CONSULTĂRI PE TEMA ORDINULUI DE PROHIBIŢIE PE 2018
Actualitate 3 noiembrie 2017 D.C.
De la data de 1 noiembrie 2017, conform unui anunţ public, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a început consultările cu factorii interesați din RBDD în vederea pregătirii Ordinului privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2018.
La întâlnirea de la sediul ARBDD au participat reprezentanți ai Federațiilor/Asociațiilor/Organizațiilor de pescari comerciali, ai centrelor de primă vânzare, ai institutelor de cercetare, chiar dacă despre unii dintre aceştia, nu cu mult timp în urmă, conducerea instituţiei spunea că nu ar fi reprezentativi pentru pescari, semn că, ce e val, ca valul trece…