Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Acţiune de populare cu icre embrionate de şalău în Complexul Razim-Sinoie Acţiune de populare cu icre embrionate de şalău în Complexul Razim-Sinoie
În perioada 16 – 22 aprilie 2018, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) desfășoară o serie de acțiuni de lansare de icre embrionate de... Acţiune de populare cu icre embrionate de şalău în Complexul Razim-Sinoie

În perioada 16 – 22 aprilie 2018, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) desfășoară o serie de acțiuni de lansare de icre embrionate de șalău la Baza de Cercetare de la Enisala a Institutului Național de Cercetare-Dezoltare Delta Dunării (INCDDD) Tulcea. ARBDD a încheiat cu INCDDD un contract pentru producerea a 1.000 cuiburi embrionate din specia șalău, ce vor fi lansate în spații special amenajate din Lacul Razim. Până în prezent au fost lansate 650 cuiburi, urmând ca acțiunea să continue până duminică.

În cadrul tehnologiei folosite de INCDDD, fiecare cuib conține un număr de circa 30.000 icre din care vor rezulta un număr de 80-100 exemplare ce vor atinge maturitatea. Acțiunea de lansare este anuală și face parte din politica ARBDD de refacere a stocurilor unei specii de pește suprapescuite, în special din Complexul Razim-Sinoie. De menționat este faptul că, până la maturitate și reproducere, exemplarele au nevoie de circa 3 ani și vor reprezenta un aport important al capturilor de șalău din anii respectivi.

La începutul secolului trecut, prin conectarea complexului acvatic natural Razim – Sinoie cu Dunărea prin canalele Dunavăţ si Dranov, acest complex de lagune a devenit cel mai mare rezervor natural de specii de peşti de apă dulce al ţării noastre. Între acestea, specia şalău are cea mai însemnată valoare comercială. Specie nemigratoare care trăieşte în apele dulci stătătoare sau lin curgătoare suportând apele salmastre (până la 13-15 % salinitate), şalăul preferă apele curate, cu hrană abundentă şi care prezintă zone cu nisip. Lagunele Razim şi Sinoie au un deosebit potenţial de hrană naturală pentru şalău, reprezentată de cele 9 specii de guvizi care s-au identificat aici în număr foarte mare.

Reproducerea naturală a acestei specii se face prin depunerea icrelor pe rădăcinile adventive de salcie (“mustățile”) sau pe alt substrat vegetal, rezultatele fiind în mod decisiv influenţate de un complex de factori naturali (temperatura, calitatea apei, etc).

Încă din anul 1939, fosta Staţiune Hidrobiologică PARID a Deltei Dunării din Tulcea a înfiinţat la Enisala, pe canalul care leagă lacul Babadag de lacul Razim, o Staţie de reproducere natural dirijată a şalăului, cu scopul de a asigura popularea de susţinere a acestei specii prin valorificarea resurselor de hrană existente chiar şi în anii cu reproducere naturală slabă. Staţia de reproducere a fost preluată şi dezvoltată după anul 1970 de INCDDD, cheltuielile de producţie în perioada 1970-1990 fiind suportate de intreprinderile de stat cu activitate de pescuit în zona Razim-Sinoie.

După 1990, popularea cu icre embrionate de șalău produse în stația Enisala s-a efectuat anual in cantități variabile (1.000-2.000 cuiburi de icre embrionate), în scopul menținerii tendinței de redresare a populației de şalău din complexul lagunar Razim-Sinoie, cu excepția perioadei 1999-2001, când activitatea stației a fost oprită din motive financiare.

Popularea cu icre embrionate de șalău a fost finanțată în general de către ARBDD Tulcea în calitate de administrator al resursei piscicole.

Având în vedere anii cu reproducere naturală redusă, procedeul de reproducere natural dirijată prin popularea cu icre embrionate de șalău s-a demonstrat a fi o modalitate eficientă de susținere a acestei specii.

Procesul de reproducere natural dirijată se realizeză in luna aprilie. Livrarea pentru populare se efectuează eşalonat, iar numărul de cuiburi lansate în lac se menţionează în procesul verbal încheiat după finalizarea acţiunii cu ARBDD Tulcea.