Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Poliţiştii de frontieră de la Tulcea, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona de competenţă, au identificat doi cetăţeni români care conduceau autovehicule...
Prinși de Poliţia de Frontieră

Prinși de Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Tulcea, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona de competenţă, au identificat doi cetăţeni români care conduceau autovehicule cu autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că J.A. în vârstă de 31 ani şi R.D.V. în vârstă de 24 ani se aflau la volanul unor autoturisme marca BMW, respectiv Ford Focus, pentru care autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit persoanelor în cauză actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat“.

În weekend, polițiștii de la Mihail Kogălniceanu l-au depistat în Kogălniceanu pe M. Dragoș de 22 ani din Tulcea, care conducea auto marca Opel cu autorizația provizorie de circulație expirată din data de 29.09.2012. În cauză s-a întocmit dosar penal.