TARHON AR VREA DIN NOU PREŞEDINTE!
ActualitatePoliticaVocea targului 22 februarie 2013 D.C.
Surse din PDL Tulcea spun că fostul preşedinte Victor Tarhon ar dori să candideze din nou la conducerea organizaţiei judeţene. Mai mulţi membrii importanţi spun că au auzit despre intenţia fostului preşedinte de a candida, şi ar susţine aceasta candidatură, mai ales după ce mai nou, preşedintele interimar Constantin Hogea a început să copieze stilul unui mai vechi lider de partid tulcean, pregătind după criterii proprii lista delegaţilor ce vor participa la apropiata Convenţie Naţională cu drept de vot. Din câte se aude, la convenţie ar urma să participe aproximativ o sută de delegaţi tulceni!
Deocamdată nu s-a aprobat oficial o rezoluţie cu privire la cui vor acorda voturile delegaţii tulceni, ultima întrunire de taină a liderilor PDL având loc ieri seară într-un club de la marginea oraşului, existând un zvon cum că la întrunire ar fi ajuns şi viitoarea candidata Elena Udrea, zvon negat oficial de mai mulţi participanţi.
Alte voci din partid spun, neoficial, că există şanse mari ca organizaţia tulceană să se rupă în două, nefiind exclusă apariţia unui nou PLD, format dintr-o aripă de nemulţumiţi de actuala situaţie, neexistând o situaţie clară a membrilor ce au abandonat partidul, o analiză a organizaţiilor din judeţ şi o strategie de viitor.