Miercuri, 22 ianuarie 2014, ora 10.00, la sala Consiliului Judeţean ,,Mihail Kogălniceanu” din Tulcea a avut loc şedinţa de evaluare a activităţii pentru anul 2013 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DELTA” al judeţului Tulcea, prezidată de domnul inspector şef, colonel Başcău Florin – Dumitru.
La şedinţă au fost invitaţi şi au participat adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, domnul colonel Eugen Vişan, prefectul judeţului Tulcea, domnul Simion Lucian, domnul Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, primarul municipiului Tulcea, domnul Hogea Constantin , sefii instituţiilor militare şi ale altor instituţii cu care inspectoratul colaborează în mod frecvent.
Potrivit raportului prezentat, în anul 2013 structurile operative ale inspectoratului au participat la 5 227 de intervenţii (in medie 14 intervenţii/zi) după cum urmează:
– 4 471 intervenţii S.M.U.R.D.;
– 266 pentru stingerea incendiilor;
– 181 asistări de persoane;
– 52 alte situaţii de urgenţă;
– 41 inundaţii;
– 31 misiuni ordonate;
– 13 descarcerări;
– 13 asanări de muniţie;
– 11 salvări de animale;
– 148 alte tipuri de intervenţii.
De remarcat creşterea numărului de intervenţii SMURD în anul 2013 faţă de anul 2012 cu 51,86% şi scăderea numărului de intervenţii pentru stingerea incendiilor cu 28,6%.
Incendiile au avut drept cauze principale următoarele:
n Foc deschis în spaţii deschise – 112;
n Acţiune intenţionată – 34;
n Fumatul – 28;
n Coş de fum defect – 23;
n Scurtcircuit electric/instalaţii electrice defecte – 19;
n Jar sau scântei – 18;
n Efect termic – 17;
n Jocul copiilor cu focul – 8;
n Foc deschis în spaţii închise – 6;
n Trăsnet – 1;
În timpul actiunilor de interventie, angajaţii ISU au salvat 173 de persoane şi bunuri materiale in valoare de 35.801.600 lei.
Pe linia prevenirii incendiilor în anul 2013 s-au efectuat 1159 inspecţii, controale tehnice şi acţiuni de prevenire a incendiilor şi a altor situaţii de urgenţă, iar compartimentul Informare si relatii publice a efectuat informări preventive de specialitate prin intermediul mass-mediei, având ca scop înlăturarea stărilor de pericol în anumite situaţii de urgenţă.
Avănd în vedere rezultatele obţinute, greutăţile dar şi condiţiile specifice , la încheierea evaluării activităţii s-a apreciat că în anul 2013, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „DELTA” al judeţului Tulcea şi-a îndeplinit misiunile şi atribuţiile legale cu rezultate foarte bune.
În continuarea acestei activităţi, în Piața Tricolorului s-a desfășurat ceremonialul militar și de sfinţire a celor 7 autospeciale noi de intervenție intrate în dotarea inspectoratului la sfârşitul anului 2013.
Acestea au fost achiziţionate în baza proiectului de „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în regiunea Sud – Est”, acesta venind să sprijine implementarea strategiilor şi priorităţilor identificate la nivel naţional şi regional pentru crearea unui cadru unitar de acţiune privind prevenirea şi managementul riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă.
Proiectul are o valoare de 41 528 000 lei, dorindu-se achiziţionarea următoarelor echipamente specifice:
– autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mare – 18 buc;
– autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate medie – 18 buc;
– autospecială de intervenţii la accidente colective şi pentru salvări urbane – 1 buc;
– autospeciale pentru descarcerări grele – 6 buc;
– ambulanţe de prim ajutor – tip B 4×2 – 12 buc;
– ambulanţe de reanimare tip C 4 x2 – 6 buc.
În anul 2013 Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă a fost dotat cu următoarele mijloace de intervenţie:
1. Aprilie 2013 – 2 ambulanţe de prim ajutor – tip B 4×2, marca Citroen
Jumper;
– 1 ambulanţă de reanimare tip C 4×2, marca Citroen
Jumper.
2. Noiembrie 2013 – 1 autospecială pentru descarcerări grele, marca Mercedes Benz;
3. Decembrie 2013 – 3 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mare,
marca Roman;
– 3 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mare,
marca Man.
De asemenea, pentru a doua cerere de finanţare, ISU TL a solicitat să fie dotat cu următoarele echipamente:
– o ambarcaţiune fluvială rapidă de intervenţie PSI, necesară unităţii pentru acţiunile de intervenţie din zona Deltei Dunării;
– două autospeciale de lucru cu apă şi spumă de capacitate mică, necesare intervenţiilor de mici dimensiuni în mediul urban;
– un vehicul cu şenile/roţi tip UTV cu capacitate mărită de trecere, necesar unităţii pentru acţiunile de intervenţie din zona de competenţă.