În luna Noiembrie 2013, Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa nr.2 aniversează pictorul Constantin Artachino, atrăgând atenția asupra picturii sale Case la Turtucaia.
Pictorul Constantin Artachino, născut pe 7 noiembrie 1870 la Giurgiu provine dintr-o familie originară din portul Artachi de la Marea Marmara și care s-a refugiat la București în 1877, la izbucnirea Războiului de Independență. După ce a absolvit 4 clase primare, părinții l-au înscris la Școala de Comerț, unde profesorii i-au descoperit aptitudinea lui pentru desen. Cu sprijinul material din partea unui unchi a început să urmeze, concomitent cu Școala de Comerț, și școala de Belle Arte sub îndrumarea pictorilor Theodor Aman și George Demetrescu Mirea. După ce a primit o bursă de 4 ani pentru studii în străinătate, din partea bancherului Zerleti, a plecat la Paris unde s-a înscris la Academia Julien și a studiat cu L. Doucet, Cormot, W. Bouguereau și Brantôt lucrând la Fontainebleau și Barbizon. În perioada studiilor a vizitat orașele Veneția și Milano, iar mai târziu, Londra. Rămânând fără bursă, a fost nevoit să revină în România, unde a expus și a reușit să vândă multe lucrări.
În 1896, lucrările fiindu-i refuzate la Salonul Oficial, expune la Expoziția artiștilor independenți, al cărei manifest era semnat de Ștefan Luchian, alături de Constantin Artachino, Al. Bogdan-Pitești și Nicolae Vermont. În 1897 participă la înființarea Societății pentru dezvoltarea artelor în România – „Ileana”, iar în 1901 la înființarea societății Tinerimea artistică care pleda pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viața țăranilor, a oamenilor de rând. Pentru arta sa, a primit Medalia clasa I pentru pictură laSalonul oficial din 1913.
A fost profesor la Școala de Arte Frumoase din Iași și la Școala de Belle Arte din București, unde a predat până în anul 1935.
A murit în 1954, 9 februarie, la București.
Un tablou fără întrebări, îndoieli și conflicte, Case la Turtucaia aduce liniște și armonie interioară. Casele sunt lipite una de alta, luminate de un soare decis, dar nu belicos. Totul e calm, ordonat și curat, un instantaneu al vieții domestice bine așezate de acum un secol, într-o localitate aflată la granița dintre România și Bulgaria.
Cine ar crede, privind acest tablou, că aceeași stradă, aceleași case, au fost martorii luptei dramatice și sângeroase din 1916, în care românii au fost învinși de trupele bulgare și germane, peste 6000 de români pierzându-și viața și alți 28000 fiind luați prizonieri?
Toate trec, spun înțelepții.
Până trece Noiembrie, Vizionați Casele de la Turtucaia!
