Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Sunt Ștefan ILIE, am treizeci și patru de ani și candidez pentru al treilea mandat la funcția de Primar al Comunei Luncavița din partea...

Sunt Ștefan ILIE, am treizeci și patru de ani și candidez pentru al treilea mandat la funcția de Primar al Comunei Luncavița din partea Partidului Democrat Liberal.

Sunt onorat că am avut posibilitatea să conduc administrativ comuna în care m-am născut, unde locuiesc și pe care o iubesc cu toată ființa mea! Poate aceste cuvinte par pompoase, sau clișee, însă ele exprimă ceea ce simt cu adevărat. În timpul liceului (SPIRU C. HARET – Tulcea) s-au al facultăților (OVIDIUS – Constanța; DUNĂREA DE JOS – Galați) eram (și sunt) poreclit „Luncavița”, pentru felul, câteodată exagerat, în care îmi promovez comuna. Astăzi am posibilitatea să transform în fapte cuvintele dedicate comunei, prin funcția pe care o exercit și la care aspir pentru un nou mandat, aceea de Primar al Comunei Luncavița.

La douăzeci și cinci de ani liberalii șefi tulceni (Octavian POPA & Co) au decis că sunt prea tânăr ca să candidez și m-au dat afară înlocuindu-mă cu un „experimentat” de șaptezeci și șapte de ani, fost artizan al colectivizării și membru marcant PCR. La douăzeci și șase de ani am devenit primar ca membru al Partidului Umanist Român, însă peste numai un an am fost demis, împreună cu profesorul Ionaș POPESCU (președintele PUR Tulcea) de conducerea de la centru, deoarece „nu am respectat” politica trasată de Dan VOICULESCU, structurată simplu: PUR + PSD. Chiar Eugen DURBACĂ, președintele Consiliului Județean Galați (responsabil PUR și de Tulcea), a venit personal pentru a înainta ordinul în care eram înlăturat de la conducerea județeană. Am fost independent până în septembrie 2007, când am intrat în Partidul Democrat, care se afla în acea perioadă în opoziție. Pe listele acestuia am câștigat în anul 2008 al doilea mandat și de atunci sunt în continuare membru, azi democrat liberal.

Nu are rost să vorbesc despre modul cum am fost tratat ca primar aflat în opoziție, sau ca primar aflat la putere. Pot spune doar atât: la fel! Acesta a fost „norocul” meu, să fiu mai vocal decât alții și să primesc în schimb ignoranța sau răzbunarea celor cu mai mare putere de decizie.

Pe 10 iunie 2012 voi candida din nou, deoarece simt că nu am putut realiza decât puțin față de cât mi-am promis, sau față de cât am promis cetățenilor Comunei Luncavița. Deși știu că am contribuit la dezvoltarea în bine a comunei, totuși nu sunt încă mulțumit de alte foarte multe lucruri pe care nu am putut să le fac. Pentru acestea și pentru a avea o comună cu adevărat europeană, voi candida din nou. Rămâne ca și cetățenii să dorească ca tot eu să duc mai departe destinele administrației locale.

Ultimele luni care au trecut au reprezentat pentru mine perioade de reflecție și meditație asupra viitorului meu politic. Am analizat și am cumpănit fiecare discuție, propunere, sau ofertă pe care am primito de la absolut toate partidele, sau alianțele politice. Am urmărit cu atenție evoluția politicii românești la nivel central, am discutat cu cetățeni din toate mediile sociale și am ajuns la o concluzie cu adevărat dezolantă: primarii sunt priviți și considerați drept marionete, simple piese de schimb într-o politică perfidă și pur românească, fără corespondent în statele civilizate ale Europei!  Faptul că toate partidele duc o luptă până la sânge pentru a atrage cât mai mulți primari, precum și traseismul nostru, al edililor de comune, orașe sau municipii, al parlamentarilor și al „greilor” de la centru, nu arată decât că suntem priviți ca o masă reală de manevră!

Această hidoasă politică a dus la inexistența în momentul de față a realelor programe sau platforme specifice concepțiilor liberale, sociale, de centru, etc. Astăzi nu mai există partid cu un ADN propriu, astăzi toate sunt corcite unele cu altele, într-un ocean politic mizerabil. Din această cauză cetățeanul este scârbit să se mai ducă la vot, este dezamăgit de tot ce are legătură cu puterea, este derutat de rezultatele celor pe care el mai mult s-au mai puțin i-a susținut până acum.

Poate sunt încă necopt să înțeleg „arta” politicii românești și deși nu voi trezi la mulți decât un zâmbet perfid în colțul gurii, declar public că eu nu mai accept să fiu o simplă masă de manevră! Nu mai vreau să fiu o marionetă la mâna unui partid sau altul! Nu mai pot fi o simplă piesă, momită de concepții și demagogii diverse! Vreau să fiu un primar în care cetățeanul sau omul politic să nu mai vadă un traseist, pentru că vreau să nu mă mai murdăresc!

În concluzie rămân membru al Partidului Democrat Liberal până acesta mă va da afară, sau nu va mai exista. Voi candida tot din partea PDL chiar dacă acest crez al meu, că trebuie să fiu nemanevrabil de alții, mă va penaliza!  Consider că este timpul ca toate partidele politice să se oprească în a mai recruta primari sau politicieni din alte partide! Sunt convins că atunci când mai mulți ca mine vor face la fel, lupta politică se va mai curăța de mizerie. Ai reușit să devii consilier, primar sau parlamentar de pe listele unui partid? Rămâi acolo! Nu deveni dintr-o dată independent, sau nu trece la alt partid, deoarece nu mai reprezinți ceea ce ești! E mult mai onorant când schimbi barca să-ți dai și demisia din funcția la care acea ambarcațiune te-a adus!

Invit toți primarii să fie mai fermi! Să arate șefilor politicieni că nu mai pot fi manevrați! Că nu mai pot fi atrași cu promisiuni așa cum sunt animalele momite de dulciurile din mâna dresorilor! Rămâneți stimați colegi la partidele pe care le-ați reprezentat atunci când ați obținut funcția! De abia atunci când ne vor considera pietre de hotar, șefii tuturor partidelor ne vor respecta cu adevărat, iar cetățeanul ne va privi mai decent!

Sunt Ștefan ILIE, am treizeci și patru de ani și candidez pentru al treilea mandat la funcția de Primar al Comunei Luncavița din partea Partidului Democrat Liberal.

02.04.2012