DEPUTATUL CU HALAT ALB TRATEAZĂ SISTEMUL SANITAR ŞI PACIENŢII TULCENI
ActualitatePolitica 4 mai 2013 D.C.
Membru al Comisiei pentru Sănătate şi Familie, doamna deputat Neviser Zaharcu mărturiseşte că în activitatea ei profesională activitatea de parlamentar şi cea de medic se combina perfect.
„Practic oamenii vin la mine cu probleme pe care le ridic în comisia parlamentară. E cel mai bine, sunt probleme reale, cu care se confrunta pacienţii, probleme tehnice cu care ne confruntăm noi medicii, deci vorbim în comisie şi pregătim rezolvarea unor probleme reale, direct din sufletul omului “povesteşte doamna Zaharcu.
În acest fel pacienţii şi petenţii care vin la cabinetul parlamentar şi la cabinetul medical pot fi siguri că rezolva mai multe probleme deodată şi cele de sănătate personală şi cele de importanta naţională, vorbind de încercarea de a însănătoşi sistemul sanitar.
„Pot spune că experienţa de manager al Spitalului Judeţean Tulcea mi-a prins foarte bine, îmi prinde bine acum când discutam probleme le spitalelor şi ale sistemului spitalicesc din întreaga ţară, pot să vin cu exemple şi propuneri clare, trăite de mine. Este destul de greu să punem lucrurile pe roate dar încercăm şi vom reuşi “mai spune doamna doctor Zaharcu.
„Ce bine că pot profesa! “
„Am avut ceva emoţii la început, nu ştiam cum e cu legislaţia asta, să nu te lase să tratezi oameni, ciudat, dar până la urmă am aflat că pot profesa, că nu sunt administratorul firmei, cabinetului medical, ci angajat, aşa că am dreptul să consult, şi la cabinet şi la spital “povesteşte cu bucurie doctoriţa deputat.
Lumea a continuat să vină la cabinet, crezând în promisiunea făcută, chiar dacă era campanie electorală, atunci când doamna doctor a promis că nu îşi va abandona pacienţii.
„Vineri am avut peste douăzeci de pacienţi, şi azi sunt destui, pacienţii sunt mulţumiţi că nu am uitat de ei şi nici nu puteam, am promis că voi fi aici la final de săptămână şi mă ţin de cuvânt “concluzionează doctoriţa Neviser Zaharcu, care şi-a deschis de ceva timp şi cabinetul parlamentar, pe strada Gheorghe Doja colţ cu Traian, în apropiere de Biserica Grecească.
„Ştiţi de ce vin cu sufletul mai uşor la doamna doctor, chiar dacă ştiu că nu vin la ceai, ci după bolile mele? Pentru că e mereu cu zâmbetul pe buze, are o copilărie în suflet care te mai luminează, indiferent de griji. Asta e cea mai bună politică, la cabinetul medical, cu oamenii, la Parlament e altceva “povesteşte o femeie pe băncuta din cabinetul doamnei doctor Neviser Zaharcu.De ceva timp doamna doctor are şi un alt cabinet, cel parlamentar, dar parcă tot la cel vechi vine cu mai mare plăcere.
Sâmbătă dimineaţa, străzi cam pustii, linişte, la ora 9 deja mai mulţi pacienţi apelau la interfonul cabinetului medical Zaharcu Neviser.
„Acu dacă e deputat am auzit că vine mai rar, măcar să o mai prind pentru un consult, nu pentru mine, pentru tatăl meu “spune un domn vizibil îngrijorat. Asistentele le potolesc îngrijorarea, spunând că doamna doctor îşi va respecta programările de la sfârşiturile de săptămână
Doamna doctor deputat Neviser Zaharcu îşi face apariţia în cabinet şi cu timiditate îşi cere scuze pentru că a întârziat, deşi nu mai are un program fix obligatoriu: „M-au mai oprit doi pacienţi de-ai mei în faţa cabinetului şi am stat să-i ascult “.