneriate stat – privat;
- Agrement în zona Montană prin „Aqua parcuri” (Baden halle) în statiunile mari, piscine acoperite prin parteneriate comunitate locală – administratie centrală – investitor privat;
- Valorificarea durabila a capitalului natural unic in UE reprezentat de padurile virgine impreuna cu fauna, flora si peisajul aferent pentru turism “ECO”.
Turismul balneo
- Un program national de refacere a infrastructurii statiunilor de tratament;
- Promovarea si reluarea relatiilor externe în legătură cu acest tip de turism;
- Promovarea turismului medical.
Agroturismul
- Valorificarea locală a traditiilor, a atelierelor de mestesugari, promovarea zonelor mai putin cunoscute si a activitătilor specifice;
- Rezolvarea problemei privind obtinerea avizelor de functionare în domeniul turistic rural. Trebuie facută diferentierea între operatorii cu activităti mici si cei cu activităti mari, ca si între pensiunile turistice si cele agroturistice;
- Un program pentru valorizarea si conservarea satelor cu un deosebit caracter natural, arhitectural, monumental sau agrar-ecologic;
- Programul Tradeco – Traditional si Ecologic.
Turism tematic si de divertisment
- Reînvierea si identificarea unor festivaluri, carnavaluri, târguri si alte evenimente traditionale, specifice diferitelor zone si regiuni din România;
- Dezvoltarea unor parcuri tematice (acvatice, educative sau culturale) în parteneriat public privat.
Turismul cultural
- Cooperare institutională între Ministerul Turismului, Ministerul Culturii si autoritătile locale, pentru ameliorarea calitătii, diversificării si promavării ofertei turistice culturale;
- Căi de acces moderne spre obiective. Interzicerea activitatilor si amenajarilor care afecteaza integritatea siturilor arheologice.
Turismul în Delta Dunării
- Valorificarea potentialului „eco-turistic” al Deltei;
- Dezvoltarea turismului în Deltă ca sursă de finantare pentru programele de reconstructie ecologică, prezervare a capitalului natural si subzistentă a populatiei locale;
- Promovarea si diversificarea activității de vânătoare si pescuit;
- Promovarea unui turism de cunoaștere, cu valente știintifice, profesionale pentru diferiti solicitanti (naturalisti ornitologi, ecologi, geografi etc.);
- Extinderea excursiilor – forma specifica de practicare a turismului in Delta – cu hidrobuze, hoteluri plutitoare si pontoane dormitor;
- Promovarea unor forme de agrement sportiv si nautic localizat in zonele localitatilor Sulina, Sf. Gheorghe, Crisan, Murighiol si Jurilovca;
- Promovarea turismului tematic, ca turismul apicol in zona Caraorman, turism hipic in Padurea Letea;
- Promovarea turismului ecologic in zone protejate ca Letea, Matita-Merhei, Fortuna;
- Derularea tuturor programelor se va face in contextul protejarii si conservarii întregului ecosistem al Deltei Dunării;
- Drum expres care sa lege judetul Tulcea de Coridorul IX de transport care leaga orasele Bucuresti de Kiev si Moscova prin Orasul Focsani-Galati-Braila-Tulcea-Constanta de autostrada A2 si conexiunea cu accesul si tranzitul rutier de marfuri si persone catre sudul şi nordul Europei;
- Reabilitarea si modernizarea conditiilor de trafic naval maritim Tulcea şi Sulina, respectiv traficul fluvial de marfuri si de calatori pe Dunare;
- Reabilitarea si imbunatatirea conditiilor de mediu in ecosistemul administrat de A.R.B.D.D ( proiecte de reconstructie ecologica si renaturare a tuturor zonelor ce sunt necesare pentru biodiversitate, imbunatatirea circulatiei apei in Delta Dunarii ) cat si pe litoralul Marii Negre;
- Dezvoltarea sectorului de turism in Delta Dunarii prin masuri concrete de actiune precum reabilitarea si realizarea unor trasee turistice in Judetul Tulcea cat si a Deltei Dunarii – Brand National; reabilitarea si modernizarea falezelor localitatilor amplasate pe malul Dunarii: Tulcea, Mahmudia, Sulina pentru accesul navelor de agrement, croaziera şi yachting; realizarea unei retele de centre de informare turistica a Judetului Tulcea cat si a Deltei Dunarii; dezvoltarea sectorului privat de turism si marirea numarului de locuri de cazare; realizarea unei piste olimpice de caiac canoe in judetul Tulcea.
IMM ŞI MEDIU DE AFACERI
Facilităţi fiscale pentru crearea de locuri de muncă
- Scutirea (suportarea, de la Bugetul de stat), pentru o perioadă de 1 an, a contribuţiilor sociale datorate de angajatori în cazul angajării cu contract de muncă pentru o durată cel puţin egală cu 2 ani, a tinerilor cu vârsta sub 25 de ani şi a persoanelor cu vârsta mai mare de 45 de ani;
- Program care sa asigure consiliere, acces la internet si alte surse de informatii referitoare la locurile de munca disponibile la agentiile locale pentru ocuparea fortei de munca, in licee si universitati. Accesarea acestor resurse sa fie o conditie pentru platirea indemnizatiei de somaj si pentru terminarea studiilor. Renumerarea consilierilor / agentilor sociali sa fie bazata pe rata de angajare a celor consiliati;
- Stimularea mobilitatii tinerilor prin subventii pentru chirie pentru cei care se muta in alt judet pentru primul loc de munca.
- Program de incurajare a tinerilor rromi sa intre pe piata alba de munca care prevede un stagiu platit de stat, cursuri de specializare si pregatire si la final, consiliere pentru plasamentul pe piata de munca;
- Program de dezvoltare a retelei nationale de colectare, depozitare si prelucrare a produselor agricole, prin parteneriate public privat.
Consolidarea instrumentelor de garantare şi contragarantare pentru stimularea investiţiilor în sectoarele strategice (inclusiv creditarea rurala)
- Capitalizarea Fondului de garantare şi a Fondului de Contragarantare. Extinderea sistemului de garantii pentru investiţii în domeniile considerate strategice. Se vor putea stimula investiţiile in energie, agricultură si industria alimentară, turism, IT, IMM, consolidarea polilor industriali de competitivitate s.a.
- Proiectul Prima Casa va fi transformat in proiectul Noua Casa, adresat doar pentru achizitionarea de locuinte noi
Stimularea şi dezvoltarea sectorului IMM. Consolidarea instrumentelor de garantare şi contragarantare pentru stimularea sectorului IMM
- Promovarea și implementarea modificărilor legislative necesare recunoașterii contragaranțiilor ca instrumente diminuatoare de risc de credit, în mod similar contragaranțiilor acordate de instituții similare din Uniunea Europeană (Portugalia, Spania etc.);
- Operaţionalizarea şi susținerea de către Guvern a unor programe în concordanţă cu noua generație de instrumente financiare inovatoare – platformele de capital propriu și platformele de datorie ale UE – respectiv Programul-cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020; Programul pentru competitivitatea întreprinderilor și IMM-uri COSME; Programul Uniunii Europene pentru schimbări sociale şi inovare socială; Europa Creativă;
- Înființarea unui fond de investiții cu capital de risc, prin participarea statului într-un parteneriat deschis și a unor bănci / instituții financiare interesate, care să permită sectoarelor generatoare de creștere să acceadă la surse alternative de finanțare, în condițiile în care sectorul bancar este deosebit de rezervat în a-și asuma riscurile pe care le implică această categorie de clienți/activități;
- Direcționarea strategiilor CEC Bank și Eximbank către sprijinirea absorbției fondurilor europene și a investițiilor și crearea unor parteneriate cu băncile (CEC, Eximbank etc.) în vederea acordării de credite cu dobândă redusă pentru cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri europene, inclusiv a unui parteneriat cu ARB din perspectiva identificării soluțiilor de asigurare a accesibilității creditelor pentru IMM din perspectiva criteriilor Basel III;
- Reglementarea cadrului juridic necesar implementării de „business angels”, ca alternativă, la nivel micro, a bursei de valori, atrăgând capital dinspre investitori înspre firme mici, necotate;
- Reglementarea instituţiei „Mediatorul de credite” pentru găsirea soluțiilor de creditare în cazul în care apar dificultăți în dialogul cu băncile și accesul la finanțare;
- Direcționarea cu prioritate a sprijinului prin garanții și contragaranții către sectoarele economice cu valoare adăugată mare şi a polilor de competitivitate;
- Dezvoltarea sistemului de fonduri regionale de garantare și încurajarea sistemului de asociere (mutualist);
- Inițierea și implementarea de programe tip long life learning destinate sectorului privat
- Elaborarea unui cadru normativ specific pentru categoria IMM-urilor care activează în domeniul cercetării – dezvoltării și inovării ori care inițiază proiecte în acest domeniu;
- Instituirea unui mecanism unitar și corelat de alocare a fondurilor publice către sistemul de garantare – contragarantare în vederea eficientizării utilizării resursei publice, direcționării acesteia spre activitățile cu impact mai ridicat în ceea ce privește gradul de multiplicare și respectarea principiului că cheltuielile din bugetul de stat trebuie să aducă beneficii clare și vizibile pentru sectorul IMM.
MINORITĂŢI
Guvernul României se va implica pentru asigurarea dreptului de a-şi păstra şi dezvolta liber exprimarea identităţii etnice pentru toţi cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, astfel încât să se poată manifesta pe deplin în viaţa publică, în administraţie şi justiţie în sfera culturii, limbii, religiei, educaţiei, vieţii publice, în conformitate cu Constituţia României cu angajamentele României în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum şi cu documentele europene şi internaţionale în materie. Va fi stimulat efortul comun şi dialogul cu minorităţile naţionale în vederea îmbunătăţirii actului decizional şi afirmării identităţii etnice.
Principiul de bază în relaţiile interetnice trebuie să fie egalitatea deplină de drepturi şi şanse de afirmare a identităţii. Politica faţă de minorităţi vizează păstrarea, afirmarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice prin politici afirmative; combaterea discriminării şi promovarea toleranţei; promovarea valorilor diversităţii culturale; încurajarea dialogului interetnic; eliminarea oricărei forme de extremism, şovinism, antisemitism; îmbunătăţirea situaţiei romilor şi continuarea politicilor de reducere a decalajelor dintre populaţia romă şi societate în ansamblu.
Multiculturalitatea reprezintă una dintre valorile fundamentale ale României. În acest sens Guvernul își propune să adopte o serie de politici care să contribuie la dezvoltatrea cadrului legal și instituțional privind minoritățile naționale din România. Ne propunem să adoptam Legea cadru privind statutul minorităților naționale din România și să susținem înființarea instituțiilor care fac obiectul acestei legi.
În ceea ce privește învățământul în limbile minorităților naționale precum și programele de învățare a limbii și literaturii materne, Guvernul va adopta, în urma consultării cu reprezentanții minorităților naționale din Parlamentul României, legislația subsecventă Legii educației naționale.
Guvernul va susține minoritățile naționale în scopul menținerii identității lingvistice, tradițiilor și cultuirii minorităților naționale. În ascest sens, Guvernul va sprijini instituțiile culturale ale minorităților naționale, întreținerea patrimoniului cultural mobil și imobil al acestora, precum și va accelera procesul de restituire al imobilelor cultelor și comunităților minorităților naționale.
DIRECŢII DE ACŢIUNE
- Crearea cadrului legal privind utilizarea limbii materne în structurile deconcentrate ale statului.
- Se vor lua măsuri guvernamentale, inclusiv acte normative pentru punerea în aplicare a prevederilor legii privind ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare.
- Guvernul va sprijini în continuare adoptarea proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale din România.
- În ceea ce priveşte aspectele instituţionale, Guvernul va sprijini (financiar) în mod corespunzător Institutul pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale (ISPMN).
Continuarea şi consolidarea protecţiei sectoriale a drepturilor minorităţilor naţionale, în acord cu cerinţele integrării României în Uniunea Europeană
- Aplicarea legii educației privind învățământul în limbile minorităților naționale.
- Consolidarea cadrului instituţional necesar reprezentării proporţionale şi consultării politice a minorităţilor la nivel legislativ şi executiv, atât la nivel naţional cât şi la nivel local.
- Se va ține cont de tradițiile, cultura diferitelor zone ale țării la reorganizarea administrativă.
- Finanţarea unor programe de dezvoltare culturală şi interculturală specifice, atât la nivel comunitar, cât şi la nivel naţional.
- Asigurarea unor programe în limba maternă la radio şi televiziune pentru toate minorităţile naţionale, în special pentru comunitatea maghiară, astfel încât să se asigure satisfacerea nevoilor culturale şi de comunicare în limba maternă la nivel naţional. În acest sens vor fi extinse emisiunile studiourilor publice de radio şi televiziune finanţate din buget pentru ca acestea să emită în limba maghiară pe tot parcursul zilei.
- Asigurarea condiţiilor pentru conservarea şi dezvoltarea patrimoniului confesional, în contextul respectului pentru principiile libertăţii de conştiinţă şi al pluralismului religios.
Orientarea resurselor financiare spre proiecte viabile
- Promovarea valorilor ce decurg din diversitatea etnică şi culturală la nivel naţional şi local prin finanţarea unor activităţi pe bază de proiecte.
- Orientarea resurselor financiare publice către finanţarea unor activităţi specifice pe bază de proiecte.
- Promovarea diversităţii culturale în scopul eliminării prejudecăţilor şi recunoaşterea valorilor comune.
- Sprijinirea şi încurajarea programelor regionale, a accesului la fonduri de dezvoltare comunitare, în vederea realizării unei dezvoltări durabile în zone tradiţionale.
- Problematica legată de comunitatea romilor reprezintă un domeniu aparte, care necesită atât eforturi pe plan intern, cât şi corelarea cu eforturile europene de eliminare a decalajelor în societate.
Aplicarea mult mai eficientă a strategiei naţionale şi reorientarea acestei strategii spre programe specifice, menite să asigure îmbunătăţirea substanţială a situaţiei romilor, cu un accent deosebit pe comunitățile de romi aflate într-o situație de sărăcie extremă
- Consolidarea structurilor de implementare a strategiei naţionale pentru romi la nivel local.
- Realizarea unui parteneriat viabil între structurile administraţiei publice şi comunităţilor de romi.
- Rezolvarea problemelor legate de dreptul de proprietate asupra terenurilor şi locuinţelor deţinute de romi şi implementarea unor programe de reabilitare a locuinţelor din zonele locuite de romi prin asigurarea energiei electrice, a apei potabile, a canalizării, a gazului metan, a salubrităţii.
- Eficientizarea măsurilor ce vizează aspecte sectoriale (accesul pe piaţa muncii, promovarea de activităţi generatoare de venit, accesul la servicii medicale, reducerea abandonului şcolar, promovarea valorilor artistice, crearea unor programe de educaţie civică, prevenirea infracţionalităţii).
PRINCIPALELE IPOTEZE MACROECONOMICE
Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici
2012 |
2013 |
2014 |
2015 |
2016 |
|
– Produs intern brut, creştere reală fata de anul precedent, % |
0,9 |
2,0 |
3,0 |
3,3 |
3,5 |
– Deficitul contului curent, %PIB |
-3,7 |
-3,8 |
-4,0 |
-4,3 |
-4,5 |
Creşterea preţurilor de consum | |||||
– sfârşitul anului |
5,1 |
3,5 |
3,0 |
2,5 |
2,3 |
– medie anuală |
3,4 |
4,3 |
3,3 |
2,8 |
2,5 |
Cursul de schimb mediu – lei/euro |
4,45 |
4,50 |
4,45 |
4,40 |
4,40 |
Deficitul bugetar, %PIB, metodologia pe fluxuri de numerar (cash) |
-2,2 |
-1,8 |
-1,4 |
-1,4 |
-1,3 |
Datoria publica bruta, % PIB, metodologia europeana |
34,4 |
33,9 |
33,0 |
32,9 |
32,1 |
Sursa: CNP, FMI, 2012