Sala Sporturilor din municipiu găzduieşte sâmbăta prima ediţie a supercupei Dobrogei.De la ora 18 se vor întâlni echipele Marix, campioana judeţului Tulcea şi Club 29, reprezentanta Constantei. Ideea acestui eveniment îi aparţine preşedintelui AJF Tulcea, Petre Badea.
„ „Colaborarea dintre Tulcea şi Constanţa este una excepţională şi domnul Vasile Mihu, preşedintele AJF Constanţa, a fost foarte receptiv la iniţiativele care au privit confruntările sportive dintre cele două judeţe la fotbal. Ba chiar judeţele limitrofe ne privesc mai nou cu oarecare invidie atât pentru Cupa Dobrogei, pe care am organizat-o anul trecut, în premieră cu cele mai bune echipe din campionatul judeţean de fotbal şi acum pentru această nouă competiţie, Cupa Municipiilor”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea, Petre Badea.