AFARĂ ȘI CU GHIONU: PARVENIȚII DE LA PPDD VOR SĂ ÎȘI DEBARCE VICEPRIMARUL!
ActualitateVocea targului 14 noiembrie 2012 D.C.
Din ce în ce mai multe surse vorbesc despre iminenta debarcare din funcție a viceprimarului Ovidiu Ghionu. Cîrcotașii spun că mai nou, deviza Partidului Poporului Dan Diaconescu ar fi : „Nici un tulcean în conducerea PPDD Tulcea“. Viceprimarul Ghionu nu este văzut cu ochi buni de conducerea alcătuită din parașutați și traseiști politici, asta și datorită popularității și faptului că poate fi o amenințare pentru președintele filialei tulcene, Liviu Codîrlă. Din câte se pare, Ghionu va fi debarcat prin retragerea sprijinului politic abia după campanie, asta pentru a-i mai aduce și ceva voturi între timp fostului PDL-ist Codîrlă, candidat într-un colegiu tulcean.
Primarul Hogea spune că nu are nici un amestec în această schimbare deja cunoscută în mai toate cercurile politice, și că ar fi o problemă internă a PPDD Tulcea, însă se pare că solicitările privind bugetul instituției și alte documente interne nu au picat bine, astfel încât un neavizat ce ar lua locul fostului auditor Ghionu, ar fi o mană cerească în Primărie, pe un post de viceprimar de simplu decor.
Vadim despre liderul PPDD Tulcea: „Codîrlă e ofiţer acoperit!“
Liderul PRM , Corneliu Vadim Tudor a vorbit despre traseistul politic Liviu Codîrlă, ajuns prin metode financiare probabil preşedintele organizaţiei judeţene Tulcea a Partidului Poporului Dan Diaconescu.Trebuie spus că dintre toţi candidaţii paraşutaţi politic la Tulcea nici unul nu este tulcean!
„Îl mai ţineţi minte pe Liviu Codîrlă, fost deputat PRM? Individul era (şi încă mai este) ofiţer acoperit al unui Serviciu Secret. La un moment dat, la ordinul lui Vasile Blaga, acest Codîrlă a dezertat din PRM la PD! Acum, Codîrlă este reactivat şi strecurat în partiduleţul Puradelului din Caracal, fiind, cică, preşedintele Filialei PP-DD Tulcea. Bă, nenorociţilor, care vă daţi mari spioni: mai staţi, dracului, în banca voastră, că nu păcăliţi pe nimeni…“ .
Implicat în afaceri dubioase, Codîrlă a fost membru al Partidului Noua Democraţie, apoi a trecut la PRM, unde brăileanul,demn urmaş al celebrilor Nati Meir şi Raj Tunaru, a devenit deputat de Galaţi, apoi a trecut la PDL unde a candidat la Camera Deputaţilor în Colegiul 18 Berceni, iar acum a trecut la Partidul Poporului fiind trimis la Tulcea pentru o nouă candidatură.