CE APARATURĂ MEDICALĂ AU DONAT TURCII SPITALULUI JUDEŢEAN TULCEA
ActualitateFotocomentariul zilei 29 august 2017 D.C.
Luni după amiază, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședintele CJ Tulcea,Dumitru Mergeani, au participat la o conferință de presă organizată în incinta Spitalului Județean de Urgență Tulcea, pe tema proiectului implementat de Agenția de Cooperare şi Coordonare Turcă TIKA în cadrul Secției de Neonatologie.
Invitați de onoare la acest eveniment au fost Excelența Sa, Osman Koray Ertaş, Ambasador al Turciei la București şi Coordonatorul Agenției de Turcă TİKA, Hacı Ahmet Daştan, iar lor li s-a alăturat, de asemenea, și viceprimarul Andaluzia Luca, managerul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, dr. Tudor Năstăsescu, dar și deputatul Iusein Ibram, cel care s-a implicat activ în atragerea acestor investiții în județul Tulcea, dar și directorul medical al SJU Tulcea, dr. Denisa Dumitrache, medicul neonatolog Latif Mustafa, dar și alți reprezentanți ai Spitalului Județean.
Aparatura donată de oficialii guvernamentali turci a ajuns la Tulcea în cursul lunii iulie a acestui an, la începutul lunii august au fost semnate documentele aferente donației, iar la Tulcea a ajuns Excelența Sa, Osman Koray Ertaş, Ambasador al Turciei la București și pe Hacı Ahmet Daştan, Coordonatorul Agenției de Cooperare şi Coordonare Turca TİKA pentru a marca o colaborare fructuoasă, în beneficiul pacienților tulceni.
Aceste bunuri reprezintă prima donație pentru județul Tulcea, iar astfel de protocoale au mai fost întocmite și cu alte spitale, precum cel din Constanța, Medgidia, București).
Sănătatea, o prioritate a administrației județene
„Noi, Consiliul Județean Tulcea, ne-am aplecat cu precădere asupra îmbunătățirii condițiilor din Spitalul Județean. În ultimii cinci ani, am implementat mai multe proiecte care își propun creșterea calității actului medical aici, la Tulcea și urmează alte investiții similare. Cu toate că suntem conștienți că mai sunt multe de făcut în acest sens, credem că suntem pe drumul cel bun și că sănătatea tulceană a primit, iată, mai multe șanse“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Mai mult, domnia sa a vorbit și despre cel care este omul de bază al Secției de Neonatologie și al celei de Pediatrie (la momentul de față): dr. Mustafa Latif, un medic etnic turc, care, așa cum spune șeful administrației județene, are o a doua casă aici, la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.
Trebuie să luptăm cu mortalitatea infantilă
Coordonatorul Agenției TIKA, Hacı Ahmet Daştan a vorbit despre cauzele care au stat la baza alegerii județului nostru pentru aceste investiții, dar și despre factorii care au avut un aport în ceea ce înseamnă dotarea Secției de Neonatologie a Spitalului Județean.
„Pentru realizarea acestui proiect a existat un concurs de eforturi: a domnului deputat Iusein Ibram, a domnului ambasador Ertaș, a domnului președinte Horia Teodorescu, a domnului director Tudor Năstăsescu“, a spus coordonatorul Agenției TIKA, cel care a calificat acest proiect drept „cel mai important“ în ceea ce privește investițiile în Sănătate și care a mai insistat asupra faptului că rata crescută a mortalității infantile la Tulcea a fost unul dintre elementele care au determinat alegerea județului Tulcea pentru aceste donații.
Prietenie româno-turcă
De asemenea, Excelența Sa, Osman Koray Ertaş a vorbit despre alegerea acestui spital pentru donații: „Tulcea a fost dintotdeauna în atenția noastră ca un tărâm în care relațiile dintre țările noastre au fost dintotdeauna foarte bine conturate. Sper ca această contribuție să aducă rezultate semnificative și să pună bazele consolidării relațiilor de prietenie dintre cele două state“, a declarat Excelența Sa, ambasadorul Turciei în România.
Aparatură medicală donată
Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea a primit, din partea agenției Tika, mai multe incubatoare (staționar, respectiv pentru transport), un transiluminator venos, aspiratoare secreții cu acumulator, pulsoximetre cu senzor, butelii oxigen medicinal, bilirubinometru biliscan, un audiometru portabil baby screen, un ecograf multidisciplinar doppler color, portabil, o masa radiantă de resuscitare nou născuți, o unitate multisistem de îngrijire intensivă, lămpi fototerapie tip bilibed, sterilizator cu aer cald.