Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Am preluat faleza,ce urmeaza…. Am preluat faleza,ce urmeaza….
Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a vorbit, pe scurt, despre istoricul trecerii falezei și portului în... Am preluat faleza,ce urmeaza….

falezaVineri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a vorbit, pe scurt, despre istoricul trecerii falezei și portului în administrare locală, dar și despre pașii ce urmează de aici înainte.

După o luptă administrativă de patru ani, faleza a ajuns la Tulcea. În urmă cu trei ani, spune președintele Teodorescu, s-a obținut trecerea unei mici porțiuni la Consiliul Județean, respectiv Consiliul Local. A urmat apoi o încercare de a trece faleza și portul în administrare locală prin intermediul unei ordonanțe de Guvern.
„Nici acest lucru nu a fost posibil, astfel că ne-am repliat rapid și am gândit o inițiativă legislativă, care, iată, într-un timp foarte scurt a trecut de votul Parlamentului. Așteptăm acum promulgarea de către președintele Iohannis, publicarea în Monitorul Oficial și începem demersurile pentru o investiție în această zonă“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Șeful administrației județene a mai declarat, de asemenea, că imediat după votul decisiv dat în Camera Deputaților, a discutat cu specialiștii din cadrul Consiliului Județean Tulcea pentru inițiativa unui concurs de soluții și despre realizarea, în paralel, a studiilor necesare.
„După podul de peste Dunăre, această investiție este targetată drept cea prioritatea numărul 1 la nivelul Consiliului Județean Tulcea“, a declarat președintele Teodorescu.
Pentru a economisi timp, Consiliul Județean ia în calcul contractarea unei firme de consultanță pentru scrierea cererii de finanțare și pentru întocmirea caietului de sarcini pentru un proiect referitor la modernizarea portului și falezei municipiului.