Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PRIMĂRIA MINTE DE ÎNGHEAŢĂ TULCEA! PRIMĂRIA MINTE DE ÎNGHEAŢĂ TULCEA!
  Primăria Tulcea induce în eroare populaţia prin afişarea unui anunţ incorect, mai exact un anunţ mincinos, un fel de literatură falsă de anticipaţie.... PRIMĂRIA MINTE DE ÎNGHEAŢĂ TULCEA!

  Primăria Tulcea induce în eroare populaţia prin afişarea unui anunţ incorect, mai exact un anunţ mincinos, un fel de literatură falsă de anticipaţie.
Altfel nu se explica anunţul postat la intrarea în sediul primăriei Tulcea, care anunţa negru pe alb, cum ca „Taxele şi impozitele locale pentru anul 2012 au fost mărite (indexate) cu 16,05 % datorită Hotărârii Guvernului României nr. 1309/27 decembrie 2012 “.
Şi asta pentru că oamenii informaţi ştiu deja că mărirea taxelor şi impozitelor locale au fost mărite cu 10% în cadrul şedinţei ordinare de Consiliu Local din data de 20 decembrie 2012, deci cu 7 zile înainte de data publicată ca scuză de reprezentanţii Primăriei. O încercare de manipulare care atestă dealtfel afirmaţiile publice din respectiva şedinţa, cum că primarul Hogea vrea să se răzbune pe tulceni deoarece a pierdut controlul în Consiliul Local şi principalele direcţii din subordine, preluate de PPDD.

CU SPRIJINUL PPDD: HOGEA A SCUMPIT TAXELE CU 10%! USL A VOTAT ÎMPOTRIVĂ

La iniţiativa primarului Constantin Hogea taxele locale au fost majorate cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2013.
Iniţiativa a fost aprobată cu votul consilierilor PDL şi PPDD, în timp ce consilierii USL au votat împotrivă.
„Să ştie toată lumea că Guvernul nu ne obligă să majorăm nimic, ca dovadă că puteam vota toţi împotrivă, aşa cum a votat grupul USL.
E clar că este vorba de o răzbunare a primarului Hogea deoarece tulcenii au votat cu USL şi nu cu PDL, acum vrea să se răzbune “a declarat consilierul Ciprian Pericleanu.
Deşi în prag de sărbători, discuţiile dintre primarul Hogea şi consilierul Pericleanu au degenerat, important fiind rezultatul final, o majorare a unor taxe locale cu aproximativ zece procente, în condiţiile în care Guvernul nu a publicat o ordonanţă care să oblige Consiliile Locale la această majorare.
„Nu s-a publicat deocamdată, dacă se publică de Crăciun sau pe 30 decembrie, cine va veni să mai voteze o majorare, de sărbătoare? “a motivat că o scuză anticiparea majorării taxelor primarul Hogea.
(articol publicat la data de 20 decembrie, în ziua în care Hogea a propus şi consilierii PDL şi PPDD au aprobat mărirea taxelor, atunci când nu exista, ca şi acum dealtfel, nici o obligaţie de a mari taxele locale)