Comoara din Deltă este numele volumului de „relatări ale copiilor din Delta Dunării despre lumea lor”. Cartea este coordonată de Cristian Teodorescu și conține poveștile și aspirațiile unor copii din Deltă, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Lucrarea este completată cu proză scurtă semnată de Lavinia Braniște, Andrei Crăciun, Florin Iaru, Aurora Liiceanu, Bogdan Răileanu, Cristian Teodorescu, autori consacrați care iubesc Delta și care au acceptat, cu generozitate, să contribuie la această operă colectivă, ce urmează a fi lansată la Gaudeamus, împreună cu editura Vellant.
„Eu cred că primul pas pe un drum de succes în viață este găsirea la timp a vocației. După ce ți-ai dat seama ce ți-ar plăcea să faci, vine perioada în care te perfecționezi, exersezi. Eu am avut norocul să văd, încă de mic, alți copii, doar cu puțin mai mari decât mine, care izbândiseră în ce își propuseseră. Deveniseră campioni. Privind în urmă, îmi dau seama că nu doar modelele m-au încurajat să visez, ci și poveștile copilăriei. De aceea mi s-a părut o idee bună să-i încurajăm pe copii să își scrie poveștile și aspirațiile. Sper să le fie de bun augur în viață!” a spus Ivan Patzaichin.
Volumul este o colecție cu oarecare tentă monografică, care fixează în timp Delta anului 2018. Conține atât povestiri create de copii, cât și legende culese de ei sau descrieri documentare ale locurilor în care trăiesc. Cea mai importantă trăsătură a acestei lucrări este autenticitatea; vocile copiilor nu au fost aproape deloc alterate, nici prin intervenția profesorilor care au colaborat la acest proiect, nici de coordonatorul volumului. Ca urmare, cartea se distinge printr-un limbaj și preocupări specifice vârstei.
Pornit la drum cu denumirea generică de „Poveștile și aspirațiile Deltei”, proiectul a fost derulat de Asociația Ivan Patzaichin, în parteneriat cu Editura Vellant și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, și a inclus copii din localitățile C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Chilia Veche, Crișan, Dunavățu de Jos, Jurilovca, Letea, Mahmudia, Maliuc, Mila 23, Murighiol, Partizani, Periprava, Plopu, Sarinasuf, Sulina, Tulcea. La întâlnirile de lucru cu Cristian Teodorescu au participat aproape 200 de copii și profesori, și aproape 50 de lucrări au fost trimise de copii pentru a intra în volum.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul: Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Școala Gimnazială C.A. Rosetti, Școala Gimnazială Ceatalchioi, Școala Gimnazială Chilia Veche, Școala Gimnazială Crișan, Școala Gimnazială Jurilovca, Școala Gimnazială Maliuc, Liceul Tehnologic „Vasile Bacalu” Mahmudia, Școala Gimnazială Mila 23, Școala Gimnazială Murighiol, Biblioteca Orășenească Sulina, Liceul Teoretic „Jean Bart” Sulina.
Proiect al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
www.povestiledeltei.wordpress.com www.facebook.com/Mila23PovestiDinDelta