Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, joi, la Sf. Liturghie săvârşită de Prea Sfinţia Sa, Visarion Bălţat, Episcopul Tulcii, la biserica „Intrarea Maicii Domnului în biserică“ (de la mânăstirea Saon).
Joi, 21 noiembrie, creştinii au sărbătorit „Intrarea Maicii Domnului în biserică“, Vovidenia. Este momentul în care părinţii Sf. Maria au adus-o în templu (la vârsta de trei ani), acolo unde a rămas până la vârsta de 15 ani.
Această mănăstire, împreună cu Celic Dere şi Cocoşu, a devenit de-a lungul anilor loc tradiţional de pelerinaje. Locaşul de cult atrage în fiecare an foarte mulţi turişti, iar ospitalitatea maicilor de la Saon a devenit cunoscută în toată România.
După slujbă, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a vizitat şi celelalte două biserici de la aceeaşi mănăstire.