Ieri seară, la ora 18.04, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a fost anunţat prin intermediul numărului unic de apel de urgenţă 112, să intervină în apropierea localităţii I.C.Brătianu, judeţul Tulcea, pentru scoaterea unui autoturism care de pe carosabil a plonjat într-un canal de irigaţii, în interiorul acestuia aflându-se două persoane. La faţa locului, s-a deplasat un echipaj al descarcerării şi un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin. Ajunşi la locul intervenţiei, echipajele ISU au constatat că între timp din autoturism una dintre persoane a reuşit să iasă singură, insă cea de-a doua a rămas încarcerată în interiorul acestuia.
În cooperare cu Primăria comunei I.C.Brătianu, care a adus la locul incidentului un utilaj greu, forţele ISU ,,Delta” Tulcea s-au mobilizat şi au scos autoturismul din canal , în care se afla şi cea de-a doua persoană, decedată.