

Consiliul Județean Tulcea a aprobat înființarea OMD Eco Delta Tulcea
ActualitateFotocomentariul zilei 27 iunie 2025 D.C.

Decizia a fost luată în ședința ordinară a Consiliului Județean Tulcea, care a avut loc vineri, 27 iunie, începând cu ora 10.00, la sala „Mihail Kogălniceanu“.
Conform proiectului de hotărâre supus dezbaterii și votului Legislativului județean, Asociația „Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice Eco Delta Tulcea“ a fost înființată în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare și Ordinului Ministrului Antreprenoriatului şi Turismului nr. 1293/2022 pentru aprobarea procedurii de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
„La nivel național, organizațiile de management al destinației au fost identificate drept repere esențiale pentru atragerea de investiții și pentru promovarea integrată a oportunităților turistice oferite de România, astfel încât înființarea Asociației «Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice Eco Delta Tulcea» reprezintă o reală șansă de dezvoltare pe termen mediu și lung a turismului nord-dobrogean“, se arată în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre.