Şcolile din judeţul Tulcea vor fi închise marţi, 28.01.2014
ActualitateFotocomentariul zilei 27 ianuarie 2014 D.C.
Având în vedere prelungirea codului portocaliu pentru judeţul Tulcea de către Administraţia Naţională de Meteorologie, fenomenul vizat fiind ninsori viscolite, s-a luat hotărârea suspendării cursurilor la toate unităţile de învăţământ din judeţ pentru ziua de marţi, 28 ianuarie 2014.
Decizia autorităţilor publice de a prelungi suspendarea cursurilor şcolare este motivată şi de faptul că sunt elevi şi cadre didactice care fac naveta zilnic pentru a ajunge la cursuri, iar starea drumurilor nu le permite deplasarea către unităţile şcolare.
Decizia a fost luată numai pentru ziua de marţi, 28 ianuarie 2014, iar în funcţie de evoluţia fenomenelor meteo, se vor lua măsurile care se impun.