Analiza activităţilor desfăşurate şi rezultatele obţinute de Inspectoratul de Jandarmi Tulcea în sezonul estival 2015
Actualitate 29 septembrie 2015 D.C.
Pe timpul sezonului estival 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea a acţionat în baza legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, a ordinului M.A.I. nr. 60/2010 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice precum şi a cadrului dispoziţional intern, pentru îndeplinirea următoarelor obiective:
Asigurarea ordinii publice pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural artistice, religioase, comemorative, promoţionale şi altor asemenea activităţi ce implică prezenţa unui public numeros în spaţiul public;
Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în zona deltaică;
Participarea la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în mediul urban şi rural;
Intensificarea cooperării interinstituţionale în baza protocoalelor/planurilor de colaborare.
În vederea atingerii obiectivelor propuse, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea a desfăşurat următoarele activităţi:
– Planificarea proprie şi în sistem integrat a misiunilor de asigurare a ordinii publice pentru gestionarea manifestărilor desfăşurate în spaţiul public, executându-se 51 de misiuni cu participarea unui participarea unui număr total de 1171 jandarmi. Manifestările publice au fost monitorizate în mod corespunzător, acţionându-se pentru asigurarea unui climat de normalitate publică şi respectarea de către participanţi a regulilor de convieţuire socială. Astfel, putem aprecia că adunările publice şi manifestările sportive se încadrează într-un cadru delimitat de prevederile legale în vigoare iar participanţii la acestea s-au manifestat fără producerea de incidente cu impact deosebit asupra climatului de ordine şi siguranţă publică. Drept dovadă, au fost constatate doar 29 de contravenţii fiind aplicate sancţiuni în cuantum de 9050 lei, cu incidenţă asupra legii nr. 61/1991. Dintre cele mai semnificative manifestări gestionate de instituţia noastră, menţionez: raliul Deltei Dunării „Danube Delta Rally” 2015, evaluarea naţională 2015, sesiunile iunie şi august ale examenului de bacalaureat 2015, Festivalul Internaţional de Folclor ,,Peştişorul de Aur”, Zilele municipiului Tulcea, manifestările dedicate Zilei Marinei Române, Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle – Rowmania Fest. De asemenea în perioada 16.08 – 31.08.2015 s-au asigurat măsuri specifice pe timpul vizitei fostului preşedinte al României, domnul Emil Constantinescu în localitatea Bălteni de Jos, Judeţul Tulcea. Ca element de noutate, datorită folosirii efectivelor subunităţilor de ordine publică în mai multe locaţii s-a impus o planificare mai eficientă a misiunilor de asigurare a ordinii publice, astfel la solicitarea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa a preluat integral planificarea şi conducerea misiunilor de asigurare a ordinii publice la manifestarea sportivă Raliul Deltei 2015 şi pe timpul desfăşurării manifestaţiei cultural artistice Pro Istoria Fest din localitatea Enisala. Toate misiunile de asigurare a ordinii publice au fost gestionate corespunzător, fără a fi necesară intervenţia pentru restabilirea ordinii publice;
– În vederea respectării prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura precum şi a regimului de acces în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, au fost planificate şi executate 8 acţiuni cu participarea a 38 jandarmi, fiind constatate 55 de contravenţii cu aplicarea de amenzi în cuantum de 9650 lei;
– Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, efectivele unităţii au acţionat atât independent cât şi în cooperare cu structurile I.P.J. Tulcea, pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului, apărarea proprietăţii publice şi private şi contracararea faptelor antisociale. În acest sens au fost executate 1115 activităţi de patrulare pedestră şi auto, cu preponderenţă în municipiul Tulcea şi oraşele Babadag şi Măcin, cu prilejul cărora au fost constatate 28 de fapte penale fiind întocmite acte pe numele a 31 de suspecţi care au fost prezentaţi organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, pe timpul activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice au fost constatate 411 contravenţii fiind aplicate amenzi în cuantum de 81950 lei. În perioada sezonului estival 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea a acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. În perioada 29.06 – 23.08.2015, un efectiv de 6 jandarmi a acţionat în oraşul Sulina pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, desfăşurând misiuni de menţinere a ordinii publice pe raza localităţii cu precădere în zona Taberei pentru copii de Arc 2015 iar la solicitare s-au asigurat măsuri de ordine publică la diverse manifestaţii locale. În această perioadă structura dislocată Sulina a executat 112 misiuni de menţinere a ordinii publice şi 4 misiuni de asigurare a ordinii publice, fiind aplicate 13 sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 1700 de lei;
– În baza instrumentelor de colaborare / cooperare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea a acţionat la solicitarea instituţiilor partenere pentru desfăşurarea de acţiuni comune ce au vizat: prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în arealul deltaic, prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional în zonele cu risc criminogen, protecţia persoanelor investite cu exerciţiul autorităţii publice. Astfel, unitatea noastră a executat 74 de acţiuni comune din care:
o 40 acţiuni cu Administraţia Rezervaţia Biosfera Delta Dunării, cu participarea unui număr de 73 jandarmi, fiind constatate 84 de contravenţii la O.U.G. nr. 23/2008 fiind aplicate amenzi de 21650 lei efectivele structurilor de ordine publică
o 15 acţiuni cu Direcţia Silvică Tulcea, cu participarea unui număr de 21 jandarmi, acţiuni ce au vizat controlul circulaţiei materialului lemnos şi prevenirea sustragerii ilegale de arbori din fondul forestier aflat în administrarea instituţiei, nefiind constatate fapte antisociale;
o 3 acţiuni cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, 6 jandarmi, acţiuni ce au vizat prevenirea săvârşirii de fapte antisociale pe timpul desfăşurării controalelor specifice instituţiei;
Pentru îmbunătăţirea activităţilor specifice îndeplinirii atribuţiilor ce revin unităţii potrivit prevederilor legale în vigoare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea îşi propune:
– Relaţionarea constantă cu organizatorii manifestaţiilor cultural artistice, sportive, comemorative în vederea cunoaşterii aspectelor de interes operativ şi intervenţia în timp util pentru rezolvarea tuturor aspectelor sesizate şi luarea măsurilor ce se impun.
– Consilierea organizatorilor adunărilor publice pentru derularea activităţilor propuse cu respectarea normelor legale în materia adunărilor publice şi a manifestărilor sportive;
– Intensificarea dialogului cu organele administraţiei publice locale pentru responsabilizarea acestora pe linia obligaţiilor ce rezidă din prevederile legii nr. 60/1991 privind organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, republicată.
Comunicat de presa