Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Cum putem face școala mai atractivă? – Studiu și atelier de idei Cum putem face școala mai atractivă? – Studiu și atelier de idei
Un studiu sociologic calitativ relevă faptul că principalele preocupări ale adolescenților sunt jocurile online, activitățile cu prietenii (hanging out) și școala, pe care o... Cum putem face școala mai atractivă? – Studiu și atelier de idei

Un studiu sociologic calitativ relevă faptul că principalele preocupări ale adolescenților sunt jocurile online, activitățile cu prietenii (hanging out) și școala, pe care o văd, în primul rând, ca pe un loc de socializare. Studiul intitulat „Ce le place copiilor la școală?” și-a propus să afle cât de mult îi cunosc profesorii pe elevi și cât de mult se suprapune percepția pe care o au profesorii cu ceea ce declară copiii, cu scopul de a identifica modalități practice prin care profesorii să facă școala mai atractivă pentru elevii lor. Din acest punct de vedere, concluzia este că există încă destule diferențe între părerea elevilor despre școală și imaginea pe care o au profesorii despre felul în care se raportează elevii la școală.

Analiza răspunsurilor elevilor relevă faptul că toate cele trei preocupări principale (jocurile, hanging out și școala) sunt menționate ca fiind, practic, vehicule pentru interacțiune, pentru socializare cu prietenii.

Datele au fost colectate înainte de declararea pandemiei (martie 2020), de la eșantioane de disponibilitate, neprobabilistice (54 de elevi de gimnaziu și 24 de profesori din jud. Tulcea). Rezultatele permit observarea unor tendințe generale, iar răspunsurile la întrebările deschise le permit profesorilor să își completeze punțile de interacțiune cu elevii.

Analiza rezultatelor a condus la câteva recomandări:

  1. Este util ca profesorii să încerce să cunoască mai bine aspectele (extrașcolare) și potențialele modele (youtuberi, vloggeri, gameri, vedete) care îi preocupă pe elevi, să le cunoască temele predilecte de discuție și interesele;
  2. Ancorele cele mai eficace în angajarea unei comunicări de succes cu elevii sunt 1. socializarea cu prietenii, 2. jocurile video și 3. discuția despre școală;
  3. Socializarea este esențială la vârsta elevilor. Ea trebuie asociată cu școala, prin mesaje directe și implicite, prin proiecte extracurriculare, prin activități de grup de rezolvare a temelor în comun de mai mulți copii, prin încurajarea elevilor mai mari să îi ajute pe cei mai mici;
  4. În comunicarea curentă profesori-elevi sunt de evitat exemplele negative, accentul relevant fiind modele de urmat.

Rezultatele studiului au fost prezentate într-o sesiune online în timpul vacanței (în 25 iulie), la care au participat 60 de cadre didactice și consilieri școlari din județul Tulcea, experți în educație. Prezentarea rezultatelor a continuat cu un foarte entuziast atelier de idei, o inventariere a activităților și atitudinilor experimentate de profesori, cu scopul de a fi împărtășite și perfecționate de întreaga comunitate tulceană.

Enumerăm doar câteva dintre soluțiile de a face școala mai atractivă, soluții verificate de participanți în activitatea lor curentă de profesori, consilieri școlari sau directori de școală:

  • Elevii preferă activități în grup (proiecte, teme făcute în comun), mai ales dacă nu sunt notați;
  • Elevii se bucură când reușesc să progreseze (să învețe ceva nou) și când acest lucru este apreciat;
  • Elevii, mai ales cei din comunitățile mai mici, se simt mândri să identifice și să împărtășească cu cei din alte localități elemente de istorie sau tradiție locală;
  • Activități care îi fac pe elevi să se simtă apreciați și responsabilizați:
    • Să lucreze cu alți elevi (teme împreună)
    • Să îi ajute pe profesori cu documentarea online (își utilizează cunoștințele superioare dintr-un anume domeniu – cel digital – pentru a „face echipă” cu profesorul)
    • Să aleagă teme de discuție pe care să le dezbată împreună cu restul elevilor și cu profesorul
  • Includerea de activități de învățare prin teatru, care, pe lângă întreruperea rutinei zilnice, le permit elevilor identificarea / detensionarea situațiilor neplăcute, a conflictelor;
  • Participarea în proiecte care includ activități non-formale, extracurriculare, crește atractivitatea școlii în ochii elevilor. Prin experimentare, unele idei se pot prelua în activități din școala formală;
  • Încurajarea elevilor să se implice în activități practice, cu finalitate civică sau pe teme comunitare: elevii pot fi îndemnați să identifice teme din comunitate care să le canalizeze constructiv spiritul de frondă specific vârstei (de ex. să solicite Primăriei un loc de joacă, să identifice locul și să argumenteze alegerea). Astfel se mută accentul pe dezvoltare personală, în loc de memorare; copiii se obișnuiesc cu texte nonliterare și asociază prelucrarea unui text cu un scop practic (știut fiind că deseori școala este considerată de elevi prea teoretică, fără legătură imediată cu realitatea de zi cu zi);
  • Observații privind atitudini și tehnici recomandate pentru profesori:
    • Abordare individuală, în funcție de personalitatea fiecărui elev;
    • În procesul de învățare online, elevii mai timizi lucrează mai bine cu camera închisă;
    • Elevii trebuie ascultați, încurajați să se exprime;
    • Elevii înregistrează progrese mai mari când au încredere în ei înșiși;
    • Pentru a atinge încrederea de sine, elevii trebuie încurajați către autocunoaștere;
    • Este preferabil ca profesorii să își „câștige” aprecierea elevilor, așa cum o companie își câștigă publicul – prin efort de comunicare și persuasiune.

 

Studiul sociologic și atelierul de idei au fost realizate în contextul proiectului „ACCEDACCesibilizarea ofertei de EDucație și formare pentru comunități școlare defavorizate din județul Tulcea, prin utilizarea resurselor educaționale deschise”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.