Pentru marcarea zilei de 25 martie – ziua Poliției Române, șefi de servicii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea, însoțiți de reprezentanți ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au avut întâlniri cu 120 elevi ai liceelor Spiru Haret și Grigore Moisil din mun. Tulcea.
A fost prezentat un film făcut de polițiștii tulceni cu imagini din activitățile curente ale structurilor din componența inspectoratului (poliție rutieră, poliție de odine publică, acțiuni speciale, investigarea fraudelor, investigații criminale, criminalistic, intervenții la inundații, cod roșu de vreme rea etc).
Polițiștii au precizat că motivaţia pentru care Poliţia Română îmbracă haine festive la 25 martie se regăseşte în istorie în timpul domniei lui Dimitrie Ghica, care a înmânat, în anul 1822, Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, steagul Agiei legalizând funcţionarea acestei instituţii.
În cadrul întâlnirilor, polițiștii au prezentat aspecte privind delincvența juvenilă, răspunderea penală a minorilor, acțiunile pe linie de absenteism școlar, protecția datelor cu caracter personal, consumul de droguri, de asemenea au menționat aspecte din viața polițiștilor tulceni și au adus argumente pentru profesia de polițist (calitățile pe care trebuie să le aibă o persoană pentru a deveni polițist, respectiv riscurile meseriei de polițist etc).
Elevii au fost atenți la materialele prezentate de polițiști, fiind interesați de informațiile prezentate de aceștia.
COMUNICAT DE PRESĂ