Autoturism Toyota căutat în Grecia, găsit la Isaccea, în posesia unui cetăţean ucrainean
ActualitateDezvaluiri 2 noiembrie 2022 D.C.
În ziua de 01.11.2022 poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au efectuat controlul de intrare în țară asupra unui autoturism marca Toyota, înmatriculat în Ucraina, condus de către un cetățean ucrainean în vârstă de 58 de ani.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă către de autorităţile din Grecia, în luna septembrie a acestui an.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 75.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.