În ultimul timp, Poliția Municipiului Tulcea a fost sesizată de către cetățeni în legătură cu faptul că li s-au furat din locuințe diferite bunuri de către persoane pe care le-au primit în casă și care susțineau că sunt de la diferite firme sau organizații.
Astfel, două femei care pretindeau că sunt de la Crucea Roșie și au venit să ajute o bătrână care locuia singură în municipiu, după ce i-au câștigat încrederea cu o pâine și medicamente, i-au sustras din casă diferite sume de baniși bijuterii.
Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracțiuni, Inspectoratul de Poliție al Județului Tucea recomandă:
– nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute care sună la interfon, folosind diferite pretexte sau al acelora care încearcă să intre odată cu dumneavoastră în casa scării;
– dacă sună la ușă persoane ce pretind că reprezintă instituții care oferă servicii publice (deratizare, instalații electrice, termice sau de gaz, etc.), nu le permiteți să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu;
– dacă sună la ușă persoane ce pretind că reprezintă diferite organizații și vă oferă ajutorul, nu le lăsați singure sau nesupravegheate în locuință sau refuzați-le din start ajutorul, dacă vi se pare ceva suspect.
– nu oferiți informații necunoscuților despre bunurile pe care le dețineți sau despre vecini, nici măcar celor care susțin că sunt reprezentanții unor instituții, dar nu pot face această dovadă.
În cazul în care întâlniți astfel de persoane, apelați numărul de urgență 112!