Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Acuzatii grave la Kogalniceanu:Grup infracțional apropiat PNL amenință și intimidează electoratul, pregătind o fraudă Acuzatii grave la Kogalniceanu:Grup infracțional apropiat PNL amenință și intimidează electoratul, pregătind o fraudă
Primarul comunei  Mihail Kogălniceanu, Alexe Anastase, a făcut publice acuzații extrem de grave cu privire la fraudarea alegerilor locale prin intimidarea și amenințarea cetățenilor... Acuzatii grave la Kogalniceanu:Grup infracțional apropiat PNL amenință și intimidează electoratul, pregătind o fraudă
Primarul Alexe Anastase

Primarul Alexe Anastase

Primarul comunei  Mihail Kogălniceanu, Alexe Anastase, a făcut publice acuzații extrem de grave cu privire la fraudarea alegerilor locale prin intimidarea și amenințarea cetățenilor cu drept de vot de către un grup infracțional organizat care ar susține candidații PNL.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a autosesizat privind constituirea unui ,,GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT” la nivelul comunei Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, în vederea fraudării alegerilor locale din data de 9 iunie 2024.

Acest GRUP INFRACȚIONAL, format din persoane din comuna Mihail Kogălniceanu, cu un trecut și prezent dubios, încalcă valorile democrației și împiedică desfășurarea alegerilor în mod democratic. Membrii acestui grup recurg la fapte și acțiuni pedepsite de legea penală, precum intimidarea, amenințarea, jignirea, obstrucționarea, adunarea de cărți de identitate și interzicerea altor opțiuni politice în afară de PNL.

Pentru a asigura exprimarea unui vot liber și democratic în ziua alegerilor, vor fi luate măsuri speciale. Comuna Mihail Kogălniceanu a fost declarată la nivel național cu risc ridicat de incidente la alegerile locale. În acest sens, vom avea sprijinul Poliției Române, Jandarmeriei, trupelor speciale de asigurare a ordinii și liniștii publice, inclusiv trupe speciale de mascați.

Vă invit să vă prezentați la vot! Votul se va desfășura în condiții de democrație autentică.

Cu stimă, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Alexe Anastase!” este mesajul făcut public pe paginile de socializare online.