Bulgăroaică dispărută dintr-o curte de pe strada Grădinarilor!
Actualitate 13 februarie 2015 D.C.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea solicită sprijinul populaţiei în găsirea unei persoane dispărute.
La 13.02.2015, Poliţia Municipiului Tulcea a fost sesizată cu privire la faptul că, în noaptea precedent, dintr-o curte de pe str. Grădinarilor, din mun. Tulcea, a dispărut Vladimirova Evgeniya, cetăţean bulgar, de 60 ani din loc. Dupnitsa – Republica Bulgaria, cu afecţiuni medicale.
Persoana în cauză prezintă următoarele semnalmente: înălţime 1,50 – 1,55 m, astenică, păr şaten închis tuns la nivelul umerilor, faţa ovală, ochi căprui, are amputată palma mâinii drepte.
La data dispariţiei purta o jachetă de culoare neagră, pantaloni tip blug albastri, încălţăminte tip adidas, diferită la fiecare picior.
Cine o recunoaşte pe femeie sau are informaţii despre aceasta sau locul unde se află, este rugat să apeleze numărul de urgenţă 112 sau numărul de telefon 0240/506762.