COPIII DIN VĂRĂRIE NU MAI MERG PE JOS LA ŞCOALĂ!
ActualitateFotogalerii 14 ianuarie 2013 D.C.
31 de elevi de la Liceul Anghel Saligny, de la clasa 0 până la clasa a XII-a, domiciliaţi în cartierul Vărărie, până astăzi parcurgeau zilnic 8 km pe jos pentru a ajunge la cursuri şi apoi acasă. Începând de azi vor merge la şcoală cu un microbuz pus la dispoziţie de Inspectoratul Şcolar, cu sprijinul Consiliului Judeţean, după promisiunea doamnei doctor Zaharcu.
O nouă promisiune făcută în campania electorală de doamna doctor Neviser Zaharcu a fost pusă în practică. La doar o lună de la alegeri, devenită între timp deputat, doamna Zaharcu nu a uitat promisiunea făcută în campanie copiilor din zona Vărărie, toţi elevii ce mergeau zilnic kilometri întregi spre şcoală şi retur prin noroaie, zăpadă, în condiţii grele pentru nişte copiii.
„Cu sprijinul Inspectoratului Şcolar şi a Consiliului Judeţean Tulcea am rezolvat această problemă, am analizat împreună situaţia şi am găsit soluţia, am contribuit fiecare pentru că aceşti elevi merită, ei vor să meargă la şcoală şi e păcat că nimeni nu i-a ajutat până acum, mai ales că în aceste vremuri din ce în ce mai mulţi fug de şcoală, e păcat să-i îndepărtăm şi pe ce vor să înveţe, mergeau săracii pe jos, cei micuţi, era un chin “spune doamna doctor Neviser Zaharcu, deputat de Tulcea.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA MAI MULTE IMAGINI