Concursul Naţional de Matematică „Laurenţiu Panaitopol“

 

La finalul săptămânii trecute, la sediul Colegiului Dobrogean „Spiru C. Haret“ a avut loc festivitatea de premiere a Concursului Naţional de Matematică „Laurenţiu Panaitopol“, organizat de conducerea colegiului, Societatea de Ştiinţe Matematice din România (filiala Tulcea), Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu sprijinul Consiliului Judeţean Tulcea.

La premiere a participat, din partea administraţiei judeţene, Mihai Nicolae, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea. Au fost acordate şase premii I, şase premii II, şase premii III şi câte două menţiuni pentru câte şase clase.

Concursul, ajuns la a şasea ediţie, este înscris în calendarul concursurilor şcolare naţionale. Prima etapă a competiţiei a avut loc în perioada 1-3 noiembrie 2013, iar a doua etapă a avut loc în perioada 28-30 martie 2014.

La acest concurs au participat 116 elevi din Tulcea, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Bucureşti şi au fost implicaţi 40 de profesori.