SENZAŢIONAL: POLIŢIŞTII TULCENI AU DESCOPERIT MAI MULTE UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT!
ActualitateDezvaluiri 3 octombrie 2013 D.C.
Motiv de mândrie pentru conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Tulcea, cel puţin într-o adresa transmisă Prefecturii Tulcea, după ce lucrătorii din subordine au descoperit mai multe unităţi de învăţământ sub acoperire.
„Cu ocazia acțiunilor desfășurate de lucrătorii de ordine publică, au fost identificate un număr mai mare de unități de învățământ, de cât cel transmis de inspectoratul școlar, deoarece în cadrul aceleiași unitate de învățământ pot funcționa mai multe entități (de exemplu: în cadrul unui liceu poate funcționa un liceu, o școală gimnazială și o grădiniță), dispuse în același imobil sau în imobile diferite sau sub aceiași entitate juridică sunt arondate mai multe unități “se arată în informarea transmisă de conducerea IPJ Tulcea.
Cercetările continuă şi probabil nu peste mult timp poliţiştii tulceni vor descoperi că şi în cadrul unor Universităţi funcţionează, culmea, mai multe Facultăţi, ba chiar că şi acestea la rândul lor au mai multe specializări!