Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

ARBDD A BĂGAT SULINA ÎN COMĂ ARBDD A BĂGAT SULINA ÎN COMĂ
Deşi singurul obiectiv vizat de procedura de infringement era „Amenajare plajă Sulina “, obiectiv realizat pe vremea ministresei Udrea fără să se respecte procedurile... ARBDD A BĂGAT SULINA ÎN COMĂ

Deşi singurul obiectiv vizat de procedura de infringement era „Amenajare plajă Sulina “, obiectiv realizat pe vremea ministresei Udrea fără să se respecte procedurile de mediu, actuala conducere a ARBDD a decis îngheţarea tuturor activităţilor din zona plajei, chiar şi a celor ce funcţionau de ani de zile.
Chiar dacă acum ARBDD sufla şi în iaurt, blocând şi terasele mai vechi din zona plajei, aceasta atitudine nu face decât să confirme eventual faptul că aceeaşi instituţie a tolerat ani de-a rândul activităţi ilegale în zonă! În momentul de faţă pentru o investiţie care nu a respectat procedurile şi deja este în paragină, turiştii sunt privaţi de orice confort.
„De Duminică, grupuri de turişti vin cu bărcile de la Crişan, unde sunt cazaţi, la plajă la Sulina. Astăzi au oprit la alimentară din centru când plecau la Crişan şi înjurau în gura mare că nu au o apă minerală la plajă. Cum din februarie şi până acum birocraţia nu a dorit să găsească calea rezolvării amiabile şi cum explică cei de la ARBDD „acordul tacit de până acum” al funcţionării acestora şi cum totul a fost OK? “ne scrie un cititor din Sulina.
La rândul lor, elevii ce vor veni anul acesta în tabăra Sulina nu vor mai avea unde să îşi desfăşoare activităţile ce până acum erau programate în zona plajei, deja angajaţii Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Tulcea deja sunt îngrijoraţi de faptul că nu vor mai putea avea activităţi de grup în zonă.
Reamintim că în zona plajei procedura de infringement a fost declanşată de un obiectiv ce a ajuns între timp pe mâna unui fost general SRI care ulterior, cu avizul fostei guvernatoare Viorica Basca a construit şi un bar pe plajă, agravând situaţia României în fata comisarilor europeni.