Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Concurs de mountain-bike în Munţii Măcinului Concurs de mountain-bike în Munţii Măcinului
  Bicicliştii sunt invitaţi sâmbătă, 7 iunie 2014, la concursul de mountain-bike, „Măcin XC 2014”, care se va desfăşura în Munţii Măcinului, cu startul... Concurs de mountain-bike în Munţii Măcinului

 

Bicicliştii sunt invitaţi sâmbătă, 7 iunie 2014, la concursul de mountain-bike, „Măcin XC 2014”, care se va desfăşura în Munţii Măcinului, cu startul în apropierea localităţii Greci (judeţul Tulcea), organizatorii de la Asociaţia BikeWorks pregătindu-le competitorilor, susţinătorilor şi spectatorilor un eveniment deosebit.

Sunt două trasee de concurs, unul de 35 de km pentru amatori şi unul de 45 de km pentru elite, în cea mai spectaculoasă zona a Munţilor Măcin. Traseul pentru amatori nu este foarte solicitant fizic, doar prima urcare fiind de dificultate medie, urmând ca restul traseului să parcurgă creasta principală a munţilor şi apoi să coboare spre finish. De cealaltă parte, traseul pentru elite are mai multe urcări şi coborâri, considerabil mai dificile şi spectaculoase, pentru cei cu experienţa şi tehnica necesară să-l parcurga şi pentru sportivii profesionişti.

Deja sunt înscrişi pe site-ul oficial de concurs mxc.bikeworks.ro aproximativ 160 de ciclişti, iar numărul lor creşte de la o zi la alta. Înscrierile sunt deschise până cu o săptămână înainte de cursă, respectiv vineri 30 mai (inclusiv) la ora 24.00.

Pe lângă cele două trasee,  ediţia aceasta de Măcin XC va avea şi un mini-concurs pentru copii „Kids Race”, dar şi activităţi pentru spectatori şi susţinătorii concurenţilor. De asemenea, în seara de dupa concurs se va face un foc de tabara, iar a doua zi, duminica, este ziua comunei Greci, alt motiv de sarbatoare pentru toţi cei prezenţi.

Competiţia „Măcin XC 2014” este organizată de Asociaţia BikeWorks alături de Primăria Greci şi Asociaţia Mecanturist, în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Tulcea, Parcul Naţional Munţii Măcinului,  Studio Croma, Top Media şi Hangarul. Sponsori sunt Vinuri de Măcin, Angelo, Terra Hercinica, Arcada, Daily Open House, Giplast Balkans, Shark, Angelo Stone, Squeezy Sport Nutrition, Mausbike şi Lacon.

Parteneri media sunt Freerider.ro, Ciclism.ro, Sportivity, Rock FM, Extreme Addict, BikeTime.ro.

Mai multe informaţii despre concurs le puteţi afla pe site-ul oficial al concursului la adresa, mxc.bikeworks.ro.