ADJUNCTUL INSPECTORATULUI JUDEŢEAN DE POLIŢIE TULCEA, RECLAMAT LA D.N.A. E ACUZAT CĂ AR FI INTERVENIT ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU
ActualitateDezvaluiri 5 mai 2017 D.C.
Adjunctul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, comisarul şef Dobre Ştefan este acuzat că ar fi intervenit în favoarea fiului său după ce acesta ar fi încălcat legea. Denunţul a fost trimis la Parchetul Tulcea dar şi la Direcţia Naţională Anticorupţie.
„Subsemnatul Ranciu Neculai, în conformitate cu art. 290 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, formulez denunț împotriva comisarului de poliție Dobre Ștefan din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea – locțiitor al comandantului IPJ Tulcea, pentru următoarele:
În fapt:
La data de 16.04.2017 am luat la cunoștință despre faptul că în dimineața aceleiaşi zile de Paște, pe str. Babadag din Tulcea, un echipaj de la Poliția Rutieră Tulcea a oprit pentru verificare și control o mașină în care se aflau 3 persoane și șoferul, iar șoferul era fiul domnului comisar de poliție Dobre Ștefan – locțiitorul șefului Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea, care se afla în stare avansată de ebrietate și care a refuzat să fie testat cu testerul alcoolscop de către organele de poliție rutieră, mai mult, acesta a afișat un comportament agresiv, cu jigniri și ofense la adresa polițiștilor, spunându-le să nu îl testeze cu aparatul de testare, deoarece el este feciorul domnului comisar de poliție Dobre Ștefan – șeful lor și dacă polițiștii îl vor testa, aceștia vor fi dați afară din poliție sau mutați disciplinar.
Arăt că polițiștii de la Poliția Rutieră, respectiv echipajul format din agenții de poliție Mustafa Erman – din cadrul Biroului Poliției Rutiere Tulcea și agent Vișinescu – din cadrul Poliției Locale Tulcea, văzându-se amenințați, au solicitat sprijin prin stația radio colegilor de la Biroul de Ordine Publică, care au sosit imediat la fața locului, respectiv au venit în sprijin agenții de poliție Hagiu Georgian și alți polițiști de la Ordine Publică, întrucât cele trei persoane aflate în mașina fiului comandantului, Dobre Vlăduț, au refuzat să se legitimeze și erau foarte agresivi pe fondul consumului excesiv de băutură sau posibil consum de substanțe interzise.
În timpul intervenției, fiul comisarului Dobre Ștefan l-a apelat de mai multe ori pe telefonul mobil pe tatăl său pentru a-l ajuta, respectiv pe domnul comisar Dobre Ștefan, iar acesta din urmă a ordonat echipajelor de poliție să se retragă, iar fiul acestuia, Dobre Vlăduț, a plecat împreună cu cele 3 persoane acasă, după care a revenit la sediul IPJ Tulcea – Poliția Municipiului Tulcea, împreună cu ajutoare, respectiv tatăl acestuia, comisarul Dobre Ștefan, care se afla la volan pentru că polițiștii să nu mai aibă motiv să îl testeze pe fiul lui, acest lucru se poate verifica pe camerele de luat vederi din curtea IPJ Tulcea, dar și prin audierea tuturor polițiștilor din Biroul Rutier și Biroul de Ordine Publică care ieșeau din serviciu și intrau în jurul orei 07.00, pe data de 16.04.2017, dar și din verificarea listingului convorbirilor telefonice purtate de persoanele de mai sus în acea dimineață, tată-fiul și comisar Dobre – subalterni.
Când a intrat în Biroul de Ordine Publică, respectiv pe holul de acces, domnul comisar Dobre Ștefan, în loc să le mulțumească sau să le ureze Paște Fericit subalternilor săi pentru faptul că nu au luat măsuri legale, de teama lui, împotriva fiului său (urmare a ordinului dat de acesta), aceasta a avut un comportament agresiv față de lucrătorii de poliție de la Biroul Rutier și Biroul de Ordine Publică, în sensul să i-a aliniat pe toți, i-a amenințați cu sancțiuni și cercetări abuzive, respectiv chiar cu excluderea din poliție, le-a spus că modul lor de intervenție nu a fost unul legal, în opinia lui, care și-a protejat fiul de răspundere penală, aspecte ce pot fi confirmate de toți lucrătorii Biroului Rutier, dar și de la Biroul de Ordine Publică, pe care vă solicit în mod special să îi audiați în calitate de martori, întrucât aceștia mi-au spus că vor să fie audiați sub protecție, întrucât le este teamă de mafia existentă în Poliția Tulcea, sprijinită de procurori.
De asemenea, le-a pus în vedere polițiștilor să nu întocmească Proces-Verbal de constatare cu aspectele întâmplate și faptele săvârșite de către fiul lui, Dobre Vlăduț, amenințându-i că dacă vor încerca să denunțe faptele, vor fi mutați și dați afară din poliție, lucru care la acest comisar de poliție a devenit deja o practică “.
Aşteptam cu interes şi punctul de vedere al anchetatorilor!