Curse regulate spre Bergamo şi Frankfurt de pe aeroportul „Delta Dunării“ din Tulcea
ActualitateFotocomentariul zilei 14 martie 2014 D.C.
Vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu şi vicepreşedintele Vasile Strat au participat, alături de conducerea Aeroportului „Delta Dunării“ şi de reprezentanţi ai operatorilor de transport la o conferinţă de presă organizată cu ocazia semnării deschiderii primelor curse regulate de pe aeroportul tulcean.
La eveniment au mai participat reprezentanţi ai Ten Airways (brandul Fly Romania), printre care preşedintele Ovidiu Tender şi directorul general Cătălin Buţu, ai altor companii de transport, prefectul judeţului, Lucian Simion, operatori turistici.
Din primăvara acestui an, pe aeroportul din Tulcea vor fi operate trei curse interne (Tulcea-Bucureşti) şi două curse externe (spre Bergamo, respectiv Frankfurt).
Premieră pentru Tulcea
Evenimentul de vineri după amiază este unul marcant pentru judeţul Tulcea, acestea fiind primele curse regulate de pe aeroportul internaţional „Delta Dunării“ în mai bine de 20 de ani.
„Este un prim pas spre dezvoltare, spre stabilirea unor curse ce destinaţii benefice atât pentru judeţul nostru, cât şi pentru firma care operează aceste zboruri. De-a lungul timpului au existat destul de multe controverse legate de viaţa şi existenţa acestui aeroport, iar acum, prin eforturile mai multor oameni, un deziderat mai vechi al nostru devine realitate. Vreau, pe această cale, să îi felicit pe cei din conducerea aeroportului pentru această realizare“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu. Şeful administraţiei judeţene a mai precizat că aceasta este piatra de temelie pentru dezvoltarea turismului deltaic, sau chiar naţional.
„Noi oferim servicii de calitate la preţuri accesibile“, s spus directorul companiei, Cătălin Buţu.
„Oraşul va fi conectat la reţeaua internaţională de transport aerian“
În acest context, preşedintele grupului Tender, omul de afaceri Ovidiu Tender a discutat despre importanţa deschiderii acestui pol pentru transportul aerian: „Aceste curse înseamnă conectarea oraşului la reţeaua internaţională de transport internaţional“. În plus, acesta şi-a exprimat aprecierea faţă de deschiderea pe care a arătat-o administraţia judeţeană pentru aceste noi curse de transport aerian.