Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

CARE VREI LA PUŞCARIE? CARE VREI LA PUŞCARIE?
Tinerii tulceni care vor să lucreze şi să avanseze în carieră în sistemul penitenciar pot să se înscrie la cursurile promovate de Penitenciarul Tulcea.... CARE VREI LA PUŞCARIE?

Tinerii tulceni care vor să lucreze şi să avanseze în carieră în sistemul penitenciar pot să se înscrie la cursurile promovate de Penitenciarul Tulcea.

Pentru a cunoaşte provocările, tainele, avantajele şi riscurile meseriei de agent sau ofiţer într-un penitenciar, angajaţii din Penitenciarul Tulcea s-au întâlnit cu elevii de liceu ai anilor terminali şi au împărtăşit aspecte legate de activitatea directă cu deţinuţii precum şi aspecte care ţin de satisfacţia ce rezultă din experienţa profesională. Liceenii au avut ocazia să întrebe şi să cunoască din experienţa trăită de ofiţerii şi agenţii penitenciarului.

Astfel, pentru a deveni funcţionar public cu statut special, liceenilor li s-a prezentat oferta instituţiilor de învăţământ care formează specialişti pentru munca de penitenciare.

În perioada 25 martie – 5 aprilie, în cadrul campaniei de recrutare a candidaţilor desfăşurată în liceele tulcene, au fost prezentate materiale video şi distribuite pliante care să capteze interesul elevilor pentru a accesa instituţiile de învăţământ din oferta educaţională a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru admiterea în unităţile de învăţământ proprii, dar şi partenere.

După primele 3 – 4 zile de campanie de informare în liceele tulcene, interesul s-a dovedit a fi mare prin faptul că la sediul Penitenciarului Tulcea s-au prezentat tineri şi tinere în vederea informării pentru întocmirea dosarului de candidat pentru cariera de ofiţer sau agent de penitenciare.

Informaţii privind concursurile de admitere se pot obţine la sediul Penitenciarului Tulcea, din strada Babadag Nr. 142, sau la telefon: 0240.531.551 interior 134 – Biroul Resurse Umane şi Formare Profesională.

De asemenea, a fost creată şi o pagină de Facebook la adresa http://www.facebook.com/Admitere.ANP.