Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Actualitate 22 noiembrie 2013 D.C.
În perioada 19-22 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, au acţionat pentru a preveni, descoperi şi combate evaziunea fiscală în domeniul comerţului cu carne şi produse din care congelate, legume-fructe şi în domeniul comerţului cu obiecte ornamentale provenite din import sau din achiziţii intracomunitare.
La activităţi, împreună cu polițiștii de investigare a fraudelor, au participat şi poliţişti de ordine publică și poliție rutieră.
Astfel, poliţiştii au organizat 21 de acțiuni în cadrul cărora au fost verificate 60 societăţi comerciale şi 46 de persoane fizice, fiind constatate 5 infracţiuni, din care o infracțiune de evaziune fiscală. De asemenea, au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale în valoare de 22.800 lei.
Echipele mixte de ordine publică și poliție rutieră din cadrul filtrelor, constituite pe raza judeţului, au oprit pentru control mijloace de transport marfă. La controale au fost verificate documentele, atât din punctul de vedere al legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, cât şi din punct de vedere al transportului de mărfuri.