Atena-Adriana Groza, de la un ONG din București, este noul guvernator al Deltei!
ActualitateDezvaluiri 10 iunie 2021 D.C.
În urma unui proces de selecție minuțios, USR PLUS a ales-o pe Atena-Adriana Groza ca propunere în funcția de guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD).
Atena-Adriana Groza are o experiență de peste 20 de ani în conservarea biodiversității, dezvoltarea durabilă și managementul ariilor naturale protejate, atât la nivel național, cât și la nivel european și internațional, dar și în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene sau naționale.
Atena-Adriana Groza este în prezent secretar general și expert-cheie în conservarea biodiversității în cadrul Asociației Pentru Dezvoltare Durabilă Dakia, București, care asigură administrarea ariilor naturale protejate din Podișul Nord Dobrogean.
Și-a început cariera profesională în 1998, în Ministerul Mediului, unde doar după câteva luni de la angajare a reușit să facă din România primul stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, participant la Programul LIFE al Comisiei Europene. Ulterior, a devenit responsabilă cu adoptarea acquis-ului comunitar în domeniile protecția naturii și organisme modificate genetic.
Atena-Adriana Groza are 51 de ani și este din București. Deține un master în Biologie, obținut la Universitatea din București și a absolvit Facultatea de Biologie din Capitală.
„Am dorit încă de la început să avem un proces de selecție transparent, care să pornească de la nevoile instituției, dar și de la așteptările celor a căror viață sau activitate depinde de deltă. În urma unui proces care a implicat actorii socio-economici și instituționali locali din deltă, dar și cu sprijinul companiei de recrutare, avem azi o propunere pentru poziția de guvernator. Îi mulțumesc lui George Leca pentru moderarea acestui proces, precum și partenerilor de la Stein pentru sprijinul profesionist în procesul de selecție“, a declarat copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș.
„Delta primește o noua șansă. Niciodată in procesul de selecție al guvernatorului Deltei Dunării nu a existat o selecție atât de riguroasă. Lucrurile se fac cu oameni competenți și valori corecte. Am încredere ca in următorii ani locuitorii din Delta Dunării și iubitorii de natură vor primi vesti excelente cu privire la acest paradis al biodiversității”, a spus vicepremierul Dan Barna, copreședinte USR PLUS.