Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PROIECTUL  EUROPOLIS  LA FINAL PROIECTUL  EUROPOLIS  LA FINAL
Vineri, 15 noiembrie 2013, ora 11.30, la Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea din Parcul Monumentul Independenţei, va avea loc închiderea proiectului cultural „Europlis”... PROIECTUL  EUROPOLIS  LA FINAL

Vineri, 15 noiembrie 2013, ora 11.30, la Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea din Parcul Monumentul Independenţei, va avea loc închiderea proiectului cultural „Europlis” finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul, iniţiat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, s-a derulat în perioada mai – noiembrie 2013 (Contractul-cadru de finanţare nr. 178/19 aprilie 2013 ) şi a avut ca parteneri: Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti, Biblioteca Orăşenească Sulina şi Direcţia Judeţeană Galaţi a Arhivelor Naţionale. În calitate de colaboratori s-au regăsit Biroul Judeţean al Arhivelor Naţionale Tulcea şi Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

Proiectul şi-a propus să evidenţieze, ca model de bună practică, relaţia de colaborare, interacţiune şi cooperare continuă a diverselor grupuri culturale, etnice, religioase din Sulina secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Obiectivul general al proiectului a fost promovarea interculturalităţii şi a comunicării interculturale prin intermediul patrimoniului cultural existent la Sulina.

Specialiştii implicaţi în acest proiect au cercetat documente inedite existente în arhivele şi bibliotecile naţionale (Arhivele Naţionale ale României Bucureşti, Direcţia Judeţeană Galaţi a Arhivelor Naţionale, Biroul Judeţean al Arhivelor Naţionale Tulcea şi Biblioteca Academiei Române Bucureşti) precum şi în colecţiile Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea şi ale  Muzeului Naţional al Literaturii Române Bucureşti. De asemenea, s-a realizat o cercetare de teren la Sulina pentru a fi valorificate arhive personale ale locuitorilor oraşului Sulina, membri ai comunităţilor etnice din localitate.

Imaginile şi informaţiile privind contribuţia culturală şi istorică a comunităţilor etnice la dezvoltarea celui mai estic oraş al ţării au fost sintetizate şi valorificate prin realizarea albumului „Europolis. Destinul unui oraş – titlul unui roman” şi a expoziţiei itinerante ”Europolis”. Aceasta din urmă a fost vernisată  la Muzeul „Farul din Sulina” (11 septembrie), Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea ( 8 octombrie) şi Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti (28 octombrie). Pentru informarea publicului larg a fost realizat şi un blog al proiectului ce conţine date şi imagini cu privire la desfăşurarea proiectului.

Dincolo de valorificarea patrimoniului cultural multietnic, chestionarele adresate atât publicului vizitator, cât şi membrilor comunităţilor etnice, discuţiile cu reprezentanţii autorităţilor locale au demonstrat că proiectul „Europolis” a avut impact asupra tuturor categoriilor menționate. Acestea au conştientizat necesitatea valorificării trecutului. Proiectul, prin rezultatele sale, poate fi însușit de autorităţile locale în contextul elaborării strategiilor de dezvoltare a oraşului. Apreciem că cel puțin din punct de vedere al turismului cultural acesta le-a asigurat o deschidere şi o mai mare vizibilitate atât din partea investitorilor, cât şi a turiştilor.