Fratii Iacob, trimişi în judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte
Actualitate 13 decembrie 2013 D.C.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, la data de 11.12.2013, începerea urmăririi penale faţă de IACOB MARIUS şi IACOB NICOLAE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în seara zilei de 4.11.2011, în jurul orelor 21,00, inculpaţii IACOB MARIUS şi IACOB NICOLAE au căutat-o pe victima C.V., cu care s-au întâlnit în faţa unui bar din localitatea lor de domiciliu şi pe motiv că victima ar fi instigat o altă persoană să-l bată pe IACOB NICOLAE, i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii, picioarele şi o bâtă de baseball, provocându-i un traumatism cranio-cerebral ce a dus la apariţia unei meningite,care a provocat decesul victimei la data de 12.11.2011.
Deşi fapta a fost comisă în luna noiembrie 2011, identificarea autorilor s-a realizat abia în luna decembrie 2013, după administrarea mai multor acte de urmărire penală.
La data de 11.12.2013, faţă de IACOB MARIUS şi IACOB NICOLAE, s-a luat măsura preventivă a reţinerii.
În cursul zile de 12.12.2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor, pe o perioadă de 29 de zile, cerere care a fost admisă, urmând ca cercetările să fie continuate cu inculpaţii în stare de arest preventiv.