De ceva vreme prin târg s-a dus vestea despre dărnicia primarului Hogea şi motivul pentru care sărmanii oraşului s-ar îngrămădi să intre în audienţe în zilele în care acesta catadicseşte să îşi facă apariţia. Motivul ar fi sub forma unor tichete de cadou pe care cu generozitate ar fi împărţite celor ce solicita locuri de muncă, locuinţe, etc, dar în final se mulţumesc şi cu un tichet cu care îşi pot cumpăra ceva de mâncare pentru câteva zile. Ca o fi sau nu aşa, o ştiu cei ce se întrevăd între patru ochi, cert este că nimeni nu bănuieşte că primarul ar scoate din bugetul familiei bani pentru a ferici sutele de persoane ce vin în audienţe…
Şi aici ne-a sărit în ochi un pasaj formulat de inspectorii Curţii de Conturi, care ar lămuri provenienţa tichetelor cadou.
„SC Energoterm SA Tulcea a înregistrat pe cheltuieli de protocol un număr de 1095 tichete cadou, în valoare de 11 mii lei, în lipsa documentelor justificative, contrar prevederilor legale.
De asemenea, în bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Energoterm SA, aprobat pe anul 2011 de Consiliul Local al Municipiului Tulcea, nu au fost cuprinse prevederi bugetare pentru tichete cadou pentru protocol, ci numai pentru tichete cadou pentru cheltuieli sociale şi tichete de masă “.