Completarea punctului de pensie şi reglementări legate de creşterea copilului, votate de deputatul Anişoara Radu ieri în Comisia Camerei Deputaţilor
ActualitatePolitica 21 februarie 2018 D.C.
Deputatul tulcean Anişoara Radu (PSD) a participat ieri la discuţiile votul pentru Proiectul de lege pentru completarea OUG Nr. 82/2017, proiect ce va aduce creșteri de la 1 Iulie 2018 la nivelul punctului de pensie, al indemnizaţiei sociale pentru pensionari. Foarte important este şi faptul că proiectul vizează rezolvarea problemelor reclamate în cazul indemnizaţiilor pentru creşterea copilului.
„În comisia pentru buget, finanțe şi bănci am votat, reglementări la ordonanța 82/2017 pentru modificarea şi completarea punctului de pensie la 1100 lei, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari să fie majorată de la 520 la 640 lei, stabilirea cuantumului minim al indemnizației pentru creșterea copilului la 1250 lei şi prevederile care reglementează nivelul sumei suplimentare care se acordă în situația sarcinilor multiple sau a suprapunerii de situații în perioada în care părintele se afla în concediu pentru creșterea copilului, modificarea datelor de intrare în vigoare prevăzute la ART. 97 din legea Nr. 196/2016, începând cu data de 1 Iulie 2018 “a declarat doamna deputat Anişoara Radu..