CRIŞAN, CAPITALA GASTRONOMIEI DELTAICE: SFÂNTU GHEORGHE, DIN NOU CEL MAI BUN BORŞ DE PEŞTE!
ActualitateFotogalerii 8 septembrie 2016 D.C.
Zeci de gospodine din Delta Dunării au încântat cu produse la sfârşitul săptămânii trecute turiştii la Festivalul Borşului de Peste al Deltei Dunării. Aflat la cea de-a patra ediţie evenimentul a devenit deja un punct important pe harta turismului gastronomic şi cultural, un punct important pe agenda iubitorilor deltei şi ai bucătăriei deltaice. La deschiderea oficială au participat, alături de organizatorii de la ANTREC Tulcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea domnul Dumitru Mergeani, guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Grigore Baboianu, preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării Dan Verbina, primarul Ilie Munteanu şi mulţi alţi prieteni ai acestui eveniment al cărui partener oficial a fost VERADA TOUR (Marcel Mocanu şi echipa lui de aur) iar cofinanţator Consiliul Judeţean Tulcea.
După cum se ştie acest festival desfăşurat anul acesta între 2 şi 4 septembrie este împărţit pe două secţiuni. Vineri şi sâmbăta participanţii au putut degusta produse din peste, se poate spune chiar că au putut degusta cam orice se poate găti din peste, de la clasicul caras prăjit până la sarmale, cârnaţi şi hamburgeri din peste, iar sâmbătă a fost ziua dedicată borşului de peşte, gătit de cele nouă echipaje prezente la eveniment. Participanţii au fost încântaţi şi de prestaţiile ansamblurilor artistice din Sulina şi Milă 23, de prietenul Festivalului- Radu Captari, antrenul fiind asigurat şi de omniprezenţii Gabi şi Paul de la Casa de Cultură Sulina iar de la microfon de Roland „Roli “Brânză.
Juriul condus de profesorul universitar Romeo Creţu a deliberat şi a decis şi un clasament pe secţiuni, campionii fiind cei de la Milă 23, la capitolul gastronomie deltaica, iar Sfântu Gheorghe a câştigat pentru a treia oară premiul pentru cel mai bun borş.
La secţiunea Cea mai bună gastronomie deltaică (sâmbătă)
> Locul 1 – Mila 23
> Locul 2 – Crişan
> Locul 3 – Tulcea – Verada Tour
>
> La secţiunea Cea mai bună ciorba de peşte (duminică)
> Locul 1 – Sf. Gheorghe
> Locul 2 – Sulina
> Locul 3 – Caraorman
>
> Premii speciale:
> Mahmudia, Beştepe, Maliuc- pentru diversitate culinară.
„Anul acesta se pare că a fost cea mai reuşită ediţie, deşi toate au fost reuşite, mă refer per ansamblu la numărul mare de turişti, la faptul că am reuşit să atragem turişti spre această zonă, ne luăm după gradul mare de ocupare al spaţiilor de cazare, echipele au fost mulţumite de realizări, speram că pe viitor să se organizeze cât mai multe astfel de evenimente, de ce nu în fiecare comună, urmate de o finală la Tulcea la final de sezon “spune Doina Pindic, reprezentantul ANTREC TUlcea.
„Ne bucurăm că putem fi alături de astfel de evenimente aşa cum Consiliul Judeţean a fost şi este alături de numeroase evenimente ce promovează Delta Dunării şi Judeţul Tulcea, împreună reuşim să atragem turişti la noi în judeţ şi asta este cel mai important lucru “a declarat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Dumitru Mergeani.