„Credem că ar fi cea mai bună soluție ar fi renaturarea, acolo unde natura deja și-a spus cuvântul“ este de părere primarul comunei Mahmudia, Ion Șerpescu
Actualitate 20 iunie 2024 D.C.

Vizita de lucru a ministrului Mircea Fechet, din județul Tulcea, a continuat cu inspectarea zonei Carasuhat/Mahmudia – zonă reconstruită ecologic în 2015, precum și a zonei unde, în 2023, s-a spart digul de protecție, apa a inundat zona agricolă și aceasta s-a renaturat.
Demnitarul a discutat cu oamenii din zonă pentru a identifica cea mai bună soluție: să se încerce revenirea la agricultură sau să se păstreze ceea ce deja natura a „reparat”?
„Delta nu a făcut altceva decât să își recupereze propriile suprafețe. La nici un an de la inundare, zona a devenit un punct important pentru zone de cuibărit, biodiversitatea a explodat, la fel și populația piscicolă. Mai mult, au apărut oportunități noi pe zona de turism, iar localnicii deja resimt avantaje pe toate planurile. Vom avea o dezbatere serioasă despre posibilitatea de a reconstrui ecologic întreaga zonă. Populația locală, însă, trebuie să aibă ultimul cuvânt”, a declarat ministrul Mircea Fechet.
Cu mult timp în urmă, acele terenuri au făcut parte din luciul de apă, dar în anii 80 au fost desecate pentru agricultură. În timp, apa și-a recuperat din spațiu, ultimul teren fiind cel inundat în anul 2023, după ruperea digului.
Comisia de specialiști, constituită după ruperea digului, a analizat situația și a constatat că „Amenajarea agricolă Carasuhat, teren aflat în domeniul public al Județului Tulcea la poz. 86 din Anexa la HCJ nr. 88/2017 pentru modificarea Anexei la HCJ nr. 57/2001, în suprafață totală de 1421,8545 ha, este complet inundat fiind impracticabil agriculturii”.
Având în vedere faptul că breșele formate în dig au avansat, iar costurile de refacere sunt foarte mari, comisia amintită a recomandat trecerea acestui teren la renaturare prin reconstrucție ecologică.
Etichete
accident
AJOFM
ALDE
alegeri
anisoara radu
anisoara radu deputat
ARBDD
arest
babadag
beat
cj
delta
deputat
dna
dosare penale
dosar penal
fotbal
frontiera
furt
Hogea
icem
incendiu
isu
luncavita
macin
masina
munca
PDL
peste
pnl
politie
ppdd
primarie
PSD
rutiera
siscu
sofer
somaj
spital
sulina
tarhon
Teodorescu
tulcea
usl
zaharcu
Categorii