CONDUCEREA ICEM RISCĂ PUŞCĂRIA!
ActualitateDezvaluiri 29 aprilie 2013 D.C.
Pentru pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, încălcare a legii care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau amendă, actuala conducere a Institutului de Cercetări EcoMuzeale ar putea ajunge după gratii, în funcţie de gradul de implicare. Deşi există o decizie definitivă şi irevocabilă pentru reîncadrarea în funcţia de secretar ştiinţific a Mihaelei Iacob în cadrul ICEM Tulcea, unii se joacă cu focul şi cu legea, fiind probabil prost sfătuiţi juridic.
„În anul 2005 am fost încadrată pe funcţia de secretar ştiinţific al ICEM Tulcea, funcţie de conducere specifică institutelor de cercetare, cu atribuţii de coordonare a întregii activităţi ştiinţifice în cadrul ICEM, funcţie deţinută până la data de 01.04.2010 când, ca urmare a transformării acestui post, am fost reîncadrată pe funcţia de șef serviciu.
Această transformare a fost determinată de faptul că în anexele Legii 330/2009 – Legea Cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice funcţia de secretar ştiinţific se regăsea numai în anexă ce reglementa salarizarea personalului din institutele de cercetare subordonate Academiei Române, în cazul meu propunându-se asimilarea funcţiei de secretar ştiinţific cu cea de şef serviciu (aşa cum reiese şi din Nota de Fundamentare nr.776/19.03.2010 ce a stat la baza Hotărâi Consiliului Judeţean Tulcea nr.30/2010).
Deşi Legea 284/2010 privind salarizarea personalului bugetar face corecţiile necesare, introducând funcţia de secretar ştiinţific şi la alte institute, nu numai la cele din subordinea Academiei Romane, conducerea ICEM Tulcea a refuzat să corecteze situaţia mea (reîncadrarea ca secretar ştiinţific), motivând că funcţia mea nu se regăseşte în anexa IV, cap. II (la secţiunea muzee) din Legea 284/2010; aceasta în ciuda faptului că ICEM, aşa cum arata şi numele şi cum prevede Statutul său din 1993, este institut de cercetare, activitatea sa caracteristică fiind cercetare fundamentală şi aplicativă în vederea protejării şi valorificării ştiinţifice, educative, culturale şi turistice a patrimoniului natural şi cultural (art.4 alin.1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al ICEM Tulcea).
Împotriva acestei situaţii am formulat contestație, iar prin Sentinţa Civilă nr.5037/07.12.2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr.1356/88/2011 s-a dispus reîncadrarea mea pe funcţia de secretar ştiinţific, gradul II, clasa 85, coeficient de ierarhizare 7,96, potrivit anexei II, capitolul II lit. a din Legea nr.284/2010, sentinţă civilă definitivă şi executorie, începând cu data de 26.01 2012 şi irevocabilă prin Decizia civilă 512/CM/02.07.2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa “povesteşte Mihaela Iacob, partea vătămată.
NU DAU DOI BANI PE LEGE
Deşi conducerea ICEM Tulcea avea obligaţia să pună în executare această hotărâre de la data rămânerii executorii, ianuarie 2012, nici la această dată nu a procedat la reîncadrarea Mihaelei Iacob pe funcţia corespunzătoare, motivând – prin adresa nr.2984/06.07.2012 – că va proceda la „punerea în executare a sentinţei civile, după aprobarea ROF, Organigramei şi Statului de funcţii ale ICEM Tulcea…”.
Ulterior, ICEM Tulcea a uzat de toate procedurile extraordinare pentru a împiedica angajarea formulând la Curtea de Apel Constantă” cerere de suspendare de urgență a aplicării sentinței”,” contestație în anulare” și” cerere de revizuire”, toate respinse de către Curtea de Apel Constanța.
Mai mult, în iulie, august şi septembrie, pe Ordinea de zi a Şedinţei Consiliului Judeţean Tulcea a figurat o propunere de Regulament de Organizare şi Funcţionare a ICEM Tulcea (altă variantă decât cea care a fost discutata în Consiliul de Administraţie a ICEM), care transforma de facto şi de iure ICEM în muzeu (la muzee nu exista funcţia de secretar ştiinţific!!!) şi faţă de care au luat atitudine în scris mai mulţi cercetători din cadrul ICEM.
„Deşi ICEM Tulcea avea obligaţia de a face propunerea de Organigrama cu includerea secretarului ştiinţific, nu a făcut nimic în acest sens, în ciuda repetatelor reveniri ale subsemnatei (prin adrese şi memorii – în 6 iulie, 27 august, 28 septembrie, 15 noiembrie 2012).
M-am adresat şi Consiliului Judeţean (ICEM se afla în subordinea CJ Tulcea), răspunsul acestuia (sub semnătură preşedintelui şi a secretarului judeţului) sună aşa: „Consiliul Judeţean este terţ faţă de cele dispuse de instanţă de judecata prin sentinţa civilă nr. 5037/2011, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1356/88/2011, hotărârea judecătorească nefiindu-ne opozabila întrucât CJ Tulcea nu a fost parte în proces…” (Răspunsul nr. IV.11/10561/10.12.2012)
Situaţia subsemnatei a fost prezentată în două dintre Consiliile Ştiinţifice ale ICEM Tulcea – din noiembrie 2012, respectiv, ianuarie 2013, membrii externi ai acestor consilii (acad. D. Murariu, prof. Dr. I. Opriş şi consilier superior M. Gorgoi) atrăgând atenţia conducerii ICEM asupra obligativităţii punerii în practică a sentinţei, şi a pericolelor la care se expune prin neaplicarea ei.
Nici aceste discuţii, nici somaţia primită de către ICEM, la data de 21 martie 2013 – de executare silită (Dosarul de executare nr. 203/2013) – nu a produs vreun efect.
Sfătuita de cine trebuie, conducerea ICEM Tulcea continua să se situeze deasupra legii “declara Mihaela Iacob.
Foarte interesant este şi faptul că, chiar azi, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean se va lua act de încetarea contractului de management al doamnei Dinu Cristina, astfel încât problema va intra pe mâna unui manager interimar probabil. Tot în şedinţa de mâine şi sfătuitorul Constantin Cabuz va deveni un martor tăcut la problemele judeţului, mai exact va rămâne fără departamentul juridic din subordine, departament ce va intră direct în subordinea preşedintelui Teodorescu. De acum poate că va avea timp să-i dea sfaturi bune ginerelui sau, director la ICEM, nu de alta, dar ar fi păcat să-i dea pachete la vorbitor.