Acţiuni ale Poliţiei Rutiere privind combaterea nerespectării regimului legal de viteză
Actualitate 6 iulie 2015 D.C.
În perioada 06-12.07.2015, Poliţia Rutieră desfăşoară, la nivel naţional, o acţiune pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
La nivelul judeţului Tulcea, în primele 6 luni ale anului au fost înregistrate, pe fondul vitezei de deplasare, 19 accidente rutiere grave (+9 faţă de perioada similară a anului trecut), din care a rezultat decesul a 4 persoane (+2 faţă de semestrul I 2014) şi rănirea gravă a altor 20 (+11 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut).
Având în vedere creşterea consecinţelor accidentelor cauzate de viteză, se impune intensificarea acţiunilor pe drumurile publice de pe raza judeţului, motiv pentru care, în această perioadă, efectivele de poliţie rutieră şi ordine publică vor fi prezente în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a regimului legal de viteză, dar şi pentru conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale (nerespectarea regimului legal de viteză).
Comunicat de presa