CONSILIERUL TRASEIST CHIRACHINA A RĂMAS FĂRĂ MANDATUL DE CONSILIER LOCAL!
Actualitate 15 septembrie 2015 D.C.
După cum am anticipat încă de acum o lună, consilierul local Dan Cătălin Chirachina a rămas fără mandatul de consilier local. Luni Prefectura a transmis Consiliului Local ordinul prefectului privind vacantarea postului de consilier, după ce Chirachina, fost consilier independent, a semnat adeziuni atât la PNL cât şi la PSD, acestea fiind înregistrate oficial la registratură Consiliului Local. Citiţi mai jos articolul ce anticipa această decizie.
ADIO MANDAT: CONSILIER LOCAL RECORDMAN LA TRASEISM POLITIC
Dacă până acum presa naţională îl dădea ca recordman al traseismului politic pe senatorul Barbu, cel care a trecut prin trei partide într-un an, acum au un nou campion în persoana consilierului local Dan Cătălin Chirachina, acesta trecând în mai puţin de un an pe la trei partide având în plus şi o perioadă de câteva luni ca independent.
Consilierul local Dan Cătălin Chirachina îşi va pierde mandatul de ales local după ce a semnat adeziuni atât pentru PNL cât şi pentru PSD, ambele fiind înregistrate oficial la registratură Consiliului Local.
Fost supleant pe lista PPDD, Chirachina a intrat în Consiliul Local după excluderea altor colegi de partid din PPDD, iar ulterior, cu ajutorul celebrei Ordonanţe 55 „a traseistilor “s-a declarat independent.
La data de 11 octombrie 2014 Chirachina a semnat adeziunea la Partidul Social Democrat iar recent, pe 27 iulie, la registratură Consiliului Local a fost depusă şi o adeziune a acestuia la PNL!
Pentru a confirma oficial faptul că Chirachina trecuse deja la PSD şi deja mandatul acestuia era pierdut de drept, la registratură Consiliului a fost depusă şi adeziunea anterioară, cea la PSD, deşi nu mai conta foarte mult întrucât consilierul local Chirachina îşi pierdea mandatul şi prin adeziunea depusă de cei de la PNL, probabil premeditat…
Luni prefectul Marin Bădiţa va trebui să analizeze actele oficiale şi să decidă, conform modificărilor legislative nemaifiind nevoie de vot în plenul Consiliului Local, constatarea încetării mandatului făcându-se direct prin ordinul Prefectului, spun reprezentanţii PSD.
În fapt, acţiunea se bazează pe prevederile Legii 393, care stipulează că: „Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului prin pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales “, pe prevederile similar din Legea 215 precum şi pe prevederile Ordonanţei 55 care precizează că: „consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să îşi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor “.
Ori, după cum rezultă din actele oficiale, alesul tulcenilor, Cătălin Dan Chirachina, a reuşit să treacă în mai puţin de un an pe la PPDD, PSD, PNL şi a fost şi independent!
După excluderea lui Chirachina avantajul în Consiliul Local va rămâne de partea PDL, care are deocamdată 10 consilieri, faţă de restul de 9 ai opoziţiei PSD plus independent.
Spunem deocamdată 10 la PDL (PNL) pentru că că un alt traseist din tabăra liberală a semnat o adeziune la PSD! Este vorba despre consilierul Corneliu Chistruga, care deasemenea îşi poate pierde mandatul în scurt timp.