Consiliul Județean manipulează elevii
ActualitateDezvaluiri 10 aprilie 2012 D.C.
Atrași cu diverse premii să se pozeze alături de președintele Tarhon, sub pretextul unui concurs intitulat „Președinte pentru o zi“, elevii tulceni sunt îndemnați subtil să creadă că actualul președinte este singurul ales doar pentru merite personale, respectiv fără listă de partid.
Altfel nu se explică de ce copii,conform unor „posibile subiecte pentru testarea județeană“ ar fi trebuit să răspundă la întrebarea 61, respectiv :
„Care dintre președinții Consiliului Județean a fost ales prin vot uninominal?“ și să aleagă, în ordine, dintre Victor Tarhon, Trifon Belacurencu,Gheorghe Bunduc.
La o asemenea întrebare gândită sau nu, un copil deștept ar trebui să le dea scurt peste nas organizatorilor, și să le explice că votul uninominal a fost introdus în 2008, astfel încât Belacurencu(președinte în perioada 2000-2004) și Bunduc (președinte în perioada 2004-2008) au fost aleși conform procedurii de vot funcționale în accea perioadă, respectiv votul pe listă. Dacă întrebarea arfi fost formulată altfel, legat de candidat, ar mai fi mers, dar așa…
Dar poate, dacă nu mai ține la cei mari, să meargă la cei mici…..care nu prea apreciază plicurile cu semințe de tarhon împărțite zilele acestea prin școlile județului…